„Toate greșelile gramaticale și/sau de tipar prezente pe acest blog cred că sunt intenționate. Vă rog, nu le stricați visul. Mulțumesc.”

Capitolul 42 - Disputa

...

- Trebuia sa ai grija de el !
- Ce era sa fac ? De unde era sa stiu ca voia sa-l omoare ?!
- Chiar era asa de greu de realizat. Fato', omu' ala miroase de la o posta a moarte. Chiar ma mir cum de nu te-ai prins, dupa toate astea.
- Dar cum era sa ...
- L-ai lasat balta, l-ai tradat in momentul in care poate avea cea mai mare nevoie de tine.
- Eu l-am lasat balta ?! Cum ramane cu voi, prietenii lui ? Voi unde erati ?
- Stii bine unde eram. Toti aveam un plan in seara aia, si a mers aproape perfect. Doamne, nici nu stiu ce vede la tine omul asta. Dupa toate astea, inca ar fi dispus sa-si dea viata pentru tine daca ar fi nevoie. Iar tu ...
- Iar eu ce ? Crezi ca mie imi vine usor ? Crezi ca e simpla pentru mine toata situatia asta ?!
- Da, chiar cred. Nu-mi spune ca ai avut nopti nedormite gandindu-te la el. Nu-mi spune ca ai incercat sa faci orice ca sa ai grija de el fiindca nu te cred.
- Da pai ...
- Sunt nopti in care stateam cu orele si discutam, despre tine. Iar dimineata ne trezeam ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat si ne beam cafeaua. Crezi ca era usor ?
- Rachel... Nu, nu e vina ei.
- Te-ai trezit. Bun venit printre cei vii, din nou.
- Nu e vina ei Rachel. Ce, ce s-a intamplat a fost, a fost doar o coincidenta. O gramada de, evenimente urate. Dar nu au fost din vina ei. Nu... nu...
- NoX ? NoX !?

Din nou, am intrat intr-un somn adanc. Nu era un lucru frumos sa imi vad prietenii cum se cearta intre ei din cauza unor lucruri care probabil nu ar fi trebuit sa se intample. Pe langa asta, era un fel de experiment social esuat, faptul cum, in situatii grave, oamenii nu mai au pe cine sa dea vina asa ca dau vina unii pe altii fara a avea argumente solide, sau macar argumente si-atat. Toate chestiile care s-au intamplat in acea zi nu erau din vina Miyei, sau cel putin, asta imi ziceam eu. Fie ca ma minteam sau nu era clar ca vina era clar a cuiva. Nu Miya conducea acel Ford, ci Sektor. Nu Miya m-a dus la cursa, ci eu am mers. Nu Miya a castigat, ci eu am facut-o. Toate acestea erau pentru mine.

Aceste calatorii ale mele intre stari nu puteau fi de bun augur, insa macar ma lasau cumva sa ma gandesc mai bine la ce voi face pe viitor. Clar trebuia sa-l prind pe Sektor, insa asta nu face parte din plan. Tinta mea principala trebuia sa ramana Takeshi. Insa tot apareau lucruri care ma deviau cumva de la plan. Iar aceste lucruri trebuiau rezolvate. Oare faceam totul bine ? Ceva era in neregula. Greseam undeva. Dar unde ?

Timp de vre-o doua saptamani de-abia puteam scoate doua cuvinte. Prietenii mei credeam ca dormeam incontinuu, dar nu. Ii auzeam. La un moment dat devenisem paranoic. E curios sa afli ce pot vorbi unele persoane atunci cand stiu ca nu le poti auzi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu