„Toate greșelile gramaticale și/sau de tipar prezente pe acest blog cred că sunt intenționate. Vă rog, nu le stricați visul. Mulțumesc.”

A winturr storeh

N-a fost odata ca niciodata, ca daca ar fi fost probabil nu imi mai imaginam, un baiat. Atata tot. Nu avea super-puteri, nu avea parinti malefici, nu avea o sora cu care sa manance o casa din turta dulce si zahar. Era un baiat simplu de vreo 17 ani. Prietenii ii ziceau Joey. Nu stim cum il chema cu adevarat dar nu avem nevoie de asta.
Dupa cum spuneam, a fost odata un baietel pe nume Joey. Traia intr-o tara micuta numita "Tara pestisorului de aur". Era singurul baiat al unei familii destul de instarite, deci aparent nu ii lipsea nimic. Era iarna in tara lui, ninses mult, chiar mai mult decat o facuse vreodata in zonele alea. Era o zi de vineri, si parintii lui erau pelcati itr-o calatorie de afaceri. Joey era obisnuit. Se descurca binisor singur, si nu il supara chiar deloc cand se intampla ca parintii lui sa nu fie acasa. Stia ca erau plecati pentru a-i asigura lui o viata cat mai frumoasa. Ei, si cum era iarna iar bicicleta lui statea in garaj, neatinsa de cateva saptamani, a decis sa dea o tura pe-afara. Unii ar fi zis ca e putin sarit, dar, el stia sa se distreze. Iubea asta, si n-ar fi lasat putin frig sa-l opreasca din a face ce ii place. Pregatise oricum bicicleta de anotimpul rece cu cam o luna in urma, deci tot ce trebuia sa faca era sa-si puna echipamentul de protectie, si sa dea o raita prin troienele imense care se formau afara. Inca ningea, deci era loc si de mai bine, dar Joey nu mai putea astepta. Avea in spatele casei un camp cat puteai vedea cu ochii, cu fel de fel de dealuri, si vai micute, perfecte pentru cateva rampe, si pentru eventualele aterizari fortate. Asa ca a profitat cat mai mult de ele dar, ca orice copil, sau, ca orice baiat cu fire mai copilaroasa, s-a plictisit. Asa ca a dat o raita prin imprejurimi si a gasit o padure care ii facea cu ochiul de ceva timp, dar in care nu avusese prilejul sa mearga, pentru ca intotdeauna se ocupa cu altceva, sau alegea alt loc. De data asta insa, si-a luat inima in dinti si a inceput sa pedaleze pe drumul forestier, mergand cu viteza cat mai mare. Totul era frumos, avea o zi perfecta chiar, pana a luat-o putin pe o carare care se intersecta cu drumul ales de el. Aceasta carare s-a dovedit a fi destul de sinuoasa, biker-ul nostru avand nevoie de foarte multa experienta pentru a nu lua o tranta frumusica. Nu avea atata experienta la el, deci o creanga uscata a unui copac l-a aranjat putin. Din cate stiu, pilotul nostru a adormit instantaneu, ceea ce era si de asteptat, la viteza aia.
...

- Au!
- Nu te ridica! Nu poti stii ce ai patit cu siguranta. Stai acolo jos, pana vine ambulanta.
- Tu cine esti ?
- Umm, sunt Jess. Prietenii imi spun Roadkill
- Roadkill ? Ciudata porecla pentru o fata.
- Sunt una dintre cele mai bune bikerite din zona asta. Se poate spune ca am "omorat" fiecare drumusor de pe aici. Ori asta, ori are ceva legatura cu faptul ca mi-am luat o lovitura urata de la o duba cu ceva timp in urma. Oricum, porecla a ramas, si nu ma deranjeaza deloc. Tu cine esti?
- Joey. Unde sunt ?
- Departe de casa, asta ti-o spun sigur. Frumoasa bicicleta mai ai.
- Mersi. Am facut-o singur, pe piese. Imi trebuia ceva special, si asta era destul. Pana cum si-a facut treaba binisor. Da' creanga asta m-a atins, nu gluma.
- Nu ti-am spus sa stai jos. Uite, vine o ambulanta sa te ia in cateva minute, asa ca stai acolo. Cine stie ce contuzie mai ai, sau mai stiu eu ce. Nu strica sa stai acolo... Macar nu stai pe zapada.
- Da, ciudata chestie, imi amintesc ca inainte sa lesin era zapada pe drumu asta. Acu' e cam curat.
- O fi de la lovitura. Eu cand te-am auzit lovind copacu' am venit imediat, eram prin imprejurimi. Drumu' era uscat.
- Apropo, cum de e a ajuns o fata asa ca tine, bikerita, si mai ales, pe traseele astea?
- Da' ce, fetele n-au voie sa se dea pe bike ?
- Au !  Usor, cineva zace acilisa. Lovitura aia n-a ajutat.
- Scuze. Zau. Oricum, e o pasiune mai veche de-a mea. De mica ma dau pe bicicleta, si pentru ca imi place, ma dau si bine.
- Da, sa stii ca ai dreptate aici. Ne-am intalnit intr-un moment cam prost, cu mine lovit.
- N-are nimic. Uite, a venit ambulanta.
- Salut baieti, voi ati sunat ?
- Da. Rider-ul asta s-a intins cam mult, si-a ramas fara loc.
- E bine, simtul umorului nu strica in situatii de genu. Ceva lovituri urate ?
- Nu cred, dar nu strica un examen. Vin si eu cu voi, sa ma asigur ca e bine.
- Sigur, e ok. Urca in spate.
...
- Deci, te-ai ingrijorat degeaba. Mersi ca ai mers cu mine. Apropo, de ce ai facut-o ?
- Nu stiu, mi s-a parut ca aveai nevoie de cineva langa tine.
- Da, probabil ca da. Mersi. Unde stai, te duc eu acasa.
- Am bicicleta mea, mersi. Stau langa padurea in care ai cazut tu.
- Stai putin.
- Hei, de ce m-ai udat ?
- Mai vrei ? Ia de-aci.
- Nu e amuzant, hei, termina, o, pentru Dumnezeu.
...
Joey s-a trezit. Ceva in legatura cu un caine, am uitat detaliile. Ideea e ca s-a trezit, cu o durere de cap masiva, cu casca la pamant, si cu bicicleta agatata undeva intr-un copac mai la vale. Si totusi, visul ala parea atat de real. Cine era acea fata. Nu stia, ar fi vrut sa stie, dar nu stia.

Asta era o poveste cu mult potential, pe care voiam sa o public acum... acum... ceva timp. Ar fi fost frumos sa o continui, dar, nu ma mai opream din scris, caz familiar mie. Am decis s-o pun asa. E ok, oarecum.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu