„Toate greșelile gramaticale și/sau de tipar prezente pe acest blog cred că sunt intenționate. Vă rog, nu le stricați visul. Mulțumesc.”

Retrospectiva anului 2012

As fi vrut sa fac un filmulet, dar mi-am dat seama ca n-am materiale destule. Poate-am sa ma apuc de putin video-blogging la anul. Sau nu. N-am fata de camera. Anyways.

It's that time of the year, folks. A venit din nou momentul ala din an in care stau si ma uit prin toate posturile mele de pe-aici, prin toate fisierele din computere, prin toate pozele si fac o mica retrospectiva a anului ce-a fost si care n-o sa mai fie. Am sa incerc sa fac toata chestia asta ceva mai scurta dar va puteti inarma cu multa rabdare fiindca mergem intr-o calatorie oricum ar fi. O calatorie marca "Blogu' lu' NoX" (Inca n-am copyright pe chestia asta, dar ajung si-acolo.)

Anon: Veghe


Inca o lucrare din partea poetului anonim care ma foloseste pentru a-si promova opera. Va prezint poezia, "Veghe"

Veghe

Luna plina isi asmute raze albe pe Pamant
Printre frunze , crengi si ghinde o privesc si prind un gand,
Ce ma tine-n miez de noapte treaz si zvarcolit in pat:
Oare cine-i mai frumoasa? Luna mea sau al tau sarm?
Bucle castanii revarsa-ti peste umerii tai goi,
Buze rosii arzatoare, ce ma fac sa prind fiori,
Ochii luminosi ca Luna reflectata intr-un lac,
Zambetul usor si simplu ce ma-mbie spre pacat,
Vorbe dulci ce-ti ies din gura ca privighetoarea-n zori,
Perle albe suierande, stralucind ca printre nori.
O mireasma-mbietoare ce ma ia un pic de cap,
Inspirand ca nesatulul, de-a ta vraja nu mai scap.
Tu-ti apropii sarutarea de-a mea soapta tremuranda,
Eu-ti zdrobesc buzele calde ca o menghina flamanda.
Varful degetelor plimba-ti peste gatu-mi incordat
Mana mea mi se afunda printre parul tau bogat.
Lumea-ntreaga se dizolva si ramanem doar noi doi,
Protejati de mandra Luna ce ne veghe pe-amandoi.
Soaptele usoare-n noapte ca o muzica difuza
Se rasfrang prin iarba moale, si se-aduna impreuna,
Rad si sosotesc in umbra, privind calm catre cei doi.
Tu ai adormit in brate-mi, si mi-e dor de ochii tai.

Nu uitati sa comentati, dati sfaturi sau sa aruncati cu rosii. Ii place feedback-ul. Pe de alta parte, si mie imi place. Multumesc, si noapte buna.

P.S.: Da, stiu ca nu am diacritice, insa o sa lucrez la asta. Bear with me...

Anon: Regret

Sa incepem cu inceputurile. Mi s-a cerut sa-i fac omului o prezentare tare, asa ca here I go.

BUN VENIT ! In coltul albastru (singurul colt ce-i drept), cantarind dumnezo' stie cate kilograme, cu o inaltime de *undefined* centimetri, gata sa dea gata orice talent al poeziei moderne de astazi si maine (nu de ieri, nu te pui cu clasicii, brah !) il avem peeeeee...

Aici mi s-a terminat inspiratia. Omul a specificat ca vrea sa ramana anonim asa ca fara prea multe introduceri vi-l prezint pe Anon* cu poezia sa, "Regret".

Cartea varstei

Acum cateva zile am avut ocazia sa port un fel de discutie cu o persoana ceva mai in varsta decat mine. Nu cu foarte mult, undeva in jur de 7 ani. Discutia ce a rezultat a fost cat de cat interesanta si mi-a dat o idee pentru un nou articol. Si anume : Diferenta de varsta intre doi interlocutori. Sa extind :

Probabil ca majoritatea ati auzit cel putin odata expresia "Respecta-i pe cei batrani". Uneori asta se extindea si la "cei mai batrani ca tine". In anumite cazuri sunt complet de acord, dar in cazul de fata, am avut de-a face cu o persoana care chiar daca era ceva mai in varsta decat mine, nu parea sa aiba "intelepciunea" care ar fi trebuit sa vina cu diferenta de varsta. Mai exact, la un moment dat, cand persoana in cauza a spus ceva de genul : "Voi copii nascuti in '93 n-aveti dreptul sa veniti sa va certati cu mine, eu cel nascut in '86". Nu astea au fost cuvintele dar cam asa suna, in linii mari.

Personal nu sunt de acord cu persoanele care atunci cand vad ca sunt amenintate intr-un anumit mod, folosesc "cartea varstei" si spun ca cei mai "mici" decat ei nu au dreptul de a-si exprima opinia asupra unui anumit subiect doar fiindca au fost nascuti la cativa ani dupa ei, mai ales cand subiectul in cauza este un limbaj de programare care exista de ceva vreme, notiunile invatate fiind exact aceleasi. Nu exista nici o diferenta intre niste notiuni invatate acum si aceleasi notiuni invatate 10 ani mai tarziu, alta decat momentul in care au fost asimilate. Iar chestia asta se poate extinde dincolo de limbaje de programare.

Ideea de baza e ca intr-o discutie ar trebui sa existe un respect reciproc. Ambii interlocutori trebuie sa recunoasca faptul ca e putin probabil ca unul din ei sa stie tot si sa nu mai aiba nevoie de cunostinte noi. Iar daca vorbim de pareri personale si nu despre cunostinte si notiuni exacte, e clar ca parerile celor doua sau mai multe persoane care fac parte dintr-o discutie vor fi diferite la un anumit punct. Iar o parere nu e mai exacta sau mai corecta decat alta parere. Zic eu...

Din punctul meu de vedere atata timp cat nimeni nu sare calul, o discutie poate avea niste rezultate foarte benefice. In schimb, atunci cand cineva spune ceva care suna in linii mari a : "Sunt mai batran ca voi, stiu mai multe si terbuie sa ma respectati si sa imi acceptati parerea ca axioma" atunci cand chiar nu este cazul, acea persoana merita toate rosiile stricate care-i vor fi aruncate eventual in fata. Metaforic vorbind. Sau nu.

Fii diferit! Implică-te!

Cu ocazia intrarii mele la facultate, am avut ocazia sa ma inscriu in anumite organizatii studentesti, fiecare avand propria "tema", ca sa zic asa. Avem, ASII (Asociatia Studentilor Informaticieni din Iasi), ASFI (Asociatia Studentilor Francofoni din Iasi), BEST, AIESEC, si lista cu acronime poate continua pana ramanem fara asociatii si organizatii. Revenind la subiect, nu m-am inscris nicaieri inca, dar am avut ocazia sa arunc un ochi peste cateva din programele unora din asociatii. Un program a venit si mi-a batut si la usa (tehnic a fost o persoana care s-a ocupat de "batut", dar ideea ramane in picioare) si am decis ca n-ar strica sa promovez si eu proiectul asa cum pot. Asa ca va anunt ca :


Asociaţia Studenţilor Francofoni din Iaşi (ASFI) organizează, în perioada 4-8 decembrie, cea de-a VII-a ediție a proiectului umanitar, “Arată că-ţi pasă!”. 
În 2012, ASFI îşi propune să ajute financiar două familii lipsite de mijloace materiale, 30 de copii nevoiaşi și, nu în ultimul rând, să ofere o bursă unui elev “Cum Laude”, care nu dispune de posibilități financiare. 
Pentru a-şi atinge aceste obiective, Asociația Studenților Francofoni din Iași desfăşoară o serie de concerte de colinde la începutul lunii decembrie, după cum urmează: 
4 decembrie la Palas Mall, ora 17:00;5 decembrie la Mitropolia Moldovei şi a Bucovinei, sala “Iustin Moisescu” ora 19:00;6 decembrie la la Biblioteca Central Universitară, sala “Mihai Eminescu”, ora 19:00. 
De asemenea, în cadrul proiectului este organizată o tombolă cu un preț al biletului de 3 lei, în urma căreia se vor oferi premii în valoare de 1000 de lei. Membrii ASFI se ocupă de vânzarea acestor bilete în căminele studenţeşti şi în facultăţi, în perioada 21 noiembrie- 6 decembrie. 
Proiectul “Arată că-ţi pasă” face parte din cele patru mari proiecte de tradiţie ale Asociaţiei Studenţilor Francofoni din Iaşi, alături de Bal Mascat, Echos Francophones şi Festivalul –“Zilele Studentului Francofon”. Totodată, acest proiect confirmă predilecţia studenților francofoni către o implicare profundă şi către dorinţa de a realiza o schimbare benefică în societate prin voluntariat, orientare întărită şi de motto-ul ASFI : 
„Fii diferit! Implică-te!”

"Orice iubim, vom pierde..."

Nu. Dar sa extind.

NU, la dracu!

Ma vad pus fata in fata cu un fenomen ce dureaza de ceva timp, fenomen care in trecut ma afecta si pe mine intr-o oarecare masura. Fenomenul asta e acel pesimism care te impinge sa spui chestii precum : "In life, you lose the things you love most". Da, majoritatea chestiilor astora vin acoperite cu un strat frumos de engleza. N-am sa traduc, va las pe voi sa va dati seama despre ce e vorba. Mergand pe ideea initiala, am si eu o parere. Asa ca puneti-va puloverele anti-ironie, luati-va caciulile contra sarcasmului si inghititi o lingura serioasa de relaxare. We're goin' in !

Nu e adevarat ! Pierzi lucrurile de care n-ai grija. Pierzi lucrurile care-ti sunt furate. Pierzi lucrurile pe care le ignori. NU pierzi prostiile pe care alegi sa le iubesti la un moment dat. Cel putin, nu fiindca le-ai iubit la un moment dat. Iubirea nu e motiv sa pierzi ceva. Nu e ca si cum ma trezesc intr-o dimineata, imi iau periuta de dinti, imi spal dintii mult mai bine decat de obicei si-mi zic : "Bai frate, iubesc periuta asta de dinti", pentru ca mai apoi sa-mi dispara dintre degete. NU merge asa. Ca nu-mi amintesc unde am aruncat-o cand am iesit din baie fiindca n-am nimerit suportul, e alta problema.

Nu e ca si cum cineva sta acolo sus cu ochii pe tine si isi noteaza pe un mic carnetel negru toate rahaturile pe care tu, o persoana insignifianta in marele plan al universului in care traim, le iubesti pentru ca mai apoi sa coboare (sau sa urce, dupa caz) la tine-n dormitor si sa inceapa sa-ti bage bete-n roate. Nu e asa. In schimb, persoana care-ti baga bete-n roate o vezi dimineata in oglinda. Da, esti tu. Nu pierzi lucruri fiindca le iubesti. Ca ai pierdut ceva ce ai iubit e o pura coincidenta. Trezirea ! Pierzi lucruri fiindca o dai in bara. Cumva.

And... scene.

Caravana reducerilor miniPRIX

Am aflat acum ceva timp de la Blogatu ca o anume caravana numita "Caravana reducerilor miniPRIX" o sa treaca prin vreo cateva judete, inclusiv judetul Neamt. In esenta, locuitorii judetului Neamt se vor bucura de cate o reducere de 20% pentru orice comanda plasata online pe miniPRIX. Promotia va dura doar in acest weekend, asa ca luati-o cat e calda.

Nu stiu mare lucru despre miniPRIX, tot ceea ce stiu fiind faptul ca miniPRIX e un magazin online de haine ce are in mare parte obiecte de imbracaminte si incaltaminte dama, barbati, dar si accesorii pentru tineri/ copii/ femei/ barbati/ you name it. Nu am comandat niciodata de la ei, asa ca nu am cum sa va dau mai multe detalii. Tot ce stiu, stiu dupa ce am vizitat putintel site-ul si m-am informat.

In mare parte, cam asta e tot. www.miniprix.ro e site-ul, aruncati un ochi, daca va place ce vedeti, cumparati, daca nu, nu.

Sezonul de miss-uri

Dupa cum probabil unii din voi ati observat, mai ales daca invatati la liceu, a inceput sezonul de miss-uri. Miss-urile Boboc in special, fac furori prin toata Romania in perioada asta. Mai tarziu, vor urma alte ocazii. Si, cum nu am mai scris un articol de ceva vreme, asta e un motiv la fel de bun ca oricare altul sa imi expun putintel parerea.

Trebuie sa recunoastem faptul ca Miss-urile sunt de departe cea mai buna prima oportunitate pentru fetele de liceu, boboace mai exact, sa-si impuna superioritatea asupra restului de ratuste care fac parte din acelasi liceu. Sa incepem cu inceputul :

1. Crezurile

Nu, nu ma refer la chestii religioase. Fiecare pretendenta la titlul de miss trebuie sa aiba un crez, un motto, care sa arate ce vrea fata de la viata. Pana aici nici o problema. Totusi, prostiile incep atunci cand aproape fiecare crez suna la fel. Si unele arata chiar a anunturi matrimoniale, dar asta e alta poveste. Toate sunt firi sociabile, urasc persoanele false, sunt putin orgolioase sau timide din cand in cand, si aproape fiecare fata care a apucat sa se semneze pe un crez de genul asta a specificat faptul ca participa la miss doar pentru experienta si crede ca va fi o experienta frumoasa de povestit peste ani.

That my friends, is bullshit. Nu cred eu ca o fata care participa la miss participa doar de dragul de a participa. Toate vin acolo sa castige. Statutul de Miss Boboc le pune deasupra restului de boboace, si majoritatea fetelor vor sa fie primele, indiferent de domeniu. Nu ma deranjeaza asta, insa macar sa-si faca cunoscute dorintele din prima. Mergi sa castigi, nu sa te uiti, garantez !

2. Pozele de prezentare

Filtre peste filtre. Atunci cand unele fete decid sa-si modifice pozele ca sa "arate mai bine", exagereaza cu filtrele si efectele rezultand o poza demna de un desen animat. Iar atunci cand pozele nu sunt similare deloc cu realitatea, te intrebi oare daca fata din poza e chiar aceeasi cu fata care-a luat miss-ul. Si sa nu uitam machiajul.

3. Clasamentele

Se ia o lista de participante, se face un sondaj si se posteaza pe Facebook/Twitter/w\e. Si se astepata voturile si se incepe flame-war-ul, desi mai rar. De obicei nu castiga cea votata de lume, fiindca suntem in Romania, si taticu' are bani, dar e amuzant sa o vezi cu titlul de Miss pe cea mai putin populara fata din clasamentele online.

4. Rezultatul final

Chiar daca Miss-urile in general pot fi considerate festivaluri ale arogantei si fitelor, din cand in cand mai iese Miss o fata care chiar e draguta, si chiar merita acel titlu. Din pacate, asta se intampla destul de rar. In rest, fitele domina, si dam peste versiuni cumva cizelate ale filmelor americane cu liceeni, cu grupuri de popularitate, jucatori de fotbal si majorete. Da, avem di tati !

Alte inceputuri ?

Acum putina vreme am vrut sa incep sa scriu un articol nou despre un nou inceput. Totusi, am decis ca ar fi putin prea cliseic, avand in vedere faptul ca multa lume face asta. Pe langa asta, nici inspiratie nu am avut, nici chef, nici timp sincer sa fiu. Totusi, din moment ce acum s-au rezolvat o parte din chestiunile mentionate anterior, la dracu' cu asta, hai sa scriem si-un articol despre noua mea viata.

In mare parte, e cam aceeasi viata, doar ca in alt oras. Cu alte persoane. Si cu alte materii. Si cu alti profesori. Si cu prieteni noi. Ok, poate e o diferenta dar am incercat pe cat posibil sa nu ma schimb prea mult fata de cum eram in liceu. Sigur, schimbari o sa existe. N-am sa fiu ipocrit, stiu sigur ca n-o sa mai tin legatura cu unii din fostii colegi sau o sa pierd unele cunostinte ce le aveam in acea perioada. E adevarat. Si cumva, imi pare rau, dar pe de alta parte trebuie sa ma gandesc ca am alte persoane acum in jurul meu. Cercurile sociale sunt intr-o continua schimbare, iar asta e de bine.

Viata de facultate ? E ok. Cursurile sunt in regula, am mai putine obiecte decat in liceu, iar acum fac obiecte care sunt cumva importante pentru domeniul in care vreau sa excelez, cazul de fata fiind informatica. Ok, poate nu invat sa fac cine stie ce GUI-uri, sau alte tipuri de interfete, dar sa fim seriosi, sunt in anul I. Mai am de mancat. Totusi, fiindca nimic nu poate fi perfect, inca n-am scapat de matematica. Si e o matematica d-aia pur teoretica pe care nu o vad sa imi trebuiasca vreodata in vre-o bucata de software pe care am s-o proiectez vreodata. Dar, ce poti sa le zici. O trecem si pe-asta.

Orasul e foarte ok, comparativ cu cel de unde am plecat. Totusi, e o diferenta intre Iasi si Roman. Pentru moment, parca n-as mai pleca de-aici o vreme. Cine stie, poate candva nici n-am s-o mai fac. Sa speram doar ca nu intervine nimic. Dar, revenind la oras, locuri de distractie sunt destule, obiective "turistice" de asemenea. Pana la urma, daca stau si ma gandesc, gasesti aproape orice vrei. Cred eu.

In afara de asta, nu e mare lucru de zis. Sunt student, sunt in anul I, imi tin degetele incrucisate si invat bine ca sa nu prind v-o restanta, mai ales la matematica fiindca aia o sa-mi fie dusmanul suprem pentru cat 'oi trai. De-acum sa speram ca ma apuc sa scriu ceva mai mult si pe saracul meu blog. A ramas in paragina, au prins plugin-urile rugina, prafu' e de doua degete peste povesti, cat despre twitter, e mort. Al meu, that is.

Capitolul 45 - Duba Pandorei

Sektor imi spusese ceva de o duba care se afla in hangarul 6 de la aeroport. Sincer, la momentul acela mergeam mai mult pe banuieli. Am decis sa-i iau pe baieti cu mine de data asta, in mare parte fiindca nu stiam ce putea fi in hangarul ala. Pentru mine era un fel de cutie a Pandorei. Una destul de reusita.

- Frate, pana la urma ce cautam aici ?
- Ok, baieti, ideea e urmatoarea. In hangarul asta aparent exista o duba care poate sau poate nu are anumite inregistrari care l-ar putea scoate pe Sektor din belele.
- Noi nu vrem asta, asa-i ?
- Nu Buck. Il vrem pe nemernicul ala putrezit in inchisoare. Dar eu personal vreau sa aflu exact ce ar putea sa aiba la mana.
- Atunci, sa vedem.

Am intrat in hangar, hangar care era complet gol. In afara de o duba veche de florar, parcata intr-un colt, care parca ne invita s-o intoarcem pe toate partile, nu mai era nimic in hangar. Ceea ce putea parea putin dubios. Totusi, nu era o capcana, fapt de care ne-am dat seama din prima. Ne-am apropiat usor de ea, am deschis incet usile din spate cu o ranga pe care a adus-o Buck. Inauntru duba era plina de echipament de inregistrare, exact asa cum spusese Sektor. Aveam un sentiment ciudat in acel moment. Chiar era posibil ca altcineva sa fi condus masina aia ? Am decis ca eu si Chris sa scoatem Hard-drive-urile din sloturile in care erau, si sa le ducem acasa la Chris, unde urma sa vedem ce era mai exact pe ele.

- Omule, pentru moment nu vad nimic interesant pe inregistrarile astea. Serios vorbesc, multe din ele sunt doar inregistrari de-ale tipului astuia cum si-o trage cu cate-o tipa in masina. Are gusturi, ce-i drept, dar sunt anumite chestii pe care nu vreau sa le stiu despre el, intelegi ?
- Da Chris. Incearca totusi sa treci peste bucatile alea, ok ? Ramanem fara servetele.
- Ha ha, mor de ras.

Toata operatiunea a durat ceva vreme. Multe din inregistrarile acelea nu aveau absolut nici o importanta pentru mine, si cu atat mai mult nu ar fi putut sa-l ajute pe Sektor sa iasa din inchisoare. Cautarile lui Chris au durat mult insa intr-un final am simtit ca a descoperit ceva. In mare parte fiindca a chemat-o intai pe Rachel. Am stat putin, insa din curiozitate am mers sa vad ce se intampla.

- Omule, trebuie sa vezi asta. Inregistrarea asta e datata in noaptea accidentului. Inregistrarea e cam praf, fiindca s-au pierdut date la momentul impactului, insa trebuie sa stii ceva. Nu Sektor conducea. Tipul e nevinovat. Sau cel putin asa pare.
- Stai, cum ? Atunci cine conducea ?
- Pai, nu se vede perfect, insa pare a fi prietena aia a lui, Miya.
- Nu. Nu. Nu se poate. Nu !
- Mai, eu iti spun ce vad!
- NoX, are dreptate. Trebuie sa recunosti ca seamana.
- Nu, sub nici o forma, e clar. A fost o cursa de la inceput. Vrea sa ne faca sa credem ca el e nevinovat, ca sa iasa din inchisoare si sa termine treaba. Si sub nici o forma Miya nu mi-ar face asa ceva. NU !
- Nu ?! Atunci de ce a fugit din oras in ziua in care tu te-ai trezit, ha ? Imi zici si mie ? Da, am urmarit-o, si nu imi pare rau ! Tipa aia nu-mi inspira decat belele, din secunda in care am intalnit-o ! Din punctul meu de vedere ea era un suspect de la inceput ! Ne-a tradat, nu, te-a tradat pe tine o data, de ce n-ar face-o din nou ?
- Nu, sunt prea multe chestii de procesat acum.
- NoX, intelege ! Vezi si tu ce e pe ecran.
- NU, Rachel, nu pot. N-ar face asta, tu nu intelegi ?
- Pana la proba contrarie, e suspect. Iar John trebuie sa afle de asta.
- Nu, nu inca. Mai intai, dam de ea. Vreau sa aud asta din gura ei !
- Bine, de acord. Dar in secunda in care am gasit-o, il sunam pe John.

Duba aceea a fost o veritabila Cutie a Pandorei pentru mine. Dar nu puteam sa-mi dau seama de ce Miya ar fi facut asta. Aveam incredere in ea.

Capitolul 44 - Nu poti suporta adevarul !

Dupa cateva saptamani de recuperare, doctorii mi-au zis ca in final puteam sa merg si eu acasa. Intr-un fel, chiar ma plictisem de acel loc. Am stat atata timp acolo incat puteam spune ca acel pat de spital fusese casa mea pentru ceva vreme. Si asa si era. Nu puteam merge nicaieri, nu puteam pleca din spital, eram complet la mila doctorilor si asistentelor de acolo, si pe buna dreptate, avand in vedere faptul ca am fost un pacient in coma pentru ceva vreme. Asta era treaba lor, sa aiba grija de mine. Si asta au facut. Intotdeauna am crezut povestile acelea infioratoare despre spitale dubioase si doctori mediocri care fac o treaba doar pe jumatate. In schimb, realitatea in cazul meu era diferita. Eram pe picioare, aproape la fel de bine ca inainte de accident.

- Gata, plecati ?
- Da, a venit timpul sa imi iau ramas bun. A fost frumos, insa sper sa nu trebuiasca sa mai dam ochii din nou.
- Total de acord. Ati fost un pacient ok. Putin instabil la inceput, dar nimic de comentat.
- Ok, asta e de bine, cred.
- Mai doriti ceva inainte sa plecati ?
- Nu, nu. Defapt, ar fi o chestie. Nu se poate sa va amintiti daca v-a spus ceva fata din poza asta inainte sa plece ?
- Nu, chiar nu. Nu cred ca a spus vreodata ceva, in afara de cititul revistelor acelea, si ocazionalul salut.
- Eh, e bine si-atat.
- Apropiata ?
- Foarte.
- O sa va vedeti voi iar.
- Nu stiu. Oricum, multumesc pentru tot.
- Nici o problema. Sa va chem un taxi ?
- Nu o sa fie nevoie. Am pe cineva care ma ia.

Problema mea acum era cu totul alta. Trebuia sa aflu de ce m-a dorit Sektor mort. Trebuia sa aflu unde era Miya. Dar pana atunci, trebuia sa ajung si acasa. Aranjasem ca Rachel sa ma ia de la spital. Fata asta nu ma dezamagise niciodata.

- E bine sa te vad din nou pe picioare.
- E bine sa fiu din nou pe picioarele mele. Asculta, s-a mai rezolvat ceva cu Sektor ?
- Da. John il are in custodie de ceva vreme. E la penitenciar. John spusese ceva de o eventuala intalnire, asta dupa ce a aflat ca o sa fii in regula. Eu zic sa-l suni, sa vezi exact care-i treaba.
- Am sa vad. Asculta, mai am o rugaminte la tine, dar incearca sa nu spui la nimeni.
- Sigur...

Erau destul de rare momentele cand ii ceream special lui Rachel o anumita favoare dar stiam ca ea avea cateva cunostinte care ma puteau ajuta cu niste chestii de care aveam nevoie la acea vreme. In plus, ajunsesem la concluzia ca pentru moment nu puteam sa mai am incredere in nimeni in afara de cateva persoane. Cu cat erau mai putine elemente in ecuatie, cu atat mai bine. Intre timp, trebuia sa aranjez si o intalnire cu Sektor. Aveam atatea intrebari pentru el.

- John ?
- Da ?
- Sunt NoX. Vreau sa ma intalnesc cu Sektor. Am auzit ca il ai in custodie.
- Da. Maine, ora 20:00. Sa fii in fata penitenciarului. Te duc eu la el.
- S-a facut.

Si asta a fost. Intalnirea era secreta insa am decis ca ar fi o idee buna sa o aduc si pe Rachel cu mine. Ca si consilier. Se pricepea la chestii de genul. Sektor era in una din camerele de interogatoriu. Arata destul de urat, insa sincer sa fiu, nu apucasem niciodata sa ma uit asa de bine la el. Nicidecum intr-o camera luminata perfect.

- Arati bine pentru cineva care s-a trezit sub masina mea.
- Si tu arati bine pentru cineva care o sa petreaca multa vreme dupa gratii.
- Am mai facut eu chestii de genul asta. Si in plus, scap in curand.
- Ce te face sa crezi asta ?
- Stiu anumite chestii pe care tu, nu le stii. Si nici avocatii tai, si nici politaii, si nimeni. Chestii care or sa ma scoata de aici. Si dupa ce ies, o sa am cateva chestii de rezolvat cu niste persoane.
- La ce te referi ?
- Uite, vezi ? Asta te-a pus in situatia in care esti acum, din secunda unu. Curiozitatea asta a ta. De ce vrei tu sa aflii ? De ce vrei tu sa stii tot ? Esti aici pentru ca ai vrut sa fii ceva ce nu esti. Un erou. Crezi ca daca te razbuni pe mine, o sa ti se umple karma ? Ca o sa impresionezi pe cineva ? Omule, ai ajuns in spital, de doua ori. Nu ti-a ajuns ? Uita-te la tine ! Chiar vrei sa stii totul ? Adevarul ?
- Da.
- Crezi ca poti sa suporti adevarul ?
- De ce nu ? Si de ce te-as crede pe tine ? Nu esti decat un criminal in ochii orasului...
- Poate ca da. Insa ti-am zis. Stiu chestii pe care tu nu le stii. Dar pe care o sa le afli. Lasa-ma sa ghicesc, deja ti-ai pus prietenii sa cerceteze putintel povestea, asa-i ? Sa-ti fac viata mai usoara. La aeroport in hangarul 6 exista o duba. Duba aceea e o fosta duba de supraveghere. In ea, ai sa gasesti niste inregistrari. Uita-te peste ele. Dupa, mai vorbim.
- De unde stiu ca pot sa am incredere in tine ?
- Nu poti.

Si asta a fost. Stiam ca cel mai probabil era o capcana dar pana la urma omul asta era in inchisoare. Ce putea sa-l scoata de acolo ? Toate dovezile aratau cu degetul spre el.

- Esti sigur ca asta vrei sa faci ?
- Rachel, tipul parea sincer. Sigur, nu ma pricep asa de bine la oameni, dar el parea sincer. Si-n plus, ce se poate intampla rau ? E doar un hangar. 

Wild Wasteland: The second encounter

E ora 16:40. Stau pe o banca langa muzeul de arta din oraselul nostru micut, singur singurel, dupa ce am vorbit cu cativa prieteni despre ceva bisnita cu carti. Ascultam muzica in casti, nu mai stiu exact ce, dar era destul cat sa nu ma preocupe ce vorbea lumea-n jurul meu. E destul de caldut afara. Nu bate vantul inca, dar vin niste nori foarte urati dinspre Iasi. Ma gandesc ca o sa vin-o ploaie de-aia serioasa in seara asta. Cei care se ocupau de muzeul de arta se pregateau sa inchida. Aparent fac niste schimbari in expozitie, cel putin asta scria pe foaia A4 care indeplinea rolul de afis. Hey, muzeul e inchis, asta e, nu e ca si cum lumea se calca-n picioare sa vada muzeul. Ceea ce e trist, intr-un fel, dar ce poti sa faci. Expozitia e aceeasi de ceva vreme. Era si timpul sa faca ceva schimbari. Dar oricum, deviez.

Din stanga mea vine o doamna. Pare a avea in jur de 60 si ceva de ani, daca nu si mai mult. Nu ma pricep la aproximat varste. Micuta, putin aplecata de spate, ca si cum toate greutatile vietii o apasau pe umeri. O cred, in atatia ani sigur a trecut prin multe. Incerc sa nu-i dau prea multa importanta insa eu sunt curios din fire, asa ca dau muzica ceva mai incet si incep sa o urmaresc cu coada ochiului. Se opreste pentru un moment, se apleaca, si ia o frunza cazuta jos. Arata destul de bine, cumva separata 50/50 intre galben si verde. Trece prin fata mea, si se duce la usa muzeului acum inchis. Citeste afisele de acolo pentru o vreme, apoi sta si se gandeste la ceva. Nu stiu la ce, dar sincer nu cred ca are asa de mare importanta in cazul de fata. Coboara scarile, se mai uita putin in stanga, in dreapta, mai merge putin si se opreste in fata mea. Imi arata frunza :

- Stii care-i povestea frunzei asteia ? A, scuze, ai castile in urechi...
- Nu, nu, ca n-ascultam nimic interesant. Imi tin de cald.
- Foarte bine atunci. O raza si-aduna aripile si se lasa tremurand pe-o frunza: dar e prea grea povara si frunza cade.
- Ok, spun eu cu un zambet scos mai mult din politete.

Apoi pleaca, merge cativa pasi, ridica un deget in aer, cu spatele la mine si zice :

- Lucian Blaga !!!

Si pleaca pe drumul ei. Cu frunza in mana, ca si cum viata e toata asa cum trebuie. Ca si cum totul e ok in lume si tot ceea ce conta era acea frunza si muzeul de arta. N-am stiut atunci pe moment ce sa cred. Nu e ca si cum vine lumea la mine in fiecare zi si-mi spune citate din poeti cunoscuti fara vre-un motiv oarecare. Ce pot sa spun cu siguranta, e ca acea batranica m-a impresionat. Nu stiu ce a vrut sa-mi zica prin acel citat, dar m-a impresionat, oricum ar fi.

Postare din seria : Wild Wasteland

National vs Profesional

Presupun ca aproape toti bloggerii din Romanica asta si-au dat cu parerea despre noua metodologie a Bacalaureatului si cum va schimba asta rezultatele penibile din ultimii doi ani. Ei, ca sa fiu si eu "pă trend" am sa arunc si eu cu o parere spre voi, cei trei cititori ai mei*.

In primul rand, sa ne gandim la concept. Cei ce vor da BAC old-school, cu subiecte ceva mai grele sau pe nivelul lor sau cum dumnezeu vor sa mai imbrace cei de sus in ciocolata tot rahatul asta, nu vor avea mari probleme. Pentru ei va fi la fel ca-n ceilalti ani, dupa BAC vor aplica la o facultate dorita de ei si vor continua procesul de invatare. In coltul celalalt ii avem pe cei ce dau BAC-ul profesional. Se presupune ca acest BAC ii va pune direct pe piata muncii. Sa ne gandim putin la asta. Pana acum, se dadea BAC normal. Toti dadeau aceeasi chestie. Unii luau, unii nu. Dar nu cred ca am vazut vreodata la televizor un titlu care sa sune : "Piata muncii da in clocot fiindca sunt prea multe locuri de munca si nu-s destui absolventi de liceu" . Dar peste tot vezi aceeasi chestie : "Nu sunt locuri de munca." Absolventi de liceu si facultate sunt, slava domnului, insa majoritatea gasesc foarte greu un loc de munca. Deci simpla idee ca printr-un fel de magie, BAC-ul profesional va ajuta absolventii sa-si gaseasca un loc de munca mai usor e gresita. Da, ii va pune pe piata muncii. Impreuna cu cei ce-au luat BAC-ul vechi, cu absolventii de facultate si cu restul somerilor din intreaga Romanie. Deci sperantele nu sunt asa de dulci precum par a fi.

Pe langa asta sa ne gandim putin la ce vor zice elevii sau oamenii in general. Daca separi elevii in doua clase bazate pe cat de greu a fost examenul de bacalaureat, vor aparea discutii, peste discutii, peste discutii. Oamenii sunt rai. Foarte rai. Pe timpul scolilor de arte si meserii era in mare parte aceeasi categorizare. Daca cineva era la un SAM, automat era caracterizat ca ceva mai prost decat restul, ca sa zic asa. Ceea ce nu era neaparat adevarat. Dar categorizarea asta se facea. Si inca se face. Fiindca asa sunt oamenii. Si odata cu introducerea BAC-ului preferential o sa fie si mai rau. Cei ce vor alege BAC-ul profesional vor fi priviti si judecati mai rau ca niciodata.

