„Toate greșelile gramaticale și/sau de tipar prezente pe acest blog cred că sunt intenționate. Vă rog, nu le stricați visul. Mulțumesc.”

Capitolul 30 - Ce-a fost, a fost

Dimineata urmatoare am plecat de acasa de la Rachel si m-am indreptat catre propria mea casuta, unde urmam sa fac unele planuri pentru zilele ce vor veni. Voiam sa ii propun Miyei sa faca parte din echipa mea de curse, si, trebuia sa fac asta cat mai repede, deoarece timpul nu era chiar de partea mea, iar eu aveam nevoie sa preiau unele teritorii, pentru influenta mai mult decat orice. Iar ea ar fi fost un element foarte important, pentru mine cel putin. Mai avea de invatat multe, dar avea potential. Asa ca am decis sa merg putin la ea acasa. Dar, nu era acolo, din pacate, asa ca am sunat-o.

- Alo ?
- Alo, Miya ?
- Da.
- Sunt NoX. As vrea sa vorbesc ceva cu tine, intre patru ochi. Am fost la tine acasa dar nu erai acolo asa ca m-am gandit sa te sun si sa te intreb daca poti.
- Da, cred ca da. A trebuit sa ma vad cu cineva, dar ne putem intalni. Vino acolo unde am facut cursele, la vechiul aeroport. Poate te mai relaxezi si tu prin serpentine.
- Ok, ne vedem acolo.
- Bine, pa.
- Pa.

A fost o discutie destul de scurta, dar puteam sa-mi dau seama ca ceva nu era tocmai in regula. Sa fi fost oare fiindca nu am vrut atunci sa merg cu ea, cand mi-a propus Sektor sa-i iau masina ? Da, ar fi si asta o posibilitate. Chiar si-asa, trebuia sa astept si sa vad exact care era treaba. Pe drum, chiar m-am relaxat putin, pana in momentul in care, in mijlocul unui drift pe o sectiune de drum care de obicei era goala, era sa dau peste un Ford F450, care nu era tocmai o masina usoara, si nici mica. Neagra, proiectoare imense deasupra cabinei, imi parea cunoscuta. Dar nu i-am dat atentie multa, dupa ce am trecut de ea. Intr-un final, am ajuns si la aeroportul parasit, unde am vazut Integra-ul Miyei parcat aproape de intrarea in unul din hangare. Am parcat si eu langa, si totul a inceput.

- Salut.
- Buna.
- Uite, vreau sa te intreb ceva. Stiu ca probabil e cam din scurt, si ca ne cunoastem de putin timp, dar dupa cursele avute impreuna si dupa toate chestiile prin care am trecut, m-am gandit ca ar fi interesant sa facem cateva curse impreuna, noi doi, intr-o echipa. Planuiesc sa preiau cateva teritorii si am nevoie de oameni pe care sa ma pot baza. Ce zici ?
- Nu stiu ce sa zic. Adica, iti multumesc ca te-ai gandit la mine, dar am primit deja o oferta pe care am acceptat-o. Acum merg cu Sektor si echipa lui. Avem deja cateva planuri pe viitor, si sa fiu sincera, imi cam place de el. Imi pare rau.
- Nici o problema, macar am incercat. Lasa-ma sa ghicesc, cu el te-ai intalnit astazi, inaintea mea.
- Da.
- Ok, inseamna ca, treaba mea s-a terminat aici.
- Adica, nu inteleg ?
- Nu conteaza, am plecat. Poate ne vom mai vedea la curse, sau la vre-o ieseala ceva.
- Sigur, oricand. Asta nu schimba nimic intre noi, putem inca sa iesim, poti sa ma mai inveti una alta, chestii de genul.
- Da, probabil ca da. Om vedea.
- O ultima cursa ?
- N-ai putea tine pasul, nu acum.
- Punem pariu ?
- Sigur, cel care pierde da o cafea la baza muntelui.
- Stai putin, cum adica la baza.
- Doar nu credeai ca fac liniuta. Facem un tandem drift pana la baza.
- Bine, cum zici tu.
- Ne vedem la baza, pregatesc eu cafeaua.
- Stai putin, dar...
- Calc-o !

Si asa a inceput. La inceput am zis sa merg repede, sa o afum, sa ma distantez atat de mult de ea incat sa nu auda nici macar rateurile pe care le dadea 370Z'ul meu intre schimburi de viteze. Pentru primii 300 de metri asta am si facut. Dar dupa, am realizat ca poate n-o sa invete nimic din asta, asa ca pentru toata cursa am pastrat o distanta destul de mare intre noi, dar, nu asa de mult incat sa o pierd de tot. La baza muntelui pe care era situat aeroportul era un mic restaurant de familie la care mai mergeam din cand in cand. Lumea ma mai cunostea pe acolo. Miya a ajuns cu cateva secunde in urma mea.

- Ce-a fost asta ?
- Adica ?
- Pai, la inceput ai pornit asa de repede, dar dupa o vreme am vazut ca incetinesti si ca stai distantat de mine. Orice faceam, nu ma puteam apropia.
- Stiu, asta era si ideea. Uneori tre' sa risti mai multe decat ai vrea, iar in muntii astia micuti, nu prea ai cum sa cazi.
- Uneori chiar nu stiu daca vorbesti cu intelesuri ascunse sau zici totul verde-n fata.
- Foarte rar vorbesc cu intelesuri ascunse. E mai simplu sa zic totul odata.
- Mda.
- Oricum, hai sa-ti dau cafeaua aia si sa mai vorbim putin.
- De ce sa dai tu cafeaua ?
- Pentru ca pot, si pentru ca esti pe teritoriul meu, adica, esti aproape la mine acasa ca sa zic asa.
- Dar, am pierdut cursa.
- Si ? N-am zis ca cel care pierde cursa da o cafea.
- M-ai baga in ceata total. Hai sa bem cafeaua aia odata. Am chef sa stau pe un scaun ceva mai comfortabil.
- Haidem.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu