„Toate greșelile gramaticale și/sau de tipar prezente pe acest blog cred că sunt intenționate. Vă rog, nu le stricați visul. Mulțumesc.”

Capitolul Sapte - The fairlady

 Trebuia să găsesc o maşinuţă pentru Smokes. Mi-am amintit ce a zis atunci când am plecat de la el de acasă. Dacă tot i-a plăcut Fairlady-ul meu, am zis să îi aduc ceva ce o să îi placă. Ştiam de la Chris că un fost racer avea la vânzare un 370Z în stare destul de bună. Aşa că m-am dus să-l văd, măcar să ştiu dacă zvonurile erau adevărate.

- E cineva acasă?
- Da, în garaj...

 Tipul meşterea la motorul Nissan-ului. Era clar că îi plăcea maşina pe care o avea. Trebuia să îl conving să mi-o dea, asta dacă voiam să ajung aproape de Takeshi.

 - Ce vrei?
 - Am auzit că îţi vinzi Nissan-ul.
 - Ai auzit bine. Presupun că vrei să-l vezi nu?
 - Păi, deja îl văd...
 - Tu vezi un 370Z. Dar nu e cel pe care îl vând. Asta e doar maşină pe care o conduc de obicei. Are ceva probleme la aprindere, de-asta lucram la ea. Nissan-ul pe care îl cauţi e în spate. N-aş fi crezut să vină cineva aşa de devreme să-l cerceteze.
 - Da, păi, am nevoie urgentă de o maşină bună.
 - Ok, nici o problemă. Hai să-l vedem.

 Tipul m-a dus în spatele casei, unde avea o mică alee, unde stătea o maşină acoperită care semăna oarecum cu cea pe care o căutam. A dat husa jos, descoperind o minune de 370Z. Arăta ca nimic din ce am mai văzut până acum. Bodykit Nismo, încălţată cu un set de jenţi Enkei de 19". Era minunată.

 - Frumoasă maşină ai aici omule.
 - Am folosit-o destul de mult în curse, merge ca unsă, ţine curbele ca un cart.
 - Frumoasă comparaţie. Deci, de ce o vinzi ?
 - Păi presupun că ai auzit cu ce mă ocupam eu înainte.
 - Erai racer...
 - Exact. Asta era maşina cu care apăream mai întotdeauna la curse, şi câştigam. Asta a atras multe priviri asupra mea dar mai ales asupra maşinii. Aşa că am zis că, decât să risc să-mi apară poliţia la uşă şi să descopere legenda în garajul meu, mai bine o ţin pe alee, şi o vând cât de repede pot. Aşa scap de-o grijă, şi mai fac şi nişte bani de care am nevoie acum că m-am lăsat pentru o perioadă.
 - Te-ai lăsat ? De ce?
 - Păi cred că ai auzit de un tip numit Nox. Tipu' ăsta era o legendă. Câştiga mai toate cursele la care participa. Până într-o noapte când, a dispărut. Se zvoneşte că făcea o cursă cu un tip cu care avea el o problemă mai veche, şi că a fost sabotat. Tipul cu care făcea curse era periculos rău. Cică avea şi relaţii prin Yakuza. Oricum, după ce am auzit ce s-a întâmplat am zis să mă las puţin, pentru propria mea siguranţă.
 - Bună idee. Am auzit şi eu de Nox ăsta. Era destul de bun. Da' făcea şi el greşeli.
 - Nu zic că nu făcea, dar se pricepea la curse. Da' tu de ce vrei s-o cumperi aşa repede?
 - Am nevoie de ea pentru un proiect personal.
 - Ok, îmi ajunge atât. Ai banii la tine?
 - Da. 150.000 e de-ajuns?
 - Da, e bine. Ai grijă ce faci cu ea. Şi, apropo, ar trebui să faci ceva cu cicatricea aia. Nu dă bine
 - O să ţin minte. Nu am reţinut cum te cheamă...
 - Tony. Pe tine ?
 - Nu contează...
 - Ok, Nu contează, mi-a plăcut să facem afaceri.
 - Şi mie...

 Acum că aveam maşina, era timpul să mă îndrept spre Smokes, şi să-i fac o surpriză. Îmi părea oarecum rău că trebuia să demontez maşina asta, dar ca să ajung la Takeshi trebuiau făcute sacrificii. Neapărat.

The Fishilica Xperiment

Deci, aflu o chestiuta interesanta de la Neamtu. Un mic experiment cu un blogger care e pe ultima pozitie in ZeList. Eu impreuna cu mai multi bloggeri vom incerca sa vedem unde ajunge tipu' asta in ZeList daca scriem despre el. Defapt nu tebuie doar sa scriem. e destul si un link. So

Subiect : Fishilica
Locatie reala : Bucuresti - Romania
Locatie virtuala : http://fishilica.blogspot.com/
Pozitie in Zelist : 2357

Eu ii urez succes...

P.S.: Nu suntem toti seriosi Neamtule, da ne straduim :P
P.S.2: Fishilica, nu facem misto de tine, doar facem un experiment.

Alegeri pentru consiliul tinerilor ? - I

 Acu' două zile am aflat şi eu de o chestie destul de ciudată. Cică s-ar face nişte alegeri pentru nu ştiu ce consiliu al tinerilor prin Roman sau ceva de genul. Eram la ora de chimie când am aflat mai pe lung cam care ar fi treaba. Cică există nişte candidaţi de la diferite licee care speră să ducă nişte proiecte spre aprobare şi că pot fi sponsorizaţi de primărie. Ideea e că trebuie să aibă susţinători. De aici, se fac alegeri. Ce mi-a trecut mie prin minte a fost asta :
 
 Suntem în România. Da ?! Bun. Suntem într-un oraş mic, din România, care după părerea mea nu e aşa de corupt. Ok, corupţie e oriunde pe toate nivelele posibile. Nu asta e ideea. Dacă se fac alegeri, e cam clar că se va face şi aşa-zisa fraudă electorală. Cel puţin asta cred eu. E chestie de mentalitate. Cum să faci ca să ieşi în faţa altuia, şi să şi câştigi. Personal nu cred că va fi cazul prin licee, deşi e foarte probabil. Fiecare o să vorbească cu cine cunoaşte şi-o să zică " Bă votează-l pe ăla că e tovarăş cu mine. ". Asta ar cam fi fraudă de nivel scăzut, dar destul de nedectabila. Eu sincer o să încerc să mai întru în detalii despre toată campania asta, sau proiect, cum i-o zice. Am văzut vr-o două afişe pe hol în liceu dar la momentu' ăla nu prea îmi păsa de ele. Oricum, n-o să fac reclamă la vre-un candidat cu blogul ci doar o să încerc să descopăr eventualele tentative de fraudă. Pare un subiect destul de interesant. Învăţăm de mici cum se urcă în politică.

 Pentru moment cam asta ar fi tot ce ştiu. Mai vin cu detalii imediat ce le aflu.
 
 P.S.: Mersi Zuzu pentru detalii.

Parc-aveti doi ani !!! - II

 Ei şi din seria "Parc-aveţi doi ani" mai pun un articol. Romascanii ştiu că a nins destul de puternic la noi în oraş în ultimele câteva zile, aşa că zăpada e multă şi albă şi frumoasă şi... numa bună să enervăm fetele. Cum? Păi clasicul mozol îşi face treaba foarte bine. Am avut şi câteva recorduri bătute, cu câştigătorul sau mai bine, câştigătoarea marelui premiu în valoare de "un început de răceală", colega noastră, Mihaela Bocu. A bătut recordul iniţial, având la activ intro singură zi "doar" 11 contacte agresive cu zăpada. Pe locul doi a urmat zuzu dacă îmi amintesc bine iar podiumul a fost completat de Anca cu 7 la activ parcă. Iar desigur, asta a fost prima zi, iar cele de mai sus au fost situaţiile demne de menţionat. Toate fetele (de la noi din clasă cel puţin) au primit cel puţin un cadou de la noi. Băieţii s-au trântit reciproc în zăpadă la un moment dat, deoarece unii nu au trecut încă prin iniţiere. Şi încă au rămas doi care n-au apucat încă să treacă prin zăpadă. Deci păzea, că vă ştiţi, şi zăpada mai ţine vre-o două zile în ritmul ăsta. Mi-am lăsat şi amprenta asupra zăpezii din faţa şcolii, cu succes. Desigur, e şi mâine o zi deci recordurile mai pot fi doborâte.

 Deci ce am învăţat astăzi.
  •  1. Fetele sunt ţinte viabile întotdeauna. Băieţii e mai greu de pus la pământ.
  •  2. Zăpada e rece. Şi udă.
  •  3. Dacă eşti fată şi mă ameninţi cu un mozol, verdictul e clar. [Mihaela ştie(nu câştigătoarea, alta)]
  •  4. Fetele fac planuri să se răzbune dar nu prea le pun în aplicare. Sau le pun în aplicare da' prost.
  •  5. E şi mâine o zi.
  •  6. ... 
 Şi mă rog de ce am pus asta ca o continuare la "Parc-aveţi doi ani!!!"? Păi deoarece ne-am distrat, exact ca şi data trecută.

M-am lasat si eu pagubas.

 De ce? Motivele pot fi variate. Ideea mi-a venit de la concursu' lu' Neamtu'. Am zis că, nu e o idee rea pentru un subiect de... discuţie. 

 Am vrut să scriu ceva chiar de când am aflat de concurs, doar că, nu ştiam ce să scriu. Motivul ar putea fi faptul că eu nu renunţ aşa uşor la mai nimic. Aşa-s eu. Mai încăpăţânat. Sau, foarte încăpăţânat, ar spune unii, nu că m-ar deranja. În anumite situaţii poate fi considerat un compliment, asta dacă nu îl luăm chiar " ad literam ". Oricum, revenim la subiect. Mai demult, da' nu foarte, acu' vre-o 3 ani, aflasem eu de un sport destul de nou în România. Îi zicea parkour. Eram într-a 7-a pe-atunci. Auzisem de sportu asta de pe la TV (deşi nu era foarte mediatizat, am văzut în câteva videoclip-uri), şi am zis că, merita încercat. Mai avusem antecedente de genu ăsta, dat fiind faptu că pe vremea când eram mai mic (mai exact de pe la 7 ani în sus) îmi plăcea la nebunie să mă urc în copaci. Îmi făceam case (vorba vine, erau mai mult nişte corturi), hamace, urcam până îmi dădeam seama că nu mai aveam de ce să mă ţin, şi alte d-astea. Aveam ca avantaj faptul că stăteam la casă, şi că aveam copaci destui în grădină. După ce am aflat de sportu' ăsta mi-am zis că ar fi fain să îl practic şi eu. N-avea cum să fie aşa de greu. Colegii din generală ştiu că, în mare, catedra suferea cel mai mult de pe urma "antrenamentelor" mele. La un moment dat a şi capitulat, pe motiv că nu mai suporta atâtea abuzuri. După asta am început să practic prin oraş câte puţin, câte puţin, până am prins gustul. Îmi plăcea. Îmi plăcea chiar foarte mult. Aflasem şi de câteva echipe care se antrenau împreună. Aşa că, într-o zi, am participat şi eu la antrenamentele lor. Echipa cu pricina se numeşte FRR (a.k.a. Free Running Roman). Băieţii au fost super-răbdători cu mine în prima, şi de altfel ultima zi petrecută cu ei. De fapt ei nu făceau Parkour. Ci Free Running. Era altă disciplină, la care eu nu aveam nici un atu. Deci, am decis să nu mai particip. Probabil fiindcă erau cu mult peste nivelul meu, iar eu, nu prea mai aveam răbdarea să învăţ o altă disciplină. De aici a urmat declinul. Am început să fac BMX, mi-am dat seama că ăsta e sportul care mi se potriveşte, iar cât despre parkour, păi m-am lăsat păgubaş. Am zis că, nu mai are rost să încerc să devin cine ştie ce expert în asta. Desigur, din când în când mai exersez, aşa, de dragul vremurilor de demult.

 Deci cam asta ar fi. M-am lăsat şi eu păgubaş odată, şi probabil (deşi nu sper) o voi mai face.

P.S.: Link către concurs - http://neamtu.romascani.ro/concurs-de-inceput-de-an/

Those good 'ol times

 Vorbeam astăzi, în timpul orei de psihologie, cu un coleg, despre vremurile bune în care noi eram copii. Subiectul de bază erau jocurile. Ne-am amintit şi noi, de tehnologia de p-atunci. Sau măcar de cea la care aveam noi acces.

 Majoritatea cred că aţi avut când eraţi mici măcar o consolă de jocuri. Nu vorbesc de faimoasele "Play Station", deoarece prin perioada de inainte de 2003 acestea erau destul de rare pe la noi. De-abia ieşeam şi noi din comunism (vorba vine, că nici acu' nu suntem ieşiţi de tot), şi tehnologia de acel gen era destul de greu de procurat în România. Vorbesc despre celebrul joc cu casete. Erau mai multe mărci. Majoritatea vorbeau de SEGA. N-aveam sega. Aveam ceva căruia îi zicea Predator. Dacă mă duc în pod şi-o caut probabil o mai găsesc, da mi-e lene. Chestia e că pe atunci, chestiile astea dădeau dependenţă mai rău decât ţigările. Sau nu. EU cel puţin, ştiu că de-abia aşteptam să ajung acasă de la şcoală, să pun jocu' la TV, şi să rup în două gamepad-ul. Asta mi-a insuflat mie pasiunea pentru electronice în general. Şi nu mă deranjează. Îmi amintesc că pe atunci gamepad-urile aveau un buton deasupra căruia scria " turbo ". Niciodată n-am aflat la ce folosea. Mie nu mi-a mers în nici un joc. Cei ce au avut o consolă din asta probabil îşi amintesc jocul " Duck Hunt ". În mare, vânai raţe cu pistolul din dotare. Aveam ceva cu javra care prindea raţele care cădeau. Mă enerva că râdea de mine când nu nimeream. Da' ce să-i faci. Cineva trebuia să îmi arate că greşesc aşa-i ? Ştiu sigur că aveam grămezi imense de casete. Cheltuiam o mică avere pe jocuri, gamepad-uri, şi alte accesorii. Dar merita. Pe atunci, cine avea " Play Station " era cel mai tare. Jocurile pe PS1 (ăsta era pe atunci) depăşeau ca grafică orice putea fi pus pe casetă. 

 Desigur, după Console, a venit vremea să trec la PC-uri. Am început micuţ. Aveam un desktop slăbuţ (care, comparativ cu tehnologia de acum, ar fi chiar şi în urma unor telefoane mobile). Dacă îmi mai amintesc bine aveam un procesor Intel de 133 MHZ (care acum stă confortabil pe birou, ca amintire), 64 MB de RAM, un hard drive de vreo 500 MB, o placă video de vre-o 32 de mb, fără accelerare 3D, şi un CD-Drive Sony capabil să scoată viteze de 55x (puţin probabil să necesite viteza aia, dar suna bine). Pentru mine era destul. Unii probabil că vă amintiţi de acum depăşitele jocuri Tarzan, Hercules, Bubble Trouble, Duke Nukem, Wolfenstein 3D, Millenium Soldier and so on. Pe atunci asta era baza. După au început să apară şi pe la noi jocurile din seria Need For Speed, şi alte jocuri acum arhi-cunoscute. Totuşi, dacă întrebi un puşti să zicem de clasa a 5-a acum de aceste jocuri îţi va spune ori că n-a auzit în viaţa lui, ori că eşti retardat şi că la avionul lui de PC, ar fi o pierdere de timp măcar să încerce să vadă care-i treaba cu acele jocuri. Dar ce ei nu ştiu este că asta a fost baza jocurilor de acum. Counter Strike, Cod, Crysis nu ar fi apărut fără Wolfenstein 3D. Acum celebrele jocuri de curse nu ar fi atât de realiste acum, dacă bătrâna consolă nu ar fi suportat atâtea lovituri de la gamerii înnebuniţi de faptul că maşina pur şi simplu nu merge aşa.

 Ce vreau să spun este că, acum mai nimeni nu îşi mai aminteşte de jocurile vechi care au pus baza celor de succes de acum, şi că probabil, peste vre-o 10-15 ani, puţin îşi vor mai aminti de jocurile care acum rup gura târgului peste tot. Poate doar pasionaţii ca mine.

Castile sunt malefice. Oare ?!

 L-am auzit aseară pe Neamtu' vorbind la emisiunea sa, despre cum nu-i plac lui căştile de MP3, sau Handsfree-ul de la telefon. You get the point. Căştile alea mici de le poartă lumea prin oraş. Drept urmare, am zis să fac un post prin care să-mi exprim eu părerea despre asta, un utilizator frecvent al acestor echipamente.

 De ce folosesc căştile? Deoarece îmi pot asculta muzica preferată fără să deranjez pe cei din jur (case in point - cei ce ascultă muzică pe stradă la telefon, prin loudspeaker). În afară de asta, ca biker, uneori mai am nevoie şi de muzică, pe care să-mi pot exersa, sau mai bine zis pe care să pot învăţa anumite trick-uri. Nu neapărat de muzica în sine ci de ritmul acesteia. Acu' dacă are sau nu efect, e relativ. Unii zic da, alţii zic că e doar în mintea mea. cert e că mie îmi place muzica mea, iar nimeni nu mă opreşte să o ascult atâta timp cât nu deranjez pe nimeni.

 Zicea Neamtu' că nu-i plac deoarece e enervant să vorbeşti cu cineva iar ei să nu te asculte deoarece au căşti în urechi. Well, mie nu mi s-a întâmplat niciodată asta, nici ca utilizator de căşti, nici ca persoană într-o discuţie. Folosesc căştile ori când vin de la liceu, ori când merg cu BMX'u. În general când fac ceva ce nu implică o discuţie. Problema de mai sus este şi una de bun simţ. Când cineva vorbeşte cu tine, măcar ai bunul simţ să-i zici ca nu eşti atent, dacă ţii neapărat să stai cu căştile pe urechi.

 Ca o ultimă afirmaţie, a spus că ar prefera ca lumea să folosească o pereche de căşti d-alea mari, să se vadă, deoarece crede că cele folosite de obicei la MP3 playere sau telefoane sunt prea mici şi nu se văd. Prea mici nu aş zice că sunt. Sunt numai bune cât să stea confortabil pe ureche. Există desigur şi căşti gen cele folosite de DJ, care acoperă urechea. Dar intebarea mea e aceasta. Cam cât credeţi ca ar rezista bateria unui player, cu un două drivere de 40 de mm care îşi dau sufletu' deasupra urechilor cuiva. Dacă luăm în discuţie un player normal, ar rezista destul de puţin. Pentru mine de altfel nişte căşti de genu mi-ar epuiza bateria în no time, deci prefer căştile de dimensiuni mai mici, şi pentru eficienţă, şi pentru faptul că sunetul este de o calitate destul de bună pentru preferinţele mele.
 
 Deci cam asta aş avea eu de zis cu legătură la afirmaţia lui. Fiind blogul meu, asta e doar părerea mea. Fiecare poate să creadă ce vrea despre căşti.

Prima leapsa pe anu asta.

Luati cartea ce mai la indemana si deschideti-o la pagina 18 si scrieti al patrulea rand.
... fara fereala, incepura sa noteze numerele de inmatriculare ale celorlalte masini ... din "Nasul" - Mario Puzo


* Fara sa verificati , cat e ora?
2:45

* Verificati:
2:48 (geez i'm good)

* Cu ce sunteti îmbracat(a):
Bluza

* Inainte de a raspunde la acest chestionar la ce va uitati?
La niste articole de pe niste bloguri.

* Ce zgomot auziti in afara de cel al calculatorului?
Muzica din Winamp

* Cand ati iesit ultima data si unde ati fost?
Ieri la Blogmeet in Terra Peutique

* Ce aţi visat ieri noapte?
Nuthn'

* Cand ati ras ultima oara?
Ieri la blogmeet. Da' vreau sa spun ras d-ala adevarat.

* Ce aveti pe pereti in incaperea în care sunteti?
Var lavabil.

* Dacă ati deveni mutimilionar peste noapte, ce ati cumpara prima data?
Un PC nou. Dupa mai vad eu ce avioane mai gasesc.

* Care este ultimul film pe care l-ati vazut?
Paul Blart Mall Cop

* Ati vazut ceva ciudat azi?
Nu.

* Ce parere aveti despre acest chestionar?
E ok.

* Spune-ne ceva ce nu stim înca?


Pastele cade pe 4.

* Prenumele copilului dvs. , daca ar fi fetita?
Dunno.

* Si daca ar fi baiat?
Still dunno.

* V-ati gandit vreodată sa locuiti în strainatate?
Da.

* Ce ati dori sa va spuna D-zeu la portile Raiului?
Whaddup yo'

* Dacă ati putea schimba ceva in lume ce ati schimba?
Strazile din Romania

* Va place sa dansati?
Depinde de situatie

* George Bush?
What ?!

* Ce ati vazut la televizor ultima data?
O emisiune pe Discovery.

Leapsa asta o primisi de la tZacaniT. O dau mai departe lu' "Mihai Enasel de la Instigare la Cultura" si altor persoane care au chef de lepse.

Primu blogmeet pe anu asta - Retrospectiva

Aşa, deci, cum am zis, voiam să particip la cel puţin un blogmeet anu asta. Şi am făcut-o, şi o să o mai fac iar cu cea mai mare plăcere. Am întâlnit oameni minunaţi, foarte de treabă, şi vorbăreţi din fire, că de, suntem bloggeri.

 Locaţia cu pricina a fost un bar numit Terra Peutique (terapeutic for short :D), de care ştiam de mult numa că nu ştiam exact numele. Asta e, shit does happen. Anyways, înapoi la subiect. Am fost chiar destui. Şi hai să îi şi enumăr, aşa ca să ştiţi şi voi cine cum a fost. Deci avem.

Neamtu', Nepoate, Lavinia , ZiuaDeDupa, Anxious Schizoid, Nu Exist , Cosmin a.k.a Caleb13, Dr. Criss , Polix , TUX , Doru , Meset , organizatorul Hurri , şi am impresia că uit pe cineva, da nu ştiu exact pe cine.

 Deci cam ăştia ne-am întâlnit ca să discutăm şi noi probleme de interes general. Tehnic, asta ar fi fost ideea deoarece până la urmă am vorbit despre toţi şi toate. Am trecut prin nenumărate subiecte de discuţie, am băut fiecare ce-a vrut, deşi la un moment dat, din cauza setei uriaşe a unora, proprietarul barului a cam rămas fără halbe. Amuzant moment. Eu m-am limitat la Mountain Dew, că de, voiam să ajung şi-acasă (deşi am mers cu o maşină până la urmă). Anyways, cam ăsta ar fi rezumatul super pe scurt. Va las cu nişte poze făcute de ăia care aveau camerele la ei.

P.S.:  Cât despre cei care n-au putut ajunge. Well cică mai este ceva şi vineri. deci nu e totul pierdut.



















Deci cam astea ar fi niste poze. Mai gasiti si pe la Neamtu`, Lavinia si Nepoate
P.S.2: Hey, teacher...Liţă Ghiţălău !!!

Cu litera mare, fara litera mare.

Bun, deci ca răspuns la un comentariu mai recent la unul din posturile mele, am zis că nu ar fi rău să fac un post nou, ca să mă lămuresc şi eu, şi să vă lămuriţi şi voi.

 Tema în chestiune...
 Numele oraşului în care stau, al ţării în care mă aflu şi cum le scriu mai exact.

 E o chestiune destul de veche cea pe care o discut acum. Cică dacă nu scrii numele oraşului, sau al ţării din care faci parte, nu eşti mândru de originile tale and so on. De când are o literă legătură cu chestia asta. Vreau să spun că, din câte ştiu eu, e doar o chestie de gramatică şi nu ţine deloc de mândrie sau de recunoaştere naţionalităţii sau mai ştiu eu ce. E doar o literă. Desigur, dacă aveţi argumente împotriva chestiei ăsteia, aş fi fericit să le aud, dar din câte mă priveşte, eu pot spune sincer că nu văd unde e problema.

Blog/Tweet Meet in Roman

Asa, deci, de-abia ma trezesc si eu, deschid twitter-u, mess-u si aflu o faza faina. Cica e blogmeet in roman. Deci, care 'steti bloggeri sau twitteri sau vreti numa sa va intalniti si voi eu imi fac datoria si v-anunt. Asta e si afisu'. See y'all there.



 P.S.: Locatia o dau mai departe imediat ce o si aflu.

Interviu pentru XSsJ. Kinda'

Q: Cam care e părerea ta despre prima zi de şcoală?

A: Păi, am început absolut şi incredibil de greu. La prima oră eram toţi adormiţi, cu motive clare dat fiind faptul că la ora aia noi dormeam duşi în vacanţă. Desigur, până la a treia oră, matematică fiind, a trebuit să ne dezmeticim că de, matematica n-o înveţi dormind. Oricum, n-am făcut mare lucru la ora aia. Anyways, dacă trecem peste asta ajungem şi la părerea mea. A fost foarte grea prima zi de şcoală din 2010 deoarece e şi prea devreme după revelion, şi totuşi, e prima zi în care a trebuit să ne trezim aşa de dimineaţă, după câteva săptămâni de relaxare totală.

Vacanta de iarna 2009-2010 - The short story

Mda. Deci gata şi vacanţa de iarnă. Urâtă chestiune. Adică, nu-i aşa de rău la liceu. E distractiv câteodată. Da' vacanţa de obicei rulează. Cum a fost asta? Păi a fost oarecum ok, cu excepţia faptului că a nins puţin. Ca şi cantitate a fost destul de ok, dar a nins maxim o săptămână. După, a început să plouă şi să se joace soarele cu temperaturile şi dusă a fost zăpada noastră. Acu' e o masă udă de apa îngheţată pe care nici bulgări nu poţi s-o faci (defapt poţi da rişti să spargi capete pe parcurs) şi care nici n-arată prea grozav. Şi în pus, în câteva zile, dacă nu se răceşte bine vremea, o să ne alegem cu un aspect general al oraşelor destul de urât, considerând vremea. Înainte, când eram eu mai mic, aveai din ce să faci şi cazemată din zăpadă, şi oameni de zăpada, şi mai rămâneai şi cu destul material cât să te lupţi pentru supremaţia de câteva minute (mai mult nu dura, că ne plictiseam) asupra unui mic teritoriu oarecum imaginar. Acum dacă apuci să faci un om eşti maestru la adunat zăpadă. Ce vremuri... Ce vremuri. Oricum, gata cu nostalgia. Asta e. Încălzirea globală îşi face de cap şi noi încercăm să ne descurcăm cum putem.

 Teoretic postul ăsta ar trebui să fie o retrospectivă a vacanţei. Sau na, cu ce am rămas din vacanţă. Şi probabil lucrul cel mai important cu care am rămas e că decada trecută a fost destul de ok.Evenimente frumoase, ani de şcoală trecuţi cu brio, per total, am mers bine :D.

În afară de asta am aflat mai multe lucruri până la momentul de faţă, pe care le voi pune într-o listă, oarecum.

 Zăpada care cade de la etaju' patru de pe acoperişul unei clădiri peste parbrizul maşinii familiei nu este o privelişte prea plăcută. Dar e o experienţă de neuitat (oarecum).

 Faptul că n-am colindat-o pe dirigintă nu înseamnă că am uitat-o. Înseamnă doar că nu am avut cantitatea recomandată de carne vie, care să fie suficientă în planul nostru malefic de a încerca să eliminăm sunete mai mult sau mai puţin ciudate pe cale orală, pentru a suprinde victima noastră în plin fapt, când execută cu mare grijă şi meticulozitate o bucată de prăjitură apetisantă. Yummy.

 Faptul că nu am uitat să o vizităm pe dirigintă pentru a pune în aplicare planul malefic de deasupra nu a fost o încercare zadarnică de a ne pregăti pentru victimele următoare. Încercarea zadarnică a fost să găsim următoarele victime, deşi ştiam că sunt şanse extrem de ridicate ca persoanele cu pricina să aibă o viaţă personală şi că probabil nu vor fi acasă, ca nişte victime cuminţi ca acelea din filme.

 Revelionul e total supra-evaluat. Cât despre planurile pe anul acesta. Astea merită, măcar să încerci să le duci la bun sfârşit.
 
 Un număr pus cu roşu pe o foaie de hârtie nu ar trebui să reprezinte nimic pentru nimeni. Şi totuşi, un şase acolo cică a omorât pe cineva odată, că taaare le e frică la oameni de el. Guys, hai zău aşa, s-a dus comunismu, trăim în epoca modernă and so on (sau cel puţin, majoritatea o facem).

 Şi cel mai important e că am început anul cu brio, fără evenimente proaste. Dacă săptămâna asta o ţine tot aşa, tai o chestie de pe planul meu pe 2010.

 Deci cam asta ar fi povestea vacanţei 2009 - 2010. Ne mai vedem pe seară cu un alt articol. Până atunci. Am volei.

Hai cu schimbarea neamule

Bun, deci dat fiind faptu' că o început 2010 şi alte d-astea, am zis să fac un upgrade la PC. La software mă refer. Ca să-mi facă şi mie viaţa mai uşoară oleacă.

 Punctu' unu. Curăţenia de început de an

 Am început cu un program fain numit "RocketDock". În esenţă dă Windows-ului o interfaţă de MAC. Unii ar spune "Huoo, blasfemieee, windows cu aspect de mac. Nu se poate!!" sau ceva de genu'. Uite că se poate, şi pe lângă faptul că arată foarte bine, am adunat frumos şi folderele şi scurtăturile importante de pe desktop. Că urăsc să am paişpe mii de icon-uri pe desktop. Nu-i frumos. Deci, cu asta am rezolvat una din probleme.

 Punctu doi. Winampul

 Am Winamp simplu, ăla gratis, nu pro sau mai ştiu eu ce că n-am nevoie. Mai aveam şi nişte skin-uri faine da nu-mi plăceau aşa de mult. Aşa că hai la depozit. Am căutat cât am căutat şi am găsit un skin destul de frumos, parţial transparent, perfect pentru ce aveam eu nevoie.

 Punctu' trei. Wallpaper

 Până acuma ori îmi făceam propriile wallpapere cu ajutorul Photoshop-ului. Da' am zis că, fiindcă nu-s aşa de bun photoshopper, tre să-mi iau un wallpaper frumos, dar simplu. Aşa că m-am pus pe căutat. Am găsit un wallpaper frumos, şi simplu. Job done.

 Punctu' patru. Ze Music

 Bă muzică am (Checkin... 6 GB FTW) Da' trebuia să mă upgradez puţintel. Aşa că m-am tras pe radio. Şi pe old-school (MC Hammer type old-school. Technotronic type old-school). Pe moment am vre-o 4 radio-uri în playlist, din care fac parte Vibe FM şi Kiss. Celelalte două sunt două posturi internaţionale de DnB.

 Well that'll be it :D

Si-acuma, un printscreen si niste link-uri.



Capitolul Sase - Smokes

Întâlnirea mea cu acel Koko a fost destul de interesantă. Am aflat destul de pe urma lui, dat fiind faptul că el ar fi trebuit să fie "prima linie de apărare". Se pare că dacă aşa stă treaba, nu ar trebui să am probleme de-acu' încolo. Eu sper la ce-i mai bine.

 Am aflat de la puştiul ăla că un prieten de-al lui Takeshi are un magazin de piese undeva în oraş. Nu ştiam dacă era adevărat sau nu dar era singură pistă pe care o aveam, aşa că merita încercat. Am vorbit puţintel cu Chris şi am aflat că magazinul cu pricina era undeva la periferia RockPort-ului. Mi-a mai zis şi că tipul care deţinea magazinul avea obiceiul să bea cam mult. Aşa că am decis să fac puţin pe spionul, să aflu exact unde merge să-şi facă de cap. Dupoa cam o săptămână de filaj am descoperit că tipului ăstuia îi palce să se distreze, uneori puţin cam mult. Dar, am avut norocul să aflu şi că mergea la acelaşi bar de fiecare dată. Nu era cine ştie ce dar se pare că avea prieteni acolo. Îi plăcea şi să circule cu stil. Tipul avea un Chrysler 300C de prin '07. Era într-adevăr o masinărie care impunea respect. Neagră, bodykit subtil, dar cu efect, per total maşina aia era 21 de inci de furie pură. Într-o cursă dreaptă Skyline-ul meu din '99 n-avea nici o şansă. Deci trebuia să îmi fac puţine upgrade-uri sau să împrumut o maşină de la cineva. Chris mi-a făcut legătura cu un prieten de-al lui. Îi zicea Smokes. Am făcut puţine cercetări şi am aflat că tipu' era japonez. Chris mi-a spus că avea o Supra mai specială. L-am întrebat dacă poate să mi-o împrumute de la tipul asta. Mi-a zis că era cam imposibil şi că trebuia să vorbesc personal cu Smokes. Aşa că m-am dus la el acasă.

- Alo. Cineva acasă ?
- Cine e ?
- Un prieten de-al lui Chris.
- Ok. Intră... Ce vrei?
- Chris mi-a spus că ai avea o Toyota Supra mai specială.
- Aşa şi?
- Păi mă întrebam dacă mi-o poţi împrumuta?
- Ia zii, cum te cheamă ?
- N-ai nevoie de numele meu. Poţi să-mi zici Nox.
- Ok, Nox. Fii atent. Asta nu-i orice Supra. E modificată special să atingă viteze de undeva în jur de 300 Km/H. Eşti sigur că te descurci cu ea?
- Crede-mă, am condus destul la viaţa mea să ştiu cum să controlez ceva de genul.
- Mă îndoiesc. Aşa că nu o poţi lua. Dar, te pot ajuta altfel. Tu îmi aduci o maşină de bază, dai banii pe piese, şi o să îţi fac ceva ce poate o să facă ce vrei tu. Aşa ieşi tu în câştig iar eu nu îmi pierd roţile.
- Ştii, mi-ai cam făcut praf planurile. Dar, facem treaba cu vrei tu. O să vin cu o maşină de bază în câteva zile la tine.
- Cum vrei. Sunt întotdeauna acasă.
- Aşa să fie. Ne mai vedem.
- La revedere Nox. Apropo, păcat de acel Fairlady. Aş fi făcut minuni cu o maşină ca aia.
- ?!

 Am plecat de la el de acasă cât mai repede, în caz că am fost urmărit. Am fost uimit de faptul că tipul ăsta chiar mă cunoştea. Nu-l văzusem în viaţa mea. Probabil auzise de mine de la prietenii lui. Cică avea o influenţă destul de mare în lumea lui. Trăia oarecum după codul samurailor. Şi îl respectam pentru asta. Până la urmă, a trebuit să-mi schimb planurile puţintel, şi să fac rost de o maşină de bază pentru Smokes. Hmm. Oare unde să caut...

Revelion 2010 - Retrospectiva

Bun. Deci e cam ora 2 aproape şi woo-hoo suntem în 2010. Kinda cool dacă stau şi mă gândesc. Anyways, hai să încep o retrospectivă a revelionului meu în Roman. Păi să vedem. A început simplu. Am fost la doamna dirigintă şi-am urlat cât ne-au ţinut plămânii că vrem note mari şi să aibă ea sănătate că-i mai bună decât toate and so on. Desigur, am fost invitaţi înăuntru şi ce să vezi, ne-aştepta o sticlă cu vreo 7 păcate în ea. Bună chestie. După, am zis, well dacă tot suntem pe drumuri hai să mai trecem la profesori. Dar, spre uimirea noastră nu era nimeni acasă. Aşa că ce să mai facem ? Păi aveam 2 opţiuni. Ori mergeam cu câţiva din colegi la un alt coleg şi stăteam şi jucam jocuri video până la 12, după care ne mai jucam puţintel, ori mergeam puţintel prin oraş cu o colegă şi câţiva prieteni, mai la o bilă, ya'know, chestii de oraş. Am zis că, jocuri am şi-acasă deci era clar că măcar de revelion să nu stau în casă. Am ajuns şi ne-am întâlnit şi cu restu găştii, şi biliard am mai jucat da' puţintel. După, am fost primit acasă la unul dintre prieteni, unde am stat puţin, ne-am uitat la curse and so on (btw, bună friptură :D). Asta a durat undeva în jur de o oră juma, aproape 2 ore. După, hai la artificii. Despre artificii, ce mai, destul de frumoase. Chiar foarte bune, deşi lansate oarecum haotic. După artificii şi deci, în 2010 am scos paharele, am băut puţintel, am încins o horă şi după, am zis să las lumea să se distreze în continuare fără mine că şi-aşa drumul meu spre casă era oarecum cam lung. Aşa că am lăsat în urmă fumul artificiilor profesionale , al petardelor total neprofesionale şi muzica foarte răsuflata (jaga-jaga bă ? Hai zău. Odată, de două ori, da' nu de fiecare dată. Unde merg, jaga-jaga) şi să le înlocuiesc cu fumul artificiilor de casă, pe care fiecare bloc a decis să le lanseze, că de, odată pe an e revelionu' şi cu muzica mea din căşti. Pe drum am observat o chestie foarte frumoasă. Străzile erau goale. Dar goale în totalitate. Un câine, doi, trei (ăştia nu petrec de revelion?) îşi mai făceau cunoscută prezenţa, dar în rest, totul era pustiu. Aşa că mi-am pus căştile, am dat play şi am sperat ca planurile mele pe 2010 să se împlinească.

Hai la mulţi ani şi v-am lăsat.

La multi ani 2010

Woo-hoo.

Suntem in data de 1 Ianuarie 2010 la ora 00:01. Un an nou fericit io va urez de-acuma, si sa speram ca planurile voastre pe anu' asta sa se realizeze cat mai repede cu putinta.

  • Un an nou fericit
  • Happy new year
  • あけましておめでとう
  • С новым годом

P.S.: Postare automata so I ain't around.