Parerea mea ? BAC-ul era bun asa cum era. Ce trebuiau schimbate erau modurile de corectare in primul rand. Am tot respectul pentru profesorii ce stau cu orele in centrele de corectare incercand sa corecteze sute de teze, insa metoda asta devine foarte subiectiva dupa cateva zeci de teze. Nu se mai corecteaza dupa barem ci mai mult prin comparatie. Si chiar si baremele existente nu pot acoperi tot. Mai ales la limba si literatura romana din punctul meu de vedere, desi toate materiile au nevoie de o revizuire a modalitatii de corectare. Dar chestiile astea sunt mult peste nivelul actual al invatamantului romanesc. Parerea mea.

Voi ce credeti ? E bun BAC'u, sau nu ?

Vulpea cand n-ajunge la struguri

... zice ca-s acri. Mai mult presupune ca strugurii sunt otraviti si ca-i e mai bine fara ei. Cum isi permit strugurii aia sa stea asa de sus, ha ?! De ce nu se coboara ei la nivelul vulpii. De-asta nu-i ia nimeni de-acolo. Fiindca sunt niste struguri ingamfati, ipocriti, intepati, nesimtiti, care se gandesc doar la propria persoana si nu au timp sa stea sa se uite in jur pentru a observa ca mai sunt si altii care ar vrea sa ii incerce. Doar pentru un moment, doar sa vada cum e. Nu, mai bine stau acolo sus, razand in fata celor de sub ei, ca ce sa le spui, ei sunt smecheri si stau toti impreuna acolo in ciorchinii lor ca niste dubiosi ce sunt. Tu, craiasa vulpe sa nu fii ridicata la struguri ?! Blasfemie !

Ce nu stie vulpea e ca strugurii n-au nici o vina. N-ajungi la ei ? Iti iei o scara ! Dar deschizi gura cand ajungi la ei, nu stai si fluieri asteptand sa te ia cineva de fundulet si sa te urce sus la struguri fiindca tu esti vulpe si meriti. Saracele gaini daca te-ar vedea s-ar tavali pe jos de ras. Strugurii saracii sunt bine mersi acolo unde sunt. Poate e mai bine ca n-ajungi tu la ei. Poate nici nu-ti plac strugurii ! Incearca si tu o capsuna. Uita de struguri !

Specimene, peste specimene, peste...

 ,.. alte specimene care se tot bat cu pumnu-n pept ca ele e mai tari si ca ele au dreptate si ca restul persoanelor din jurul lor sunt pe langa subiect. Case in point, o persoana de pe Facebook care repede compara pantofii cu motoarele si motociclistii cu detinatorii de motocicleta, ca sa nu zic altfel, inca. Post-ul suna cam asa :

"Bărbaţii consideră că femeile sunt lipsite de bun-simţ pentru că îşi cumpără o mulţime de pantofi şi genţi scumpe doar ca să impresioneze alte femei. Bărbaţii, pe de altă parte, au judecată de bun-simţ. Spre exemplu, lui i se pare „de bun-simţ" să-şi cumpere o motocicletă de patruzeci de mii de dolari, pentru a se putea bucura ulterior de beneficiile hemoragiei interne (şi de pierderea definitivă a auzului) în timp ce se făleşte cu noua lui jucărie. E chiar mai bine când asortează la Harley-ul lui accesorizat o costumaţie de piele de două mii de dolari, ca să arate cool când o să-i fixeze cei de la ambulanţă gulerul cervical."

Cunosc si femei, si barbati, si motociclisti, si motocicliste. Insa, trebuie facuta diferenta intre motociclist si "tipu ala de si-a luat motor ca sa prinda muieri". Get it ? La fel cum trebuie facuta diferenta intre femeile ce nu exagereaza de-a dreptul cu cumparaturile fiindca " e reduceri " si cele ce " îşi cumpără o mulţime de pantofi şi genţi scumpe doar ca să impresioneze alte femei ". Al doilea tip e din punctul meu de vedere nimic mai mult decat o ipocrita. Sau o materialista, inca ma decid asupra termenului corect. Dupa cum ziceam, un motociclist nu e totuna cu un tip care-si ia motor doar ca sa impresioneze copilele de pe trotuar, sau mai stiu eu ce alte specimene. Un motociclist stie ca investitia nu merge numa in motor ci in egala masura si in echipament. Un motociclist stie ca masinaria lui poate sa prinda 250+ km/h dar alege sa testeze limitele doar cand e strada goala si sunt sanse mai mici sa-i apara ceva din fata. Un motociclist stie ca si el e participant la trafic, la fel ca biciclistii si conducatorii auto. Din aceasta cauza respecta legile de circulatie, in mare parte, si incearca sa nu incurce restul participantilor la trafic. Si pot continua asa toata noaptea. Pe de alta parte, cocalarul ala cu motorul luat ca sa impresioneze tipe stie ca daca apasa ambreiajul si-o tureaza, iese flacari pe toba si se uda chilotei, asa-i ? Asa-i?!

In egala masura, o femeie stie, sau ar trebui sa stie ca desi are nevoie de mai multe outfit-uri decat un barbat, tot ce ocupa mai mult de 3 dulapuri, e prea mult. Oricum pe unele o sa le poarte doar o singura data. Si da, si pantofii fac parte din set, si da, si geanta face parte din set, dar cand dai pe o geanta mai multi bani decat bagi benzina o luna la masina (sau motocicleta), e o problema. Cand ai o debara plina de perechi de pantofi din care porti 5 sau 6 si pe restul le ai "in caz ca", eu zic ca e o problema. Si din nou, as putea continua lista asta mult mai mult decat pe cea precedenta fiindca razboiul "el vs ea" sau "barbat vs femeie" sau "Pokemon vs Digimon" nu se va incheia niciodata. Intotdeauna se gasesc intepati care zic ca una e in totalitate mai buna deca cealalta, si ca una e de rahat si cealalta nu, si ca una n-ar putea exista fara cealalta si blah blah, yadda yadda.

Ideea de baza e urmatoarea. Fetelor, si baietilor, nu fiti ipocriti !!!

Schrödinger si pisoiul lui

De ceva vreme ma simt ca si cum as face parte din experimentul lui Schrödinger si cum voiam sa tot scriu ceva despre asta, am zis, the heck with it, de ce nu acum. So, here it goes.

Mai intai, pentru cei ce nu stiau, Schrödinger a.k.a. Erwin Rudolf Josef Alexander Schrödinger a propus acum multa multa vreme un experiment care suna cam asa. Se ia una bucata pisica, una bucata element radioactiv, una bucata contor Geiger, una bucata fiola cu otrava mortala. Toate ingredientele se plaseaza in una bucata cutie opaca inchisa ermetic, se conecteaza elementul radioactiv la contorul Geiger, care de asemenea este setat sa sparga fiola cu otrava in momentul in care substanta radioactiva a eliminat chiar si cea mai mica urma de particule radioactive in mediul inconjurator. Desigur, elementul poate elimina intr-o ora, sau intr-un mileniu particula radioactiva de care spuneam. Unde vreau sa ajung cu asta ? Considerand faptul ca pisica nu are absolut nici o influenta asupra experimentului, dat un anumit interval de timp, si imposibilitatea de a declara cu siguranta daca elementul radioactiv a "decazut" indeajuns incat fiola de otrava sa fie sparta, putem declara ca pisica este in acelasi timp vie si moarta. Practic, acest experiment nu are sens, deci e de mentionat ca e un experiment de gandire descris ca un paradox care cumva pune la indoiala cateva din vechile teorii ale mecanicii cuantice. Atata timp cat cutia nu e deschisa, nu avem de unde sti daca pisoiul e mort sau nu.

Probabil va intrebati cum se aplica asta in cazul meu. Pai, sincer sa fiu, nu se aplica in modul descris, ci cumva echivalent. Nu de multe ori am fost pus in situatii in care trebuia sa fac una din doua alegeri, fara sa exista vre-o cale de mijloc. Si, ca orice om normal, am cantarit optiunile si... n-am ajuns nicaieri. Si am observat asta si la alte persoane in jurul meu. In momentul in care e necesara o alegere clara, lucrurile sunt de multe ori lasate la mila timpului sa spun asa, fara ca persoana in acuza sa faca vre-o alegere. In acel moment, situatia devine foarte similara cu pozitia pisioiului din povestea de mai sus. In acel moment e imposibil sa spui exact ce se va intampla, fiindca nimic clar nu s-a declarat. Dupa cum am zis, atata timp cat cutia nu e deschisa, pisica e in acelasi timp moarta, si vie. Iar cunoasterea acestui fapt nu ajuta cu absolut nimic, niciodata. Parerea mea.

Morala povestii asteia este. Daca aveti de facut o alegere pe loc, faceti-o. Nu o lasati pe mana timpului fiindca nu rezolvati nimic. Ba chiar riscati sa complicati mai mult povestea, zic eu. In cazuri de urgenta, dati cu banul. Nu fiindca o sa aleaga Mama Natura si Tatal Timp pentru voi, ci pentru ca in momentul in care moneda e in aer veti sti ce vreti cu adevarat. La mine a mers...

Nu merge ?

Vrem chestii gratis !

Dupa cum unii probabil deja stiti, sunt un gamer destul de inrait. Am facut parte din grupuri de beta-testing la doua jocuri pana acum, joc destul de multe jocuri online multiplayer, si am trecut prin o groaza de serii si de povesti cat sa am cat de cat experienta in domeniu. World of Warcraft, DotA, AirRivals, Need For Speed World : Online, Starcraft, Metin si lista poate continua. Si fiindca am petrecut destul de mult timp printre MMO-uri, am inceput sa vad un tipar care apare din ce in ce mai mult, de obicei la jocurile free-to-play. Cum multe din aceste jocuri sunt create de echipe de developeri care trebuiesc platiti, anumite elemente pot fi cumparate cu bani reali, elemente care pot ajuta mult un jucator. Tiparul pe care l-am observat e urmatorul :

De fiecare data cand un server pica, apare un bug care afecteaza jucatorii destul de mult, sau in general cand e o problema care necesita scoaterea din uz a unui server pentru lucrari, multi jucatori incep sa se enerveze, sa "tipe" la joc/developeri/firme/dumnezei/sfinti, si in final ajung sa ceara "lucruri gratis". Majoritatea celor care au astfel de cereri nu se multumesc cu un "Ne pare rau pentru problemele cauzate", ci in schimb cer sa li se fie oferite elemente care de obicei trebuiesc cumparate cu bani reali, sau au orice alte cereri care mie cel putin mi se pare absurde. Inteleg faptul ca sunt oameni care chiar incearca sa scoata tot ce e mai bun din joc, dar sa cersesti "compensatii" dupa ce pica un server mi se pare putin pueril. Trebuie sa ne gandim la faptul ca in spatele fiecarui joc exista o companie, companie care are angajati, angajati care trebuiesc platiti de undeva. Iar banii vin din acele elemente speciale cumparate cu bani adevarati si nu bani din joc.

Nu ma intelegeti gresit. Nici mie nu-mi place cand pica un server si pierd ceva experienta, eventual si ceva "echipament", dar ca jucator din vremuri inca nu apuse, pot sa spun ca nu am sarit niciodata la gatul promoterilor strigand : "I wantz free stuffz ! huehuehue !". Fiindca stiu ca de obicei n-o sa se intample, si fiindca mi se pare patetic. Daca vrei sa obtii ceva in joc, trebuie sa muncesti (sau sa platesti cu banii lu' mamica si-ai lui taticu' sau chiar ai tai) la fel ca toti ceilalti. O problema afecteaza toti jucatorii, nu doar pe tine. N-ai chef sa muncesti, nici macar intr-un joc ? Atunci, imi pare rau pentru tine.

Si, apropo, pentru numele lui Dumnezeu, nu mai folositi hash-tag-uri pe Facebook ! Alea-s pentru Twitter !

Speed eatin'

Mai intai, incep cu definitia sportului, de pe pagina en.Wikipedia :

"Sport (or, in the United States, sports) is all forms of competitive physical activity which, through casual or organised participation, aim to use, maintain or improve physical ability and provide entertainment to participants." Wikipedia's Sports page

Pentru cei nu stiu engleza, well, too bad.

In seara asta am avut o discutie oarecum incinsa cu un prieten de-al meu, pe motivul ca "Speed Eating" nu poate fi considerat sport, chiar daca americanii il considera a fi unul. Pentru cei ce nu stiu, speed eating este exact ce pare a fi. O multime de oameni se aduna, si vad care poate sa manance cel mai repede niste mancare. Si cam atat. Foarte simplu.

Prietenul asta al meu sustinea sus si tare ca asta nu poate fi considerat sport, din cauza unor motive pe care nici eu nu le-am inteles, dar care in mare parte se invarteau in jurul faptului ca stomacul nu poate fi antrenat, si ca sporturile sunt activitati ce necesita antrenament si intr-o anumita masura, ardere de calorii, fapt cu care eu nu am fost de acord, date circumstantele de fata. In primul rand, nu poti elimina speed eating de pe lista sporturilor doar fiindca nu antrenezi un muschi. Din contra, eu sunt de parere ca si acest sport necesita antrenament. Spre exemplu, la momentul de fata, daca incerc sa bag in mine 20 de kilograme de hamburgeri mai mult ca sigur nu pot. Insa, dupa antrenament asiduu, antrenament care in mare parte consta in multa, multa, multa mancare, as putea sa ating acest tel. Pe langa asta, un sport nu trebuie sa fie neaparat o activitate fizica. Sah-ul e un sport si e departe de a fi activitate fizica, comparativ cu ciclismul, sau inotul sau mai stiu eu ce.

Pe langa asta, daca e sa o luam dupa definitie, e o abilitate fizica care pentru unii poate fi considerata ca "entertainment". Se organizeaza nenumarate competitii de acest fel, marea majoritate fiind in America, ceea ce nu e o surpriza, competitii la care se acorda premii si prin care concurentii isi mentin aceasta abilitate fizica. Pana la urma, sa fim seriosi, nu toata lumea poate sa faca ce fac ei. Nu fiti ipocriti cu totul !

In concluzie, voi ce credeti ? Mancatul-viteza e un sport, sau nu ?

Wild Wasteland

Mie imi place sa merg cu bicicleta. Singur, cu lumea, in grupuri mari, whatever, ideea e ca mie de mic mi-au placut bicicletele si motocicletele, si masinile, si in mare parte aproape tot ce are roti (in afara de carucioarele de cumparaturi, alea nu-s controlabile deloc). Si, cum bicicleta e un mod de transport pe distante relativ mari, din cand in cand ma plimb la cativa kilometri departare de oras, doar asa, ca mi se pune mie pata sa ma departez putin de civilizatie, cumva.

Astazi insa, cum am vazut pe displayul laptopului meu de incredere ca probabil va ploua, m-am limitat la o tura, doua, trei, prin oras. Si, sa vezi si sa nu crezi, a inceput sa ploua. In acel moment eram aproape de fostul strand al orasului, si cum prin zona aia sunt cativa copaci si cateva locuri in care te poti adaposti macar partial de ploaie, am decis sa "campez" si eu pana se mai domoleste vremea. Si aici, copii, incepe povestea noastra.

Langa mine a oprit un domn, tot cu o bicicleta, una destul de veche ce-i drept, care avea exact acelasi scop de moment ca si mine. Sa nu se ude de tot. Dupa ce a mai vorbit cu un batranel pe care aparent il cunostea, am observat amandoi ca din ceruri incepea sa toarne tot mai tare si mai tare, asa ca ne-am mutat intr-un loc mai bun. Acolo, am inceput sa discutam, exact ca doi necunoscuti care se adaposteau de ploaie. El nu ma cunostea, nu stia nimic despre mine. Eu, nici atat. Dar, am discutat, ca doi oameni care au pareri personale si carora nu le e frica sa si le spuna. Am trecut de la excursii cu barca, la pescuit, la biciclism, armata, comunism, si cam tot ce era la mijloc. Am aflat despre el ca a avut un prieten care i-a murit acum vre-o doi ani intr-un accident la pescuit, ca are in jur de 62 de ani, si ca nu i-a placut deloc comunismul.

In el, pentru un moment, m-am vazut pe mine. Era slabut, grizonat, purta ochelari, si ii mergea gura de n-aveai tu aer sa procesezi tot. Si asta imi placea la nenea asta caruia nu-i stiu numele, fapt putin important. A urat comunismul, avea 59 de kile cand a intrat in armata, si toata lumea il vedea ca pe un tinerel care de-abia putea sa se care pe el insusi, daramite sa faca ceva in armata. Ii place libertatea, in limitele bunului simt, si am mentionat ca a urat comunismul si crede ca regimul de acum nu e foarte diferit ?

Pentru mine cel putin, a fost o experienta aparte. Nu ma asteptam ca atunci cand m-am adapostit sub un copac, sa "parcheze" langa mine o persoana de genul. Intre timp, ploaia se oprise, si am luat-o amandoi agale spre sensul giratoriu din Favorit. El trebuia sa-si cumpere un lant pentru bicicleta sa, si mancare pentru caini. Eu trebuia sa-mi continui "aventura" prin oras. A mentionat la un moment dat numele sau de familie intr-o discutie cu un domn, insa nu l-am retinut si cred ca e mai bine asa.

Numele postarii se numeste Wild Wasteland dintr-un motiv anume. Aceasta e o trasatura dintr-un RPG pe care-l tot joc de ceva vreme, numit Fallout : New Vegas. Pe scurt, trasatura adauga anumite elemente de continut diferite de povestea generala, si care pot parea iesite din comun, ciudate, chiar bizare, dar care adauga un element de amuzament in joc. Intamplari bizare in locuri comune, cum ar zice unii. Si in mare, asta am simtit si eu ca mi s-a intamplat. Rareori gasesti o persoana trecuta de 60 in forma buna, cu un asemenea debit verbal, si cu atatea idei si concepte in cap. Mie mi-a placut. Voua v-ar fi placut o intamplare de genul ?

Presimtiri sau insomnie ?

... si cum iar mazgalesc o postare din seria "Nu pot sa dorm asa ca hai sa scriu ceva".

Inainte de toate vreau sa spun ca am inceput sa scriu postarea asta la ora 1:51. Asa ca daca am vre-o greseala sau daca sunt total aiurea, e din vina mea, dar macar am o scuza.

Ati avut vreodata o presimitire cum ca ceva e posibil sa mearga rau ? Probabil ca da. Auzim peste tot, al saselea simt, intuitie feminina, viziuni, fantome, si alte chestii. Dar pana la urma, nimeni nu a putut sa dea de capat chestiilor de genul. Si, cum nimeni nu stie sa le explice, intra in categoria "paranormalului" de obicei.

Well, ceea ce simt eu acum nu prea intra in paranormal (inca. Vedem ce se intampla in viitorul apropiat) insa eu cred ca are stransa legatura cu o decizie pe care am luat-o nu de mult. Unii ar spune ca am mers pe ideea ca "a treia oara-i cu noroc", insa pot spune despre mine un lucru. Sunt incapatanat. Foarte incapatanat. E ca si cum as avea doi ani, si tocmai am reusit sa ating cea mai frumoasa jucarie din magazin, asta fix inainte sa ma traga mama de mana si sa ma scoata din magazin, pe motiv ca ar fi trebuit sa zic ca o vreau inainte sa luam altceva. Desigur, situatia prezentata anterior e pur ipotetica si cu aere de metafora, dar probabil intelegeti la ce ma refer.

Ei si odata cu marea mea decizie, luata, am avut un sentiment ciudat. Daca asta e a treia oara cand fac o alegere al carei rezultat il stiu deja, si care nu e catusi de putin benefic pentru mine. Vorba aia: "Been there, done that!". Desigur, sansele sunt mici, dar eu n-as mai fi eu daca n-as analiza fiecare posibilitate. Gandesc prea mult, si multi o stiu. Pana acum, nu mi-a stricat. Decat odata. Si-atunci urat de tot.

Pana la urma ce se poate intampla ? Sa mearga prost ? A mers deja. Sa mearga bine ? Nu vad nimic rau in asta. Deci... da.


P.S.: Incercati sa extrageti ceva idei de aici. E ambiguu, e destul de prost scris, dar incep sa-mi revin in forma.

Reminiscenta a unor vremuri apuse



N-am mai scris de mult timp pe blog, si n-am de gand sa recapitulez chiar acum toate evenimentele care mi-au trecut prin fata ochilor, fiindca daca asa ar fi cazul, n-as mai avea timp sa mananc. Sau sa dorm. Sau sa gandesc orice altceva. Asa ca, am sa fac o mica lista cu chestiile importante, chestii care erau, sau nu, in lista mea de planuri pe 2012.

  • Am terminat liceul cu o medie decenta.
  • Am luat BAC'ul.
  • Am intrat la o facultate buna, unde si voiam sa intru de ceva vreme.

Intre timp mi-am luat si laptop, desi asta a fost acum ceva vreme. Traiasca Starcraft in retea cu fratioru', ca sa zic asa. E un bonus, e un laptop decent, tine jocurile pe care vreau eu sa le joc, stie sa compileze cod, fie el C++ sau Java sau orice altceva, asa ca pentru mine e destul. Pentru moment.

De ce e numita postarea "Reminiscenta a unor vremuri apuse" ? Fiindca in seara asta mi-am amintit ca obisnuiam sa scriu destul de des pe blog. Obisnuiam sa scriu chestii de calitate (cred) si imi placea sa scriu. O, imi placea. Totusi, ceva s-a schimbat acum cateva luni. Cateva persoane stiu despre ce e vorba, majoritatea nu. In ceea ce va priveste, am fost ocupat cu BAC-ul si admiterea. Totusi, recent mi-a fost pusa in fata optiunea de a ma lasa de blogging. Si atunci mi-am reevaluat putintel pozitia. Chiar vreau sa ma las ? Chiar nu mai am nimic de zis ? Sigur ca nu ! Nu trebuie sa las o perioada putin mai deprimanta sa imi sufle de sub nas tot ce am construit pana acum.

Bine, n-oi fi eu cel mai smecher blogger din online, nici nu vreau sa par astfel, insa ceva ceva tot am avut aici. Am avut povesti, filmulete, poze, si iar povesti. Da, m-am axat mai mult pe povesti, si am sa le continui, fiindca sfarsitul nu e nici pe departe la fel de aproape precum am crezut acum cateva luni. Blogul asta NU ARE VOIE sa mai decada in felul in care a decazut in ultima vreme. E timpul sa ma reapuc de scris. E timpul sa caut subiecte in orice. E timpul sa am o parere din nou. E timpul sa contez.

Si, pentru a nu suna prea mult a discurs electoral, am sa inchei aici postarea. Sa vedem ce-o sa iasa de-acum incolo.

Capitolul 43 - Recuperare

Mi-au spus ca am stat ceva vreme in coma. Sincer, eu nu stiam ce sa cred. Nu stiam cat timp a trecut. Zile, saptamani, luni chiar. Da, parca au fost cateva luni. Si totusi, daca stau sa ma gandesc, au fost doar vre-o doua saptamani, din cate am auzit. Dar sincer, nu stiam daca imi era mai bine in lumea mea de vis, sau daca trebuia sa ma ridic si sa-mi continui aventurile. Eram intr-un pat de spital pentru numele lui Dumnezeu, gandesti multe in vremuri din alea.

Cat am fost intr-o coma partiala, am mai putut auzi din cand in cand vocile celor care veneau langa patul meu. Chris, Rachel, chiar si Buck cred ca venise intr-o zi sa ma vada. Cert era ca, la un moment dat, nu stiau pe cine sa dea vina. Toti stiau ca Sektor era de vina. Intre timp, John reusise sa puna mana pe el si sa-l arunce in parnaie pentru cativa ani. Urma sa mai auzim de el peste vre-o 5 ani cand el impreuna cu cativa colegi de parnaie au reusit sa scape si sa fure una din masinile de politie din parcarea inchisorii. Au infasurat-o pe-un copac la vre-o doi kilometri de inchisoare, intr-o curba mai stransa. Se pare ca Sektor isi pierduse indemanarea, iar ploaia din ziua aceea nu l-a ajutat catusi de putin. Cert e ca de atunci nu am mai auzit nimic de el, chiar daca trupul lui nu fusese gasit niciodata.

In timp ce John il captura pe Sektor iar colegii mei de echipa incercau sa gaseasca pe cineva pe care sa dea vina, si sa-si dea seama cine va controla teritoriile de-acum incolo, fiindca era mult spatiu de acoperit, eu stateam bine mersi intr-un pat de spital. Intrasem in recuperare, stateam intr-un salon destul de dragut, impreuna cu o floare. Si un pat gol. Si un televizor. Singurele contacte cu oamenii pe care le mai aveam erau cand mai trecea cate o asistenta pe la mine. Intr-o zi, una din ele mi-a adus o poza pe care nu as fi crezut sa o vad vreodata.

- Stai, de unde ai poza aia ?
- Ce ? A da, pai, cand ai iesit din coma, ai fost mutat de la Terapie Intensiva in salonul de acum. Se pare ca nu am mutat toate lucrurile intre timp, si cand am trecut pe-acolo, am gasit poza asta. E, speciala ?
- Nici nu ai idee. Cand a fost adusa ?
- O fata a tot trecut sa vada ce faci in prima saptamana cat ai stat la noi. A adus poza asta intr-o zi, si dupa, nu a mai trecut. Nu stiu cum o cheama. E cea din poza, sa stii.
- A trecut pe la mine ?
- In fiecare zi. Statea cateva ore, citea reviste cu masini si motoare. Initial am crezut ca e putin sarita, dar ne-a zis ca iti plac chestiile astea si ca poate te ajuta. In ultima zi parea destul de trista. Se vedea ca a plans inainte sa ajunga.
- A plans ?
- Da, cred. Adica, nu cat a fost aici, dar inainte sigur a avut ceva. Iti dai seama, dupa ce lucrezi cinci ani in spitalul asta, cum arata oamenii dupa ce plang.
- Multumesc. Inseamna mult pentru mine.
- Nici o problema.

Traditie si Legenda la Romani editia 2012

"De la Dragobete la sarbatoarea Rusaliilor. Traditie si legenda la Romani*"

Anul trecut, trei din colegele mele de clasa au participat la un concurs de cultura generala pe anumite teme legate de luna Martie, si nu numai, intrebarile fiind pe teme diverse, variind de la sarbatori religioase pana la istoria micului orasel din care provine si subsemnatul. A mers bine, nu am luat locul intai, insa ne-am distrat foarte bine, mai ales din moment ce e am facut parte din galeria liceului.

Anul asta am repetat figura, chiar daca nu tocmai in luna Martie. Si, cum fiecare an aduce cu el niste schimbari, asa s-a intamplat si de data asta. Cea mai buna schimbare fata de anul trecut a fost faptul ca am castigat. Adica, fetele care au participat au castigat, dar din moment ce ele reprezentau si liceul nostru, pot spune ca am castigat toti. Totusi, cum nici un fel de concurs nu se poate termina cu toate bune si frumoase, pot spune ca au existat cateva evenimente mai putin frumoase.

Reteta succesului

.. nu exista

Totusi, am sa incerc sa imi expun un punct de vedere care cred eu ca o sa va intereseze cat de cat.

Cu totii vreti sa faceti ceva in viata, cu totii vreti sa ajungeti "cineva", sa fiti cunoscuti, sa aveti bani, case, vile si masini. La dracu', pana si eu vreau chestia asta. Dar cu toate ca toti vor asta, doar putini reusesc sa obtina astfel de lucruri, sau mai exact, sa isi atinga idealurile propuse. De ce se intampla asta doar pentru o micuta categorie de oameni ?

1. E o jungla acolo !

In principiu, legea junglei se aplica si la Homo Sapiens. E un glitch ramas de pe vremea dinozaurilor. Mai exact, daca esti tipul bun cu toata lumea, care ii ajuta pe toti, nu cere nimic in schimb, si practic faci marea majoritate a lucrurilor ce acum sunt considerate "de bun simt", sunt sanse sa nu iti atingi niciodata idealurile. Totusi, daca-ti pui ceva protectie pe obraji si nu te deranjeaza sa calci pe cateva capete (sau chiar mai multe) atunci sunt sanse sa obtii ceea ce ti-ai propus.

2. Roma n-a fost ridicata intr-o zi

Nimeni nu s-a nascut implinit. Nimeni nu s-a nascut cu averi si idealuri atinse. Bine, poate ca averi au mostenit unii la nastere, dar si in spatele nasterii aleia au stat cateva ore de munca asidua (sau cateva minute si o problema tehnica) si cateva luni de chinuri si pofte si toane. Nu chiar o zi. Drept urmare, nu te demoraliza daca vezi ca nu-ti pica rezolvarea problemelor direct in poala in fiecare zi. Sunt sanse sa ajungi si acolo. Trebuie doar sa fii perseverent.

3. Munca, munca, munca

Da, stim cu totii ca unii au mostenit averi imense, si mai stiu eu ce alte chestii. Dar, daca e sa ne referim strict la averi, nici astea n-au cazut miraculos din cer (desi parca a fost un caz candva prin evul mediu). In spatele fiecarei averi mari, stau niste oameni care au muncit mult sa ajunga unde au ajuns. Asta si capetele celor care au fost draguti si au zis ca sunt multumiti cu ce au. Daca ne referim si la alte chestii, exceptand averile materiale, palpabile, ajungem in aceeasi zona. Daca vrei sa obtii ceva, trebuie sa muncesti. Si sa lupti, conform cu punctul 1.

4. Voi ce credeti ca ati mai putea adauga la lista asta de ingrediente pentru retea succesului ?

Magia reclamelor

Stateam in seara asta si surfam putin internetul, si am decis sa arunc o privire si pe cateva site-uri de stiri romanesti, ca sa vad despre ce subiect monden as mai putea eu scrie pe blogul meu. Am intrat pe site-ul celor de la Realitatea, ceea ce nu cred ca a fost o idee geniala de la inceput, dar a fost primul site care mi-a venit in minte sincer sa fiu. Si cum am intrat pe site, am fost luat pe sus de reclame.

eMag, Ford, alte site-uri, you name it, tot ce putea aparea in reclame (si e aprobat de mai-marii administratori ai site-ului cu pricina) mi-a sarit mie intre ochi. Acum, inteleg nevoia de publicitate, si ca asta e un mod destul de bun de a face bani de pe urma internautilor ca mine si ca tine. Insa eu ca om normal ce ma consider (desi unii ar considera asta o parere mult prea optimista) sunt de parere ca s-ar putea pune in vigoare vechea zicala : "Ce-i prea mult strica."

O reclama, doua, trei, puse cu gust ar trebui sa faca placere ochiului. Poate are si efect faptul ca eu sunt mai mult un adept al minimalismului ca si concept, si ca prefer lucrurile simple, directe, fara ocolisuri, doar ca eu consider ca multe din site-urile romanesti care primesc un numar mare de accesari pe zi sunt pline ochi de astfel de reclame.

Mergand pe aceasta idee pot spune ca e destul de greu in ziua de azi sa gasesti, la propriu, continut pertinent, si care merita vizionat, ascultat sau citit. De aici si lipsa unora de idei.

Voi cum va preferati site-urile ? Bombardate de reclame, sau considerati calitatea continutului un criteriu mult mai important pentru un site ?


Firefox sync

Acum cateva zile a trebuit sa-mi mut toate catrafusele de pe o statie de lucru, pe alta. Printre catrafuse, erau si nenumaratele mele bookmark-uri din Firefox, adunate de-a lungul timpului. Bookmark-uri ce contineau, de la link-uri directe catre site-uri des vizitate de mine, la feed-uri RSS ale unor bloguri pe care le citesc, parole, cookie-uri, the lot. Mutarea lor de pe un PC pe altul s-ar fi dovedit o problema destul de serioasa daca nu dadeam din greseala peste o chestiuta numita Firefox Sync.

In esenta, aceasta conecteaza doua sau mai multe calculatoare sau orice alte aparaturi care pot folosi Firefox (Incluzand, desigur, smartphone-urile) si permite transmiterea datelor de la o unitate la alta. Astfel, am putut sa-mi transfer tot ce aveam nevoie, direct pe laptop, fara nici o mare greutate. Pe langa asta, Sync permite conectarea permanenta intre aparate, asa ca daca, spre exemplu, ma joc pe telefonul meu de fitze conectat prin Sync cu laptopul si gasesc un site frumos pe care il adaug la bookmarks, acesta va fi adaugat pe toate aparatele conectate la acel moment.

Aparent toate datele de acces sunt encriptate undeva, deci teoretic, nu ar trebui sa existe probleme de securitate. Totusi, acest sistem poate fi folosit cmva la monitorizarea activitatii de pe alte PC-uri, fiindca se poate transmite si lista cu site-urile vizitate de cineva.Teenagers beware !

Anyways, cam asta e tot despre Firefox Sync, un add-on foarte reusit al celor de la Mozilla.

Experimentele de ieri, de azi, si de maine

Dupa cum probabil stiti toti, avand in vedere faptul ca stirea a circulat prin toate mijloacele media existente, mediile celor patru ani de liceu nu mai cantaresc aproape nimic in procesul de a fi acceptat la o anumita facultate. Si de aici, au inceput scandalul si nemultumirile. Circul, mai exact. A inceput Circul !

Nu, nu ma refer la maimutele pe bicicleta ci la persoane care mai de care mai rasarite, care tipa si protesteaza, ca de ce, si nu, si cum, si oare. Sinccer, problema mea nu sta in faptul ca se vaita. Nici eu nu sunt de acord cu chestia asta, desi nu ma afecteaza pe mine in mod direct. Problema mea sta in folosirea unor argumente putin ipocrite de obicei. Cel mai pertinent, si cel pe care il auzim cel mai des suna asa :

"Aaa, da ce' maaa, eu am invatat astia 4 ani de liceu degeaba ?"
                                                          (Un nemultumit)

Sigur, la prima vedere argumentul pare solid. Insa nu poti spune ca ai stat 4 ani si ai invatat degeaba, fiindca nu are sens. Daca se elimina BAC-ul, si singurul criteriu de admitere ar fi fost spre exemplu, culoarea ochilor, da, atunci ai fi trecut prin 4 ani de carte si chinuri complet degeaba. Problema insa sta altfel. Cand ai intrat la liceu, tu, necunoscutule, ai intrat cu speranta ca la sfarsitul celor 4 ani, printre distractii, betii si paturi rupte, ai sa ai un examen de dat, pe care ai sa-l treci si care te va ajuta sa intri la o facultate buna, care sa iti asigure un viitor frumos si un trai decent. Cel putin, asta ar fi teoria.

Nu spun ca sunt de acord cu decizia asta. Generatia mea a fost in principiu o "generatie de cobai". Pe noi s-au testat majoritatea masurilor noi scoase de minstrii care erau la un anumit moment la putere, fapt care pe mine ma deranjeaza. Insa in final, acesti 4 ani de liceu, nu au trecut degeaba. In acesti 4 ani, se presupune ca te-ai pregatit pentru ce este probabil cel mai important examen al vietii tale de pana acum.

Aceasta decizie afecteaza destul de serios candidatii care si-au planuit sa intre pe sistemul vechi, cu ajutorul notelor din toti cei 4 ani, insa atata timp cat acele note nu au fost vanate ci au fost luate mai mult sau mai putin pe merit, admiterea ar trebui sa fie floare la ureche. Nu-i asa ?

Concuzia este : Suntem copiii unui sistem educational cu lacune imense, cu glitch-uri care l-ar face chiar si pe cel mai puternic debugger sa renunte. Iar asta nu se va termina prea curand.

Mama lui de par

   Stateam si eu pe net ca un dependent ce sunt, si dau peste un post pe Facebook, post care zicea ceva de doi pusti de clasa a doisprezecea care nu aveau voie sa intre in liceu pana nu se tundeau. Bun, toate bune si frumoase (defapt nu chiar, dar o sa revin la asta imediat). Si, cum orice post bun pe Facebook are si comentarii cu tona, am decis sa citesc unele dintre ele. Si, cum n-ar avea rost sa scriu atatea cuvinte pe Facebook, doar pentru a fi pierdute in negura comentariilor, am sa scriu aici parerile mele.

@Andrush Carcotasa :Foarte bine.. mi se pare normal... la scoala mergi decent ...ca daia e intitutie ..... nu mergi cu letele in ochi..sa nu vezi sa citesti.......sau cu freze de discoteca..pacat ca putini au cei 7 ani de-acasa in sec 21.. si nu stiu ce sunt alea reguli... toti aveti impresia ca libertatea inseamna sa te C**i in mijlocul strazii de fata cu toata lumea ca suntem noi mari si tari ... ROMANI de c***t .... nu avem demnitate, nu avem respect, nu avem LIMITE... suntem de rasu plansului ... ce ar fi sa va puneti in locul profesoarei sau directoarei .. si sa va vina la ora un cocalar dala analfabet care nu stie numa sa-si faca paru si sa vb cu voi fara respect? si l-ati pune sa citeasca desi el abea stie sa silabiseasca ... si sa-i mai si bina parul in ochi... credeti-ma.. ca va vine sa o luati pe camp.... in plus de asta ... in sec nostru mergi pe strada si din spate nu mai faci diferenta intre fata si baiat .. TRIST"

   Greseli de punctuatie cu nemiluita, se spune "de-aia, institutie, plete" si lista poate continua. Pe langa asta, te-ai auto-inclus in categoria "ROMANI de cacat" (hai sa nu fim ipocriti degeaba si sa ne ascundem in spatele stelutelor, okay ?). Si pe langa asta, si ce daca nu mai faci diferenta intre fata si baiat ? Parca era vorba de egalitatea intre sexe, si alte bazaconii neo-moderniste de genul. Irelevant. Continuam.


@Gaby Gavrilas "Nu cred ca trebuie sa judecam directoarea pana nu vedem si asa zisele victime.Unde e prezumtia de nevinovatie .Repede sariti sa condamnati, sa aruncati cu pietrel.Care dintre voi ii cunoasteti pe acesti elevi?"

Cuvinte intelepte. Mai mult nu am de zis.

   Defapt, am. Dar nu pe subiect. Imi incep pledoaria cu un citat care zice : "Nu conteaza cat de lung am parul, conteaza cum si ce gandesc". De cand a devenit lungimea parului un criteriu de aplicabilitate intr-o anumita scoala ? De ce nu ar putea un copil ingrjit, decent, cu note mult peste medie si rezultate bune la concursuri sa intre intr-o scoala doar fiindca are parul mai lung ? Nu cred ca este cazul celor doi elevi bucuresteni, dar este un caz posibil. Tind sa cred ca acestea sunt reminiscente de pe vremea comunismului, si a militariei de pe-atunci. Nu zic ca militaria nu e rea din cand in cand, dar nu in scoala, si mai ales nu asa. Uitati-va in alte scoli, din alte tari bine-inteles, unde lungimea parului NU conteaza. Sau poate conteaza si eu gresesc ? 


   Traim intr-un sistem afectat sever de lipsa comunismului. Nu, nu vreau comunismul inapoi, dar multi o fac, iar lipsa acestuia duce la aplicarea fara motiv ale unor idei si conceptii care erau prezente atunci, si care acum au devenit invechite. Daca celor doi li s-a interzis parul lung, as dori sa vad cum li se interzice fetelor sa aiba parul tuns foarte scurt, cum li se interzice machiajul, bluzele decoltate excesiv, la dracu' cu asta, vreau sa vad cum toata lumea poarta o uniforma croita de stiu eu ce croitoreasa cu Parkinson's de prin Pocreaca, ca sa multumim pe toata lumea, in afara de cei care fac sistemul educational sa mearga. 


  Da, fara elevi, nu mai exista sistem educational !

Sa mint sau sa nu

... spun adevarul ?

Am primit o propunere de la unul din cititori (oricine-ai fi tu, iti multumesc, si te mai astept cu propuneri), sa scriu despre doua subiecte :

  1. Toata lumea minte
  2. Spui ce gandesti sau gandesti ce spui ?
In prima bucata am sa discut primul subiect, subiect care nu e asa de greu de dezbatut. Dupa parerea mea, e adevarat. Toata lumea minte. Copil, bunic, mama, prieten cel mai bun, toti vor spune o minciuna la un moment dat, fie intentionat sau nu. E in natura umana sa mintim, deoarece traim intr-o societate fondata si sustinuta enorm de mult de aparente. Cine esti nu e aceeasi persoana cu cea pe care o arati in fiecare zi. Spunea cineva intr-un citat pe care nu-l mai gasesc acum ca "Persoanele care zambesc cel mai mult de obicei sufera cel mai mult. Nu numai pentru ca rasetele sunt cel mai bun medicament, ci si fiindca sunt cea mai buna deghizare.", citat cu care sunt de acord. Incercati asta ca experiment social. Mintiti pe toata lumea pentru o zi, cand se iveste ocazia, prefacandu-va peste masura de fericiti. Veti vedea ca lumea se va comporta altfel fata de voi. Si e de inteles, dat punctul de mai sus, stiti voi, cu societatea si aparentele. Dar pe langa asta, e mult mai benefic sa socializezi cu o persoana care macar pare fericita decat cu una care ar putea sa te si omoare si sa nu simta prea multe remuscari.

Mintim, fie ca vrem sau nu, desi de multe ori vrem sa mintim, din diverse motive, care mai de care mai nobile (sau nu). Si da, toata lumea minte sau a mintit cel putin odata, iar cine spune altceva e ipocrit. Iar ipocrizia a devenit o epidemie grava in ultima vreme.

Al doilea subiect e putin mai sensibil. Sunt doua subiecte care nu se pot exclude unul pe celalalt. Unele chestiuni trebuiesc gandite inainte sa fie spuse. Dar, gandite in sensul de a le mai "cizela" putintel, sa sune mai placut auzului, fie ca e vorba de un adevar dureros, sau de o manipulare facuta ca la carte. Alte chestiuni trebuiesc spuse "verde-n fata", fiindca uneori asta e nevoie pentru a trezi lumea la realitate, chiar si cu riscul de a parea nesimtit, ipocrit, obraznic sau mai stiu eu cum. Daca ai ceva important de spus, spune-o. Nu sta si te gandi "oare ce se va intampla, oare daca inteleg gresit, oare ... ?" ! Totul se bazeaza pe comunicare in zilele noastre, iar cum telepatia e o putere rara, lucrurile trebuiesc spuse, nu doar gandite.

Ideea principala este ca daca trebuie spus, spune-o. Daca ai o parere, spune-o. Daca stii ceva, ridica mana. Sigur, unii nu te vor placea pentru asta, dar tu vei ajunge mai departe, printre persoane care probabil au facut aceleasi lucruri, si te vor intelege. Vorba aia : "Puiu' care a tacut, n-a primit mancare."*

Deci, in ultima instanta, cam asta ar fi parerea mea. Multumesc cititorului anonim care mi-a dat ideile, si va mai astept si pe restul cu subiecte, fie ele cat de dubioase. 

*Nu stiu daca e o zicala sau nu, dar imi amintesc de cineva care a zis asta candva, si se potrivea

Invata sa asculti

Bine, poate auzul nu este ceva ce poti sa inveti, desi unii ar spune ca poate fi, data evolutia unui bebelus, insa aici nu vreau sa discut de chestii medicale. Vorbesc aici de cei care aud, insa nu asculta. Sa extindem putin.

Probabil ca, odata in viata, te-ai simtit deprimat, trist, nervos pe viata, gata sa omori prima creatura nevinovata care ti-ar fi iesit in cale, sau pur si simplu plictisit si fara chef. Cu aceasta stare de spirit vin si anumite actiuni. Cand n-ai chef, se observa, cand esti nervos, se observa, fiecare stare de spirit se manifesta diferit. Astfel, cei din jurul tau observa cat de cat ca nu esti chiar in apele tale. Si astfel ajungem al subiectul nostru principal.

Ce se intampla atunci ? Ce fac cei din jurul tau ? Multi merg pe principiul "Daca vorbesc cu asta acum, imi stric si eu ziua, si n-am chef" Si e de inteles, asa cum o prietena mi-a spus, si citez : "toti le au pe-ale lor....si lumea e egoista". Putini aleg sa si intrebe : "Bai, care e problema ?". Si pot sa inteleg asta. Ce nu pot sa inteleg, si imi vine greu sa inghit, ca sa spun asa, e cand desi nimeni nu stie care e problema, toata lumea vine cu pareri. E acel element social care intra in vigoare din momentul in care iti faci aparitia intr-un grup de oameni. Cum te-au vazut cu moralul la pamant de exemplu, tie nu iti zic mare lucru. Dar parerile incep sa curga. Nu e neaparat barfa, insa intra in aceeasi categorie, cumva.

Deci, tu, asta de citesti acum. Cred ca stii s-auzi. In cazul asta, invata sa si asculti. Faci mai mult bine atunci cand asculti problemele cuiva. Nu trebuie sa-ti pese, doar gestul ridica putin moralul. Daca nu vrei sa faci nimic bun, nu fa nimic si gata. Doar nu te chinui sa dai pareri atunci cand nu stii ce nu-i in regula. Si mai ales, nu da sfaturi in cazul asta.

Deschide ochii

In lumina unor evenimente care tocmai mi-au trecut pe la ureche, am cateva chestii de spus.

Apreciaza-i pe cei de langa tine, apreciaza-ti parintii, cu bune, cu rele, cu certuri, cu impacari. Multumeste-le pentru orice, oricand. Niciodata nu e prea mult. Realizeaza ca ii poti pierde in orice moment. Tu, cititorule, nu te incapatana, nu te crede mai bun decat ei. Sunt sanse ca tu sa fii adolescent. In acest caz ai tai au fost pe lumea asta de mai mult timp, si chiar daca tu stii unele lucruri pe care ei nu le stiu, poti fi sigur ca ei au trecut prin mai multe.

Dupa ce citesti asta, nu ma astept sa faci nimic, decat sa inchizi fereastra si sa zici "Pff, patetic.". Totusi, te rog eu, spune-le alor tai ca-i iubesti. Suna-i, spune-le fata in fata, tu alegi, doar fa-o. Fiindca s-ar putea sa pierzi ocazia.

Condoleante Fam. Andries.

Capitolul 42 - Disputa

...

- Trebuia sa ai grija de el !
- Ce era sa fac ? De unde era sa stiu ca voia sa-l omoare ?!
- Chiar era asa de greu de realizat. Fato', omu' ala miroase de la o posta a moarte. Chiar ma mir cum de nu te-ai prins, dupa toate astea.
- Dar cum era sa ...
- L-ai lasat balta, l-ai tradat in momentul in care poate avea cea mai mare nevoie de tine.
- Eu l-am lasat balta ?! Cum ramane cu voi, prietenii lui ? Voi unde erati ?
- Stii bine unde eram. Toti aveam un plan in seara aia, si a mers aproape perfect. Doamne, nici nu stiu ce vede la tine omul asta. Dupa toate astea, inca ar fi dispus sa-si dea viata pentru tine daca ar fi nevoie. Iar tu ...
- Iar eu ce ? Crezi ca mie imi vine usor ? Crezi ca e simpla pentru mine toata situatia asta ?!
- Da, chiar cred. Nu-mi spune ca ai avut nopti nedormite gandindu-te la el. Nu-mi spune ca ai incercat sa faci orice ca sa ai grija de el fiindca nu te cred.
- Da pai ...
- Sunt nopti in care stateam cu orele si discutam, despre tine. Iar dimineata ne trezeam ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat si ne beam cafeaua. Crezi ca era usor ?
- Rachel... Nu, nu e vina ei.
- Te-ai trezit. Bun venit printre cei vii, din nou.
- Nu e vina ei Rachel. Ce, ce s-a intamplat a fost, a fost doar o coincidenta. O gramada de, evenimente urate. Dar nu au fost din vina ei. Nu... nu...
- NoX ? NoX !?

Din nou, am intrat intr-un somn adanc. Nu era un lucru frumos sa imi vad prietenii cum se cearta intre ei din cauza unor lucruri care probabil nu ar fi trebuit sa se intample. Pe langa asta, era un fel de experiment social esuat, faptul cum, in situatii grave, oamenii nu mai au pe cine sa dea vina asa ca dau vina unii pe altii fara a avea argumente solide, sau macar argumente si-atat. Toate chestiile care s-au intamplat in acea zi nu erau din vina Miyei, sau cel putin, asta imi ziceam eu. Fie ca ma minteam sau nu era clar ca vina era clar a cuiva. Nu Miya conducea acel Ford, ci Sektor. Nu Miya m-a dus la cursa, ci eu am mers. Nu Miya a castigat, ci eu am facut-o. Toate acestea erau pentru mine.

Aceste calatorii ale mele intre stari nu puteau fi de bun augur, insa macar ma lasau cumva sa ma gandesc mai bine la ce voi face pe viitor. Clar trebuia sa-l prind pe Sektor, insa asta nu face parte din plan. Tinta mea principala trebuia sa ramana Takeshi. Insa tot apareau lucruri care ma deviau cumva de la plan. Iar aceste lucruri trebuiau rezolvate. Oare faceam totul bine ? Ceva era in neregula. Greseam undeva. Dar unde ?

Timp de vre-o doua saptamani de-abia puteam scoate doua cuvinte. Prietenii mei credeam ca dormeam incontinuu, dar nu. Ii auzeam. La un moment dat devenisem paranoic. E curios sa afli ce pot vorbi unele persoane atunci cand stiu ca nu le poti auzi.

Homofobia

... si cum afecteaza asta in general oamenii putin mai limitati din punct de vedere, social ?

Cu totii cunoasteti vestitul site de imagini 9gag.com . Daca nu-l cunosteati pana acum, si tocmai ati dat peste el, felicitari, tocmai ati ramas fara suflet. O sa ma intelegeti dupa cateva saptamani de stat pe site. Revenind la subiect, stateam si surfam fericit pe pagina de aparitii noi, cunoscuta ca si "The vote page", cand am dat peste o imagine destul de interesanta. Mai exact :


Ceea ce m-a adus la problema homofobiei. Sa o luam asa. Avem un cuplu homo, barbat+barbat sau femeie+femeie, luati-l cum vreti. Cum se face ca multe din comunitatile de pe glob declara cuplurile homosexuale ca fiind impotriva firii umane, ca fiind impotriva vointei lui Dumnezeu/Allah/The flying spaghetti monster (desi el nu cred ca are ceva in legatura cu asta atata timp cat toata lumea mananca fericiti paste), sau mai stiu eu ce alt motiv.


Cum se face ca omul, presupus a fi cea mai inteligenta fiinta de pe Pamant, decide sa renunte la semenii lui doar din pricina alegerilor facute. In majoritatea tarilor civilizate nu e o problema asa de mare, efectele fiind limitate cumva doar la deningrarea din punct de vedere social, insa unii ar fi in stare sa isi omoare cel mai bun prieten, doar din cauza faptului ca a recunoscut ca e gay.

Ganditi-va putin. De unde si pana unde autorul postului a decis ca homosexualitatea este o boala ? Este, o boala ? Eu nu cred. Voi ?

P.S.: Exista numeroase exemple de copii crescuti de doi barbati sau doua femei, cre au ajuns cineva in viata. Care nu au murit din cauza asta. Cred ca da de gandit.

Probleme

... care nu se rezolva doar prin cateva ecuatii si cativa algoritmi.

Nu, ma refer la alte probleme. Problemele de viata. Problemele pe care toata lumea le-a avut candva, cumva in viata. Nu esti perfect ! Daca nu ti-a dat viata un sut in fund pana acum, inseamna ca ai avut noroc. Dar asta nu inseamna ca scapi. Toata lumea si-o ia in moaca de la viata si nu numai. Problemele pot aparea de oriunde.

Da, toti avem probleme. Toti avem, chichitele noastre. Toti am avut la un moment dat un glitch atat de urat, incat totul parea ca se prabuseste in jurul nostru. Unii poate au trecut peste, unii inca o fac, iar altii inca n-au reusit sa ajunga pana in punctul ala. Si totusi, cu toate problemele pe care unii le au, acestia reusesc sa treaca peste ele cu zambetul pe buze.

Tu crezi ca ai probleme ? Ca nu ti-au luat ai tai aifon de Craciun ? Ca prietenul nu ti-a raspuns la ultimul mesaj ?! Ca, ca n-ai reusit sa pui mana pe pipita aia pe care o vanai de atata timp ?!? Astea sunt probleme ?

Da, daca stam si ne gandim, sunt si astea probleme in felul lor si trebuiesc rezolvate rapid si cu forta care este necesara. Insa gandeste-te, ganditi-va ca undeva acolo exista literalmente zeci de mii de persoane cu probleme mult mai mari. Oameni care n-au unde sa traiasca, paranoici, schizofrenici, persoane cu sindromuri obsesiv-compulsive in stadii de dezvoltare variate si lista poate continua.

Asa ca data viitoare cand vrei sa te dai cu capul de pereti si sa te arunci de la etajul saptispe doar fiindca nu ai ultimul model de telefon/masina/avion/planeta/whatever, sau fiindca prietenul/prietena a fost in toane proaste, sau chiar din cauza faptului ca un pusti de optsprezece ani are tupeul mizerabil de a-ti pune la indoiala motivele extrem de serioase din spatele deciziilor de viata si de moarte pe care vrei sa le iei sau nu, gandeste-te mai intai cine pierde.

Eu, sau tu ?!

Secrete

... si cum ne afecteaza asta in general.

Toti avem secrete. Stiu ca generalizez cand spun asta, insa e adevarat. Orice om de pe planeta asta a avut cel putin un secret pe care l-a pastrat cu sfintenie. Fie ca a fost nevoit sau nu, fiindca asa a vrut sau nu, fie ca a aflat acel secret cu buna stiinta sau doar a auzit o barfa si a ales sa tina lucrurile doar pentru el, orice om, orice persoana de pe fata pamantului a avut un mic schelet ascuns in dulapiorul personal.

Secretele nu sunt un lucru rau. Uneori, adevarul nu este ceea ce au nevoie oamenii. Uneori, este nevoie de altceva, fie ca e o minciuna, sau un secret. E o soarta cruda, insa asta e adevarul. Si totusi, de ce alegem sa tinem secrete ? De ce nu putem spune verde-n fata anumite chestii ? Tabu ? Onoare ? Mandrie si/sau orgoliu ?

Tu, cititorule sau cititoareo. Invata sa tii un secret. Invata ca unele lucruri mai bine raman nespuse. Realizeaza ca un secret tinut cu sfintenie poate face lumea mai buna pentru o persoana. Indiferent cine ar fi ea.

P.S.: Daca nu poti sa te abtii, exista http://www.sixbillionsecrets.com. Un site unde oameni ca tine si ca mine posteaza in regim de anonimat complet anumite secrete. Arunca un ochi. Merita.

Un an nou fericit ?

Ei, si a venit anul 2012. Anul fatidic de care toti mititeii se temeau. Anul care prevesteste venirea Apocalipsei, asta daca au dreptate toti cei care indruga fapte la nimereala.

Cu anul asta nou, am si un plan nou pentru viata me'. Bine, nu pentru viata, macar pentru un an din viata. E bine sa-ti stabilesti niste prioritati, in loc sa mergi asa, "ca Voda prin loboda". Daca nu am folosit bine expresia, sa ma anuntati. Planul asta reprezinta doar o mica parte din lucrurile pe care mi le-am propus anul asta. Sa zicem doar ca e acea parte pe care vreau s-o stie lumea. Nimic mai mult, nimic mai putin.

Acestea fiind zise, va urez un an nou fericit, si sa ne vedem cu bine in urmatoarele zile, saptamani, luni, fiecare alege ce vrea. Va las cu o melodie si cu planul :

Planul Z - 2012






Versiunea in Engleza