„Toate greșelile gramaticale și/sau de tipar prezente pe acest blog cred că sunt intenționate. Vă rog, nu le stricați visul. Mulțumesc.”

Capitolul 13 - Ne intalnim din nou...

 Plănuisem o operaţiune de filaj de vre-o săptămână. Ideea era să încercăm să-i depistăm pe curieri, şi probabil să şi prindem unul, dacă aveam noroc. Era într-un fel o vânătoare mai modernă, cu echipamente de ultimă generaţie şi vre-o 5-6 echipaje, formate din oamenii de încredere ai lui Chris. Avea destul de multe cunoştinţe omu' ăsta, pe lângă faptu' că provenea dintr-o familie mare. Mare în toate sensurile, având rude mai înalte ca el, fapt destul de ciudat având în vedere că nici el nu mai avea mult până la doi metri. Nopţi întregi am stat şi am urmărit toate miscările din oraş, am monitorizat frecvenţele poliţiei pentru chestii suspecte, ba chiar am şi întrebat pe la uşi, poate poate aflăm ceva. Nici o şansă. Parcă de fiecare data când găseam o pistă, curierii ne scăpau printre degete. Făceau bine ceea ce făceau, asta era sigur. După ce operaţiunea noastră de spionaj s-a extins de la o săptămână la trei, am decis că nu mai avea rost să încercăm să îi găsim. Ne trebuia o altă pistă. Ceva solid, nu informaţii de la alt pilot de curse, sau furnizor de piese. Ne trebuiau informaţii de la cineva influent. Şi ştiam exact persoana.

 Cu puţin timp după accidentul meu, m-am întâlnit cu un detectiv pe nume John Rider. Îl văzusem că mă tot urmărea aşa că am decis să îl sperii puţintel. Chestii din filme, sac pe cap, întâlnire într-un depozit. Pe scurt l-am speriat binişor, destul de bine cât să nu mă mai urmărească aşa îndeaproape. Dar, acum aveam nevoie de ajutorul lui, indiferent dacă voia sau nu să mi-l ofere. Aşa că am aranjat încă o întâlnire, de data asta doar noi doi, pe podul de la intrarea în oraş. Ideea era să venim singuri dar atât el, cât şi eu, ne-am adus oamenii de bază, ca asigurare. Eu i-am ascuns ceva mai bine pe ai mei. Se pare că poliţia din RockPort mai avea câte una alta de exersat.

 - Bună John.
 - Bună Nox. Nu ne-am mai întâlnit de ceva vreme. Mă rog, de ce ne-am întâlnit de data asta ?
 - Scopul ţi-l spun imediat, acum analizez situaţia. Lasă-mă să ghicesc. Fordul de la capătul podului e al tău nu ?
 - Da, cu el am venit.
 - Cealaltă maşină a cui e ?
 - Nu ştiu, n-am văzut nici o altă maşină.
 - Bine, înseamnă că colegii tăi nu erau defapt colegii tăi. Nu-ţi fă griji, nu au păţit nimic. Se vor trezi cu o durere de cap peste vre-o juma' de oră. Cât despre tipul de pe bloc, am avut grijă şi de el. Parcă ideea era sa venim singuri...
 - Nici eu n-am respectat înţelegerea dar nici tu nu ai făcut-o, după cum observ.

 Mi-am dat seama că a fost destul de uimit de faptul că i-am găsit băieţii. Dar, trebuia să fim singuri, fără să ne asculte nimeni, din cauza "cârtiţelor" din poliţie. Salariul nu e foarte mare, aşa că fiecare ofiţer încearcă să mai câştige ceva pe lângă, lege, să zicem aşa.

 - Se pare că da. Dar, acum putem fi siguri că ce discutăm aici, aici rămâne. Cel puţin aşa sper.
 - Bine, deci, de ce m-ai chemat ?
 - După cum probabil ştii, încerc să dau de Takeshi Kato. Am urmarti multe piste până acum, dar nici măcar una nu m-a adus aproape de el. Aici intri tu în acţiune. Am nevoie de relaţiile tale. Sigur ai informatori băgaţi în cele mai adânci cotloane ale Mafiei. Poate poţi să mă ajuţi şi pe mine.
 - Ai dreptate cu informatorii dar sub nici o formă nu pot să risc să distrug acoperirea băieţilor mei, doar pentru că un fost pilot de curse a pornit o vendetă împotriva unuia dintre cei mai influenţi oameni ai Mafiei Japoneze. Nu merge aşa, să ştii.
 - Speram să mă poţi ajuta cumva. Mă gândeam că prinderea lui Takeshi ar putea ajuta mai multe lume. Se pare că toti cred că îl vreau mort. Nu e aşa. Vreau să plătească pentru ce a făcut. Doar atât.
 - O să mă mai gândesc la propunerea ta. Până atunci, o să stau cu ochii pe tine. Apropo, îl poţi găsi pe Theo, la unul dintre localurile lui preferate.

 John mi-a oferit o listă cu câteva pub-uri din oraş, locuri în care aş putea să îl găsesc pe Theo. Se pare că voia să mă ajute într-un fel sau altul. Înseamnă că eu cu echipa mea nu eram singuri în toată treaba asta.
 
 - Mersi. Rămân dator.
 - Dacă mai dai peste câte un pilot care are de săvârşit ceva timp, nu m-aş supăra dacă l-ai aduce la mine.
 - Îmi pare rău, dar nu pot face asta. Nu cu unul dintre noi. Dar, dacă nu are legătură cu cursele, sigur, pot să fac şi asta.
 - E bine. Mai vorbim. Cât ziceai că o să doarmă băieţii ?
 - Încă vre-un sfert de oră.
 - E bine.
 - La revedere John.
 
 Faptul că i-am urat la revedere a fost un gest de politeţe dar şi un semnal pentru Chris să vină să mă ia de acolo. Imediat ce m-a auzit prin staţie, a apărut de după curbă, şi am plecat de acolo imediat, pentru a nu risca să fim descoperiţi de cineva. A fost o întâlnire destul de productivă din punctul meu de vedere. Urma să trecem pe la localurile de pe lista. Era un punct de plecare, chiar dacă nu eram foarte sigur de calitatea informaţiilor primite de John.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu