„Toate greșelile gramaticale și/sau de tipar prezente pe acest blog cred că sunt intenționate. Vă rog, nu le stricați visul. Mulțumesc.”

Capitolul 14 - Capat de drum

 După ce am primit lista cu localurile preferate ale lui Theo, am început încă o tură de filaj, să vedem pe unde îşi pierde timpul mai exact. Chris şi băieţii lui au micşorat lista, însemnând un mic pub, numit The Planet. Am decis să mă duc singur acolo. Nu putea să se întâmple nimic rău, din moment ce eram într-un loc public, oarecum. Theo era un bărbat înalt, blond, tuns scurt. Avea acea statură de practicant de sporturi extreme. L-am recunoscut din prima, şi se pare că şi el pe mine.

 -Nu te-ai săturat să mă tot urmăreşti ?
 -Vorbeai cu mine ?
 -Tu eşti cel care a trimis băieţii ăia după mine, nu ? Zile-le că maşinile modificate nu îi ajută să se ascundă, din moment ce vedeam una cam peste tot pe unde mergeam. RockPort e un orăşel destul de micuţ să ştii. Lucrurile ies în evidenţă repede.
 -Da, eu sunt ăla. Să zicem că am nevoie de ajutorul tău într-o problemă.
 -Lasă-mă să ghicesc. Vrei să ajungi la Takeshi Kato prin mine.
 -De unde ştii ?
 -Nu eşti primul. Multă lume îl caută pe omul ăla. Şi le spun tuturor acelaşi lucru. Nu lucrez pentru el. Nu am făcut-o niciodată. Lucram într-un timp pentru tatăl său dar pe el nu l-am văzut niciodată, nici pe fiu-su. Din partea mea, nici nu existau. Îmi primeam cecurile prin poştă.
 -Asta nu mă ajută deloc. Speram să mă poţi ajuta cumva.
 -Îmi pare rău, nu e domeniul meu. Apropo, întreabă-i pe băieţii tăi cu VW-ul albastru cum m-au pierdut. Nu prea ştiu să conducă. Aproape ţi-au zgâriat maşina.
 -Nu e a mea.
 -Nu contează, erau să zgârie bunătate de Passat. Ar trebui să ai mai multă grijă când alegi persoane care să stea la filaj.
 -O să văd ce pot afla. Apropo, te-am văzut de vre-o câteva ori la câteva concursuri. Te pricepi.
 -Ce să fac, am început de mic, îmi place, şi sunt plătit să fac asta. Mai mult de-atâta n-am nevoie.
 -Da, oricum mersi pentru companie.
 -Ok.
 
 Şi am ajuns din nou în acelaşi punct ca acum câteva zile. Doamne, povestea asta devine repetitivă. Era timpul să dispar, din nou, şi să mă infiltrez în gaşca lui Takeshi, oricât de greu ar fi fost. Pentru asta o să am nevoie de ceva resurse bune. Rider o să îmi asigure dispariţia din arhive, dar mulţi mă vor cunoaşte. Trebuia să îmi asum un alt pseudonim. Ca Nox mă ştia toată lumea, deci nu era bine, în sepcial pentru mine. După un scurt brainstorming cu câţiva prieteni am ajuns la Zen. Mi se potrivea oarecum din moment ce foloseam în mare maşini japoneze. Acum era timpul să îmi asum noua identitate. Aici intra în joc John Rider. Trebuia să-l sun.

-Rider, am nevoie de tine.
-Realizezi că e ora 3 ?
-Nu contează. Mi-ai zis că ai câteva relaţii sus puse. Am nevoie de ele pentru ceva.
-Te sun dimineaţă. Pentru moment îţi sugerez să tragi un pui de somn şi tu. Ai nevoie de el.
 
Rider avea dreptate. Îmi trebuia puţintel somn. Oricum, planul fusese pus în mişcare deci nu mai aveam de ce să mă îngrijorez pentru moment.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu