„Toate greșelile gramaticale și/sau de tipar prezente pe acest blog cred că sunt intenționate. Vă rog, nu le stricați visul. Mulțumesc.”

I'm back...

Deci, după o perioadă în care am fost oarecum inactiv, în mare parte cauza fiind ISP-ul meu, am zis să încep un alt articol. Probabil subiectul a fost în totalitate acoperit de cei din blogosferă, dar asta nu mă opreşte să-l acopăr şi eu puţin. Subiectul în cauză fiind evenimentele de acum 20 de ani, de la 21 decembrie '89.
 
 
 Acu' eu ca şi persoană n-aş avea cum să ştiu mare lucru despre ce s-a întâmplat acolo, dat fiind faptul că m-am născut cu 4 ani mai târziu. Desigur, curios din fire, nu puteam să nu mă întreb chiar care a fost motivul din spatele acelor evenimente tragice şi care totuşi au avut un impact semnificativ asupra vieţii românilor. Majoritatea celor mai bătrâni decât mine probabil ştiu cursul evenimentelor. Totul a început la Timişoara, pentru ca apoi să continue la Bucureşti, unde 50 de persoane au fost ucise pentru că şi-au dorit libertatea de care nu au mai apucat să se bucure. Aceştia au fost cei de la Bucureşti. La Timiş numărul de persoane ucise îmi este necunoscut. Dar totuşi, stau şi mă gândesc dacă totuşi am obţinut acea libertate pentru care au luptat acei oameni. Libertatea pentru care au murit nişte persoane, care mie îmi sunt necunoscute, dar care, probabil au avut şi ei copii, sau au fost copiii cuiva. Faptul că, deşi suntem un stat democrat, libertatea este doar pe hârtie, dacă o fi şi acolo, demonstrează că evenimentele de la Timiş şi Bucureşti din '89 au fost, nu în zadar, ci mai degrabă, au fost oarecum uitate. Nu de toată lumea, ci de cei importanţi. Acum fiecare lucrează în propriul interes. S-a ajuns din nou în situaţia în care poporul nu mai are putere de decizie. S-ar părea că am avea nevoie de o altă revoluţie. Desigur, nimeni nu ar vrea asta, şi desigur, o revoluţie nu înseamnă întotdeauna omoruri şi alte atrocităţi. O revoluţie se poate realiza şi strategic, cu un plan bine stabilit. Oricum, eu, sincer, încerc să mă bucur de această presupusă libertate pe cât posibil. Tatăl meu era la vaslui pe vremea aia. Mi-a zis că s-au schimbat multe. Unele în bine, altele mai puţin, dar, că au fost schimbări.
 
 
 E bine dacă stăm şi ne gândim exact unde am ajuns după acele evenimente. Nu au fost în zadar. Dar totuşi...

2 comentarii:

  1. Si totusi..priveste la cei care au ramas fara parinti.Pretul care l-au platit ei e prea mare.Si sa recunoastem,in Romanica,nu prea se vede ca au luptat.Daca ei ar vedea acum pentru ce au luptat..nu stiu daca ar mai face asta inca o data..
    Totusi,ideea postului tau e interesanta.

    RăspundețiȘtergere
  2. Unii, probabil nu ar mai face-o. Dar sa ne gandim ca ei au luptat pentru libertate. O libertate pe care nu prea au castigat-o. Cei influenti care au ramas dupa Ceausescu, au continuat sa duca un regim asemanator, desi, aparent era democrat.

    RăspundețiȘtergere