„Toate greșelile gramaticale și/sau de tipar prezente pe acest blog cred că sunt intenționate. Vă rog, nu le stricați visul. Mulțumesc.”

Wild Wasteland: The second encounter

E ora 16:40. Stau pe o banca langa muzeul de arta din oraselul nostru micut, singur singurel, dupa ce am vorbit cu cativa prieteni despre ceva bisnita cu carti. Ascultam muzica in casti, nu mai stiu exact ce, dar era destul cat sa