„Toate greșelile gramaticale și/sau de tipar prezente pe acest blog cred că sunt intenționate. Vă rog, nu le stricați visul. Mulțumesc.”

Capitolul 43 - Recuperare

Mi-au spus ca am stat ceva vreme in coma. Sincer, eu nu stiam ce sa cred. Nu stiam cat timp a trecut. Zile, saptamani, luni chiar. Da, parca au fost cateva luni. Si totusi, daca stau sa ma gandesc, au fost doar vre-o doua saptamani, din cate am auzit. Dar sincer, nu stiam daca imi era mai bine in lumea mea de vis, sau daca trebuia sa ma ridic si sa-mi continui aventurile. Eram intr-un pat de spital pentru numele lui Dumnezeu, gandesti multe in vremuri din alea.

Cat am fost intr-o coma partiala, am mai putut auzi din cand in cand vocile celor care veneau langa patul meu. Chris, Rachel, chiar si Buck cred ca venise intr-o zi sa ma vada. Cert era ca, la un moment dat, nu stiau pe cine sa dea vina. Toti stiau ca Sektor era de vina. Intre timp, John reusise sa puna mana pe el si sa-l arunce in parnaie pentru cativa ani. Urma sa mai auzim de el peste vre-o 5 ani cand el impreuna cu cativa colegi de parnaie au reusit sa scape si sa fure una din masinile de politie din parcarea inchisorii. Au infasurat-o pe-un copac la vre-o doi kilometri de inchisoare, intr-o curba mai stransa. Se pare ca Sektor isi pierduse indemanarea, iar ploaia din ziua aceea nu l-a ajutat catusi de putin. Cert e ca de atunci nu am mai auzit nimic de el, chiar daca trupul lui nu fusese gasit niciodata.

In timp ce John il captura pe Sektor iar colegii mei de echipa incercau sa gaseasca pe cineva pe care sa dea vina, si sa-si dea seama cine va controla teritoriile de-acum incolo, fiindca era mult spatiu de acoperit, eu stateam bine mersi intr-un pat de spital. Intrasem in recuperare, stateam intr-un salon destul de dragut, impreuna cu o floare. Si un pat gol. Si un televizor. Singurele contacte cu oamenii pe care le mai aveam erau cand mai trecea cate o asistenta pe la mine. Intr-o zi, una din ele mi-a adus o poza pe care nu as fi crezut sa o vad vreodata.

- Stai, de unde ai poza aia ?
- Ce ? A da, pai, cand ai iesit din coma, ai fost mutat de la Terapie Intensiva in salonul de acum. Se pare ca nu am mutat toate lucrurile intre timp, si cand am trecut pe-acolo, am gasit poza asta. E, speciala ?
- Nici nu ai idee. Cand a fost adusa ?
- O fata a tot trecut sa vada ce faci in prima saptamana cat ai stat la noi. A adus poza asta intr-o zi, si dupa, nu a mai trecut. Nu stiu cum o cheama. E cea din poza, sa stii.
- A trecut pe la mine ?
- In fiecare zi. Statea cateva ore, citea reviste cu masini si motoare. Initial am crezut ca e putin sarita, dar ne-a zis ca iti plac chestiile astea si ca poate te ajuta. In ultima zi parea destul de trista. Se vedea ca a plans inainte sa ajunga.
- A plans ?
- Da, cred. Adica, nu cat a fost aici, dar inainte sigur a avut ceva. Iti dai seama, dupa ce lucrezi cinci ani in spitalul asta, cum arata oamenii dupa ce plang.
- Multumesc. Inseamna mult pentru mine.
- Nici o problema.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu