„Toate greșelile gramaticale și/sau de tipar prezente pe acest blog cred că sunt intenționate. Vă rog, nu le stricați visul. Mulțumesc.”

Meciul I - 11B vs. 11A

Campionatul de fotbal pe liceu a inceput promitator pentru noi. Astazi am fost pusi impotriva clasei noastre paralele, 11A. In mare a fost un meci frumos, cu jucatori buni la ambele echipe si cu cateva incidente, de altfel minore. Ce sa-i faci, asa-i la fotbal, se mai calca lumea pe picioare. Adversarii nostri au jucat destul de bine si curat, n-au fost prea multe fault-uri, si per total toata lumea a plecat acasa mai mult sau mai putin multumita de rezultat. La pauza conduceam cu un scor de 3-0, iar la fluierul final scorul era de 5-3. Golgheterul nostru a fost Max, care a dat 4 goluri din cele 5 totale. La echipa adversa, jucatorii cu cele mai multe goluri la activ au fost Aditza, Doctoru' Cristian Andrei, si Bambulea (a nu se rade, asta e numele lui. Have some effing decency, please), fiecare cu un gol la activ. Mie sincer mi-a placut, am apucat sa ma si joc cu camera, si am filmat cam 30 de minute in total, daca nu si mai mult, inca mai am de convertit video-uri. Cat de curand o sa postez o serie de filmulete cu meciul, pentru amuzamentul meu personal. Pana atunci, la revedere.

Galerie Foto @ Meci I

Retrospectiva vacantei de vara - 2010

Ei si e pe terminate si vacanta de vara. A durat destul de putin acum ca stau sa ma gandesc. Oricum, respectand traditia, am sa fac o mica retrospectiva a vacantei mele. Ma dau si eu mare cu ce am facut.

A inceput frumos, n-am stat cine stie cat acasa ca am plecat o saptamana la Timisoara, singur, sa mai schimb si eu aerul de Moldova. A fost frumos, am ajutat la contruirea noului Dedeman de acolo, care aparent e printre cele mai mari din tara, si pe buna dreptate. Un Skatepark indoor ar fi aratat mai frumos totusi in cladirea aia. Oricum, m-am distrat. Am ajuns acasa, am stat o saptamana, iar dupa, iarasi m-am pus pe drumuri. Destinatia : Bacau. Incepea "Ingenious Drama Festival" a.k.a. ID Fest iar eu, ca ruda a unei actrite care a participat la festival, am decis ca ar fi frumos sa apar si eu acolo. A fost o experienta super, am cunoscut oameni super de treaba, am invatat sa dansez pe ritmuri de drum and bass, si am apucat sa scriu pe blog cate si mai cate. La anu' fac la fel, sau chiar mai bine. 'Om vedea. Am stat acasa putin, am mai exersat pe BMX si a venit timpul sa plec iar, de data asta spre Oradea, cu familia, pentru a ma relaxa. Am stat o saptamana la Baile Felix. si dupa, cu cortu' cateva zile. La intoarcere am facut o escala, si am trecut Transfagarasanul. A fost o experienta super. Bucata aia de drum ar trebui sa fie Pikes Peak-ul romanesc. Pacat de sefia tarii...

Dupa aventurile astea, m-am intors acasa. Am citit despre 11 Septembrie, despre Mossad, si am inceput sa citesc despre Samurai si despre cultura lor (oarecum). Pe langa asta, am exersat si pe bike, deci pot sa tai de pe  lista asta. Planul meu pe 2010 e aproape complet. Mai are nevoie doar de cateva chestii completate, care par ca or sa stea acolo ceva timp. Poate le si transfer pe anu' viitor. Tot ce se poate.

Deci oameni buni, asta a fost vacanta mea, pe scurt. M-am distrat, am cunoscut multe persoane, mi s-au deschis ochii, si ca intotdeauna, mi-am luat portia anuala de trante. Portie care creste in fiecare an. Dubios ?

Si ca sa inchei cu un citat : " Daca v-am plictisit, umm, dunno, fuck off !!!11!!!1!1!!111!!!!1!!!oneoneoneeleven!!!1 " Stiti de unde e ?

Aventurile mele :
Ce-am citit :
  • Zero - De ce versiunea oficiala a atacurilor de la 11 septembrie e un fals
  • Leul din Iudeea
  • Shogun - mai am

Capitolul 16 - Un nou inceput

...
  - Sefu'. Avem o problemă...
  - Ce vrei să spui cu asta ?
  - Ştii cursa de aseară de la docuri ?
  - Aia pe care trebuia s-o câştigi ? Da, ai pierdut cumva ? Ştii că am pus mulţi bani pe tine.
  - Păi, oarecum am câştigat, dar a apărut la începutul cursei un tip într-un eclipse din '99, negru, geamuri fumurii, fără plăcuţe. Nu ştiu cine e, ideea e că m-a afumat. Oricum, el nu era în cursă, deci tot am câştigat.
  - Te-a întrecut un Eclipse ? Din '99 ?! Tu ştii câţi bani am pus în maşina ta ? Asta e o umilire totală. Aşa ceva nu trebuia să se întâmple. De ce ai pierdut ? Avea maşina mai bună ?
  - Nu, îl aveam la liniile drepte, dar lua curbele ca lipit de pământ. Şi la docuri n-am multe linii drepte.
  - Nu contează. Îl vreau pe tipul ăla MORT! Află cine e, şi adu-l la mine.
  - Bine sefu'. Apropo, banii mei când îi primesc ?
  - Crezi că mai primeşti ceva după umilirea asta ? Ieşi afară până nu te pun să-mi lustruieşti iahtul cu periuţa de dinţi. Dă-i drumu' de-aici.
...
 
 Prima cursă a fost frumoasă, şi uşoară. Băieţii erau destul de buni. Urma să mai stau puţin la pândă, să îi mai aştept. Nu mă deranja deloc, eram obişnuit să stau ascuns mult timp. Săptămână după săptămână apăream de după hangare, nici nu ştiau ce i-a lovit. Începeam să enervez multă lume. Unul dintre cei pe care i-am bătut a şi tras câteva focuri în maşină, noroc că am putut să fug repede. Ideea era că odată şi-odată trebuia să mă las prins. Dar nimeni nu trebuia să afle cine eram. Asta cerea nişte măsuri drastice.

...

 Docurile au mai adus un nou şofer în lumea periculoasă a întrecerilor. Săptămână de săptămână apărea neinvitat, întrecea tot ce putea fi întrecut la o cursă, şi plecă la fel de repede cum venea. Nimeni nu ştia cum şi de ce, dar toţi realizau că era un pilot bun. Cursă după cursă, faima îi creştea, iar profiturile familiilor mafiote care deţineau docurile scădeau, fiindcă nimeni nu mai paria pe piloţii lor, ci pe necunoscut. Ăsta nu era un lucru bun, aşa că familia Bruno a decis să rezolve cumva problema. Au angajat câţiva din cei mai buni vânători de recompense din RockPort să-l prindă pe acest necunoscut. După săptămâni de filaj, şi încercări eşuate, eventual l-au prins, dubios de uşor pe acest pilot. L-au dus cu tot cu casca pe cap la Silvio Bruno, capul micii familii mafiote care deţinea partea docurilor prin care se învârtea pilotul nostru.

  - Daţi-i casca jos.
  - Bine sefu'. Ok, misteriosule, timpul să vedem cine eşti.
 
  Imediat ce au încercat să-i dea casca jos, pilotul misterios s-a ferit, şi folosind câteva mişcări de arte marţiale, i-a imobilizat pe cei doi acoliţi ai lui Silvio, fără a se complica foarte mult, luând apoi arma unuia dintre ei, pentru a se apăra de restul armatei care era de faţa.
  - Ce crezi că faci aici, în casa mea ?
   Pilotul a îndreptat imediat arma spre el.
  - Uşurel, nu trebuie să facem situaţia mai grea decât e. Băieţi, lăsaţi jos armele. Presupun că-ţi dai seama că dacă te voiam mort, nu mai apucai să mă vezi. Dar, nu te vreau mort, te vreau în echipa mea. Cum te cheamă ?
  - Numele meu nu contează. Îmi puteţi spune Zen.
  - Zen. Interesant. Ce-ai zice dacă ai lucra pentru mine. Eşti un pilot bun şi eforturile tale nu vor rămâne nerăsplătite, asta ţi-o garantez.
  - Bine.
  - Vino, să discutăm. De ce nu-ţi dai casca jos ?
  - Parcă mergeam să discutăm afaceri, nu detalii minore ca o cască.
 
  Zen părea un tip destul de bine pregătit pentru orice situaţie. era îmbrăcat într-un combinezon negru, şi vocea îi era distorsionată de cască. Oricum ar fi, era un pilot bun, iar asta conta mai mult decât o faţă şi un nume.

Capitolul 15 - Zen

Nume : Watanabe David alias Zen
Data nasterii : 8 Septembrie 1985
Locul nasterii : Oakland, CA

  - E bine Nox ?
  - Pentru moment da. Nu vreau să se ştie prea multe despre personajul ăsta, ca să nu dea de bănuit.
  - Da, nici o problemă. O să vorbesc cu o relaţie de-a mea de la Pentagon, şi o să am grijă să dispari din arhive. Chestia e că, după asta, nu va mai trebui să fi văzut. Pentru restul lumii, eşti mort. Dacă vrei pot să înscenez un accident ca să dispari de tot, mai am câteva relaţii.
  - Nu, prefer să rămân aşa, am trecut deja printr-o experienţă de genu', nu-mi mai trebuie.
  - Cum vrei. Doar să ai grijă cu cine vorbeşti, şi ce faci. Dacă-şi dau seama că sunteţi aceeaşi persoană, eşti mort. De tot, de data asta.
  - Ştiu cum să mă descurc. Ne-om mai vedea noi. Până una alta, ţine nişte dosare. Sunt nişte prieteni de-ai unor raceri cu care am concurat. Poate ai să găseşti ceva frumos pe-aici.
  - Mulţumesc. Succes cu planul ăsta al tău, o să ai nevoie.
  - Probabil că da.
 
 John mi-a dat dosarul cu toate detaliile de care aveam nevoie pentru a-mi începe planul. Acum trebuia să încep cu începutul. Trebuia să apar la o cursă, cu o maşină nouă. Ceva prea dotat ar fi atras prea mult atenţia. Pentru moment trebuia doar să arăt ce pot, sau mai exact ce poate Zen. Doar intru în cursă neinvitat, îi întrec pe toţi, şi plec, nimic complicat. Aveam un Eclipse undeva printr-un garaj, doar puţin modificat, de pe vremea când începeam de-abia să concurez. Nu şi-l mai amintea nimeni. Asta o făcea maşina perfectă. 

 Cursele se ţineau de obicei la docuri. Cunoşteam traseul ăla foarte bine. Poliţia nu avea tupeul să vină în partea aceea a oraşului, şi chiar dacă ar fi făcut-o, n-ar fi prins pe nimeni. Au maşini modificate din fabrică, deci n-au nici o şansă chiar şi împotrivă racerilor micuţi care trec pe-acolo. Pe lângă asta, zona e controlată de câteva clanuri mafiote, care aparent se agreează reciproc, dar care au şi multe relaţii cu poliţia. N-ar fi frumos ca ofiterii să-i supere pe cei care le oferă cel mai mare bonus la salariu. Deci traseele sunt complet sigure. Cel puţin din punct de vedere "legal". Mulţi şoferi au murit pe-acolo, din cauze multiple. Unii pierdeau controlul şi intrau ori în apă, ori în stâlpi, alţii erau împuşcaţi de către cei care pierdeau, alţii nici nu apucau bine să plece de la linia de start că maşinile explodau. Era un fel de triunghi al bermudelor pentru RockPort. Da, exact genul meu de locşor.

 Am ajuns acolo pe la miezul nopţii. Zona era plină de oameni. Era timpul să ridic geamurile, să închid farurile, şi să aştept să înceapă următoarea cursă. N-a durat mult. Zen apare, Nox dispare.

Capitolul 14 - Capat de drum

 După ce am primit lista cu localurile preferate ale lui Theo, am început încă o tură de filaj, să vedem pe unde îşi pierde timpul mai exact. Chris şi băieţii lui au micşorat lista, însemnând un mic pub, numit The Planet. Am decis să mă duc singur acolo. Nu putea să se întâmple nimic rău, din moment ce eram într-un loc public, oarecum. Theo era un bărbat înalt, blond, tuns scurt. Avea acea statură de practicant de sporturi extreme. L-am recunoscut din prima, şi se pare că şi el pe mine.

 -Nu te-ai săturat să mă tot urmăreşti ?
 -Vorbeai cu mine ?
 -Tu eşti cel care a trimis băieţii ăia după mine, nu ? Zile-le că maşinile modificate nu îi ajută să se ascundă, din moment ce vedeam una cam peste tot pe unde mergeam. RockPort e un orăşel destul de micuţ să ştii. Lucrurile ies în evidenţă repede.
 -Da, eu sunt ăla. Să zicem că am nevoie de ajutorul tău într-o problemă.
 -Lasă-mă să ghicesc. Vrei să ajungi la Takeshi Kato prin mine.
 -De unde ştii ?
 -Nu eşti primul. Multă lume îl caută pe omul ăla. Şi le spun tuturor acelaşi lucru. Nu lucrez pentru el. Nu am făcut-o niciodată. Lucram într-un timp pentru tatăl său dar pe el nu l-am văzut niciodată, nici pe fiu-su. Din partea mea, nici nu existau. Îmi primeam cecurile prin poştă.
 -Asta nu mă ajută deloc. Speram să mă poţi ajuta cumva.
 -Îmi pare rău, nu e domeniul meu. Apropo, întreabă-i pe băieţii tăi cu VW-ul albastru cum m-au pierdut. Nu prea ştiu să conducă. Aproape ţi-au zgâriat maşina.
 -Nu e a mea.
 -Nu contează, erau să zgârie bunătate de Passat. Ar trebui să ai mai multă grijă când alegi persoane care să stea la filaj.
 -O să văd ce pot afla. Apropo, te-am văzut de vre-o câteva ori la câteva concursuri. Te pricepi.
 -Ce să fac, am început de mic, îmi place, şi sunt plătit să fac asta. Mai mult de-atâta n-am nevoie.
 -Da, oricum mersi pentru companie.
 -Ok.
 
 Şi am ajuns din nou în acelaşi punct ca acum câteva zile. Doamne, povestea asta devine repetitivă. Era timpul să dispar, din nou, şi să mă infiltrez în gaşca lui Takeshi, oricât de greu ar fi fost. Pentru asta o să am nevoie de ceva resurse bune. Rider o să îmi asigure dispariţia din arhive, dar mulţi mă vor cunoaşte. Trebuia să îmi asum un alt pseudonim. Ca Nox mă ştia toată lumea, deci nu era bine, în sepcial pentru mine. După un scurt brainstorming cu câţiva prieteni am ajuns la Zen. Mi se potrivea oarecum din moment ce foloseam în mare maşini japoneze. Acum era timpul să îmi asum noua identitate. Aici intra în joc John Rider. Trebuia să-l sun.

-Rider, am nevoie de tine.
-Realizezi că e ora 3 ?
-Nu contează. Mi-ai zis că ai câteva relaţii sus puse. Am nevoie de ele pentru ceva.
-Te sun dimineaţă. Pentru moment îţi sugerez să tragi un pui de somn şi tu. Ai nevoie de el.
 
Rider avea dreptate. Îmi trebuia puţintel somn. Oricum, planul fusese pus în mişcare deci nu mai aveam de ce să mă îngrijorez pentru moment.