„Toate greșelile gramaticale și/sau de tipar prezente pe acest blog cred că sunt intenționate. Vă rog, nu le stricați visul. Mulțumesc.”

Capitolul 19 - Pe locuri, fiti gata...

Zen era pregatit de cursa. Ajunsese la locatia prestabilita cu o ora inainte de cursa, pentru a incerca sa-si dea seama cam ce traseu va avea de parcurs. Wolf ajunsese la linia de start exact la ora pe care au stabilit-o, fiind pregatit de cursa. Si-au strans mainile, au facut un micut schimb de replici, si dusi au fost. Totusi, era o problema. Zen nu luase startul deloc bine. Sistemul de control al tractiunii nu fusese dezactivat complet, ceea ce a daunat startului. Automat era intr-un dezavantaj masiv. Si isi amintise ca renuntase la un set de cauciucuri facute special pentru un traseu ca asta. De-ar fi stiut... Acum avea un set de pneuri de raliu destul de bune, dar ar fi ajutat sa le aiba pe cele la care a renuntat inainte de cursa. Trebuia sa se descurce asa, iar Wolf nu era un pilot care sa faca greseli. Era elvetian, si conducea cu aceeasi precizie cu care ar putea sa faca ceasuri. Fiecare curba o lua perfect, fiecare alunecare o stapanea cu usurinta, chiar daca avea o masina mai veche decat a lui Zen. R35-ul putea face fata fara probleme pe circuite asfaltate, sau strazi, sau orice altceva ar mai fi vrut Zen, dar nu zapada. Cursa parea prestabilita direct de la start. Zen avuse un start prost, chiar mai prost decat ar fi crezut ca va avea, dar nu era totul pierdut. Cursa era in mainile lui acum, el putea sa decida sa renunte, sau sa incerce sa-l intreaca pe Wolf. Spre nici un folos. Wolf era mai bun din toate privintele. Si faptul ca a trait prin locuri ca astea ajuta destul de mult. Zen nu putea face nimic, decat sa stea cat mai aproape de oponentul sau, si sa spere ca va face ceva gresit. Asta nu se intamplase. Linia de sosire se apropia, iar Zen era convins ca va pierde. Si, a pierdut. Dar, era direct in spatele lui Wolf cand au trecut linia. Aproape ii atingea bara din spate. Asta ii ridica putin moralul.

- Frumoasa cursa baietel.
- Multumesc. Ar fi trebuit sa castig cursa asta daca...
- Nu incerca sa gasesti scuze. Nu are rost. Ce-a fost a fost, ce este este, si ce va fi, pai, asta n-o s-o stim nu ?
- Interesant. Da, sa zicem ca da. Chiar si-asa, ai condus impecabil.
- Stiu pustiule. Am crescut prin partile astea, stiam drumul ca-n palma, imi stiam masina ca-n palma. Tu, mai ai de invatat. Dar, ai potential, pentru cineva care nu a mai facut curse pe zapada pana acum.
- De unde ...
- Te-am citit de la start. Felul cum conduci, felul cum luai fiecare curba, cum incercai sa stapanesti masina, mi-am dat seama imediat ca zapada nu e punctul tau forte.
- Da, se poate spune si asa. A fost o cursa frumoasa. Poate o sa ne mai intalnim.
- Poate. Pe data viitoare...
- Zen. Mi se spune Zen.
- Zen.
- Wolf...

Partea proasta era ca acum trebuia sa dea ochii cu Silvio si sa-i spuna ca a pierdut o cursa care era destul de importanta pentru planul lui. Nu era ingrijorat pentru asta, nu avea motive. Cum a zis si Wolf, ce-a fost, a fost. De-acum Zen avea un motiv sa faca mai mutle curse, ave n motiv sa se antreneze mai mult, fie ca mergea pe zapada, noroi, sau asfalt. Viitorul lui, si al planului statea in mainile lui. Trebuia doar sa se relaxeze, sa puna o melodie buna, si sa conduca masina, care pana la urma s-a dovedit a fi destul de buna, pana acasa.

Un comentariu: