„Toate greșelile gramaticale și/sau de tipar prezente pe acest blog cred că sunt intenționate. Vă rog, nu le stricați visul. Mulțumesc.”

Capitolul zece - Livrarile

 Îmi ajunsese ultima aventură cu Buck. Stând în maşină mi-am dat seama că mai fac şi greşeli uneori. Era să pierd multe în cursa asta, iar ăsta n-ar fi fost un lucru bun. Bine, am câştigat, dar asta nu-i întotdeauna bine. Venise timpul să-mi recalculez opţiunile. Dar asta după ce discut cu Buck.

 - Nu ştiu ce ai făcut, dar m-ai întrecut. E ceva putred la mijloc. Un 2JZ n-ar putea face faţă puterii unui V8 american. Nu fără schimbări majore. Ceva nu-mi miroase bine.
 
 - Stai puţin să deschid capota. S-a cam încălzit.
 
 Am deschis capota, şi un nor de fum albăstrui amestecat cu ceva aburi m-a învăluit. Era clar, turbina era distrusă, iar uleiul s-a împrăştiat pe tot blocul motor. Mirosul de ulei ars chiar e neplăcut, dar pentru nişte veterani ca noi doi era doar unul din multele lucruri pe care înveţi să le suporţi cu timpul.
 
 - Whoa frate, da' ştiu că l-ai forţat. Ştiam eu că miroase ceva ciudat. Ai avionat motorul asta nu glumă. Chiar voiai să câştigi.
 
 - Ce pot să spun, am nevoie de informaţii. Am auzit că tu ai relaţii strânse cu Takeshi.
 
 - Ai auzit prost. Am făcut câteva curse împreună dar atât. Nimic mai mult. Totuşi, prin bar mai vorbeşte lumea, mai ales după câteva beri. Am mai aflat şi eu câte una alta despre el. Cică are relaţii cu Yakuza, căra droguri în maşinile cu care concurează, şi mai are şi o reţea de "curieri" mai speciali, care livrează pachete pentru el şi probabil pentru alţi băieţi de-ai lui de prin Yakuza.

 - Cum adică, mai speciali ?
 
 - Păi, în mare, sunt practicanţi de sporturi extreme. Livrează pachetele diferit faţă de poştă sau alţi curieri pe biciclete sau maşini. Ştiu de un tip numit Theodore. Lumea îi spune Theo. A fost un biker bun la vremea lui, şi a decis să pună în practică ce a învăţat. A devenit curier pentru ăştia acum vre-o doi ani. Nimeni nu-l poate prinde, iar chestia frumoasă e că merge pe o bicicletă puţin modificată. Chiar şi-aşa e unul dintre cei mai rapizi curieri pe care-i are Takeshi. El împreună cu o tipă pe care n-o cunosc livrează pachete şi informaţii prin oraş. Aşa se pot asigura că nu sunt monitorizaţi, deci toate informaţiile rămân în organizaţie. Tipa e şefa unui grup de runneri. Tot curieri, numai că nu folosesc nimic în afară de propriile forţe să livreze pachetele. Ai auzit de sportul ăla numit free-running nu ?
 
 - Da. Interesant sport, deşi pare foarte greu.
 
 - Pentru noi poate că da. Pentru ei, escaladatul unei clădiri e floare la ureche. De-asta sunt cei mai buni.
 
 - Ai vre-o idee cum aş putea să iau legătura cu ei ? Poate mă ajută...
 
 - Nu, mă depăşeşte. Pot să te asiguri că o să te chinui ceva timp să-i găseşti. Fac livrări noaptea, şi cum am zis, sunt extrem de rapizi, şi runnerii şi Theo.
 
 - Ei, găsesc eu o metodă să-i prind.
 
 - Succes cu astea. O să ai nevoie de un miracol să mai ajungi întreg acasă cu maşina în starea asta. Data viitoare ia-ţi ceva cu mai multă vlagă în ea. Cutiuţele astea nu suprta foarte multe, să ştii.

 Buck avea dreptate. Trebuia să ajung cumva acasă, iar maşina mi-era distrusă. Pe lângă asta, trebuia să-i dau şi lui Chris vestea că aproape i-am ars maşina. Chiar şi-aşa eram multmit că am aflat cum să ajung mai aproape de Takeshi. Se pare că s-a ascuns binişor după aventura noastră. N-are nimic. Nu scapă el de mine...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu