„Toate greșelile gramaticale și/sau de tipar prezente pe acest blog cred că sunt intenționate. Vă rog, nu le stricați visul. Mulțumesc.”

Capitolul 11 - O prietena buna partea I

 Am ajuns într-un final şi acasă la Chris, cu ajutorul unei companii de tractare. Băieţii au fost destul de uimiti când au văzut în ce stare era maşina. Cum nu au pus întrebări, n-a trebuit să le explic nimic. Doar au ridicat maşina, şi m-au dus la destinaţie destul de ieftin. Chris nu era acasă aşa că am lăsat maşina în garajul lui. Cum apartamentul meu era în celălalt capăt al oraşului am decis să petrec noaptea la o prietenă apropiată de-a mea. Ne cunoşteam de ani buni. Fusesem la şcoală împreună, pentru ca după asta, s-o luăm fiecare pe drumul lui. Desigur că am păstrat legătura. Acum, Rachel, avea propria companie de tuning. Apelam destul de des la ea înainte de accident, când aveam nevoie de piese sau în general de ceva pentru maşină. Deşi nu pare, fata asta este şi un pilot excelent. Chiar şi-aşa, rar se întâmplă să o vezi pe străzi, în primul rând din cauză că încearcă să îşi menţină statusul de director respectabil. Pe lângă asta, conduce şi o maşină modificată în aşa fel încât să nu atragă prea mult atenţia. Racerii numesc tipul ăsta de maşini "sleepers", în mare fiindcă pur şi simplu par adormite. E imposibil să-ţi dai seama că o maşină ca a lui Rachel este capabilă de lucruri măreţe decât atunci când o porneşte. Când am avut accidentul conducea un Nissan Sentra SE-R care la exterior părea maşina originală din 2002. Desigur, sub capotă totul se schimba, având un motor V6 scos de pe un Fairlady Z. Puteai să recunoşti că era maşina lui Rachel deoarece sub logo-ul SE-R din lateral era amplasat un logo mai micuţ pe care scria "Chazz".



 Speram ca Rachel să fie acasă fiindcă eram destul de obosit şi nu mai aveam unde altundeva să merg.

 - Rachel, eşti acasă ?
 - Cine e ?
 - Nox, cine altcineva.
 - Îţi dai seama ca e ora unu noaptea nu ? Cu cine te-ai mai întrecut de data asta ?
 - Îţi povestesc dacă mă laşi înăuntru, şi-mi dai o gură de suc.
 - Intră. Deci, ia zii, ce te-aduce la mine. N-ai mai trecut de ceva timp. Mulţi ziceau că ai murit după accidentul ăla. Ce s-a întâmplat mai exact ?
 - Îl ştii pe Takeshi Kato nu ?
 - Da, am auzit de el.
 - Păi, mă întreceam cu el în noaptea aia. Am avut avantajul un timp, însă el nu plănuia să câştige, ci să scape de mine. Pentru totdeauna. Mi-a împuşcat cauciucul dreapta spate, am pierdut controlul şi am zburat din canion. Atât îmi amintesc. M-am trezit la Chris acasă.
 - Urât. Ce ţi-am spus eu să ai grijă cu cine faci curse. N-ai vrut să mă asculţi şi ai ajuns să fii cunoscut ca pilotul ce a murit. Asta nu e bine. Ştii că am încercat să am grijă de ţine întotdeauna, dar ai ajuns într-un punct în care eu nu mai am ce să-ţi fac. Şi totuşi nu mi-ai răspuns la prima întrebare. Ce e cu tine la ora asta, la mine acasă.
 - Păi după accident am decis să mă răzbun pe Takeshi. Doar că, a dispărut. Aşa că încerc să-i dau de urmă, luând la rost pe cei ce au avut vre-o legătură cu el.
 - Dacă stau să mă gândesc era un tip, Buck, care îşi făcea veacul prin apropiere. Te-ai dus la el nu?
 - Păi, da. Am aflat de el de la un tip care-şi zicea Koko.
 - Şi te-ai întrecut cu el, dar nu văd legătura cu faptul că ai ajuns la uşa mea.
 - Păi m-am întrecut, şi am aflat ce am avut nevoie. Dar, mi-am distrus maşina. Defapt, am distrus maşina lui Chris.
 - Care ?
 - Toyota.
 - Îmi vine să te omor. Îmi plăcea la nebunie maşina aia. Chris mi-a luat piesele cele mai scumpe din magazin când a făcut-o.
 - Nu-i chiar aşa de grav. Doar turbina...
 - Ok, să zicem că pentru moment nu-ţi fac nimic. Ai unde să dormi în seara asta ?
 - Nu, de-asta am venit la tine.
 - Bine. Rămâi aici. Poţi să stai pe canapea. E confortabilă...
 - Mersi. Rămân dator.
 - Nici nu ştii cât. Mai vorbim mâine dimineaţă. Noapte bună puştiule.
 - Noapte bună...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu