„Toate greșelile gramaticale și/sau de tipar prezente pe acest blog cred că sunt intenționate. Vă rog, nu le stricați visul. Mulțumesc.”

Capitolul noua - No bucks for Buck

 Aflasem acum ceva timp de un tip de prin oraş care ar putea să-mi dea mai multe informaţii despre Takeshi. Am stat cu ochii pe el ceva timp, şi am ajuns la concluzia că singurul mod în care puteam să scot ceva informaţii de la el era ori să-l bat măr, ori să-l umilesc într-o cursă. Prima opţiune nu era deloc viabilă, deoarece omul cu pricina nu era chiar aşa de mic, iar de obicei umbla cu nişte "prieteni" de-ai lui prin oraş. Prieteni e doar o figură de stil, deoarece băieţii aia erau mai mult gărzi de corp pentru "ţinta" mea. Deci am rămas cu a doua opţiune deschisă. Cu maşina de la Chris pregătită, era timpul să îi fac o vizită omuleţului. Porecla lui era Buck.
 
 De obicei stătea la barul lui preferat în timpul zilei, un locşor liniştit undeva pe la periferia oraşului. Avantajul era că barul cu pricina era situat la capătul din nord al unei străzi închise de ceva timp, stradă perfectă pentru liniuţe de seară. Poliţiştii încetaseră să mai frecventeze zona de când s-a închis drumul, iar cluburile de raceri au profitat de ocazie, şi şi-au revendicat locul. Cursele se ţineau de obicei seara, dar dacă voiam să vorbesc în particular cu Buck, trebuia să încerc să pornim ceva în timpul zilei, ca măsură de siguranţă. M-am urcat în maşină şi am mers până la locaţia plănuită, testând maşina între timp pe una din autostrăzile care treceau pe lângă oraş. Acceleraţia era fenomenală, deşi am observat că undeva între 7-8000 RPM puterea scădea puţin, dar nu era subiect de îngrijorare pentru moment. Am ajuns destul de repede la bar, şi am avut şi norocul să îl găsesc pe Buck acolo. I-am recunoscut maşina din prima. El era în bar...

 - Cunoaşteţi pe cineva care-şi spune Buck ?
 - Eu sunt, te cunosc cumva ?
 - Tu nu mă cunoşti dar eu ştiu câteva despre tine. Am aflat că ai nişte informaţii despre Takeshi, iar eu aş vrea să le împărtăşeşti cu mine.
 - Omule, de unde vin eu, chestiile astea nu-s pe gratis. Eu îţi dau informaţiile, dar cu ce mă aleg ?
 - Hai afară şi îţi arăt cu ce te alegi.

 Buck ăsta era definiţia clară a unui wrestler profesionist de prin Kentucky. Avea şi accentul specific de altfel. Atâta timp cât nu-şi punea gorilele pe mine, eram în regulă...
 
 - Fii atent. Am auzit că îţi place să mai faci câte o liniuţă din când în când. Aşa că hai să facem una acum. Câştig eu, tu-mi spui ce vreau şi uiţi că ne-am întâlnit vreodată. Câştigi tu, primeşti maşina mea şi încă 10.000 pe lângă. Ce zici ?
 - E un târg bun pentru mine, şi o să-mi pară rău să te las fără maşină. Pare că ştie multe.
 - Nu-ţi fă speranţe încă. Deci facem cursa aia sau nu ?
 - Sigur. Stai să-mi scot maşina.
 - Cum adică ? Chrysler-ul ăsta negru nu-i al tău ?
 - Ba da, da' doar nu credeai că-mi zgârii eu jantele pentru tine. Am alta pentru din ăştia ca tine.

 Când am auzit că nu e aia maşina m-au trecut nişte fiori reci ca gheaţa. Tot planul meu era bazat pe Chrysler-ul ăla. Cine ştie ce avion îşi aduce. Am stat câteva minute iar apoi am auzit un răget monstruos venind dinspre şosea. Era Buck. Şi Buck şi-a scos SS-ul de la păstrare.
 
 - Asta e maşina mea puştiulică. Te mai ţine să faci cursa ?
 - Am zis c-o facem, deci nu mai e cale de întoarcere. Hai la Start.

 Linia de start era o trecere de pietoni ştearsă aproape de tot de pe şosea. Am ambalat amândoi motoarele iar eu am sperat la ce-i mai bine. Când s-a dat startul am plecat amândoi ca din tun. V8-ul din Chevy-ul lui Buck suna că o furtună comparativ cu 2JZ-ul meu. Pe la jumătatea cursei am început să recuperez, şi am activat sistemul de protoxid. L-am întrecut. Dar doar la jumătate de metru. Era să rămân şi fără maşina lui Chris, şi fără bani, şi fără informaţii. Chiar era un târg cam prost pentru mine...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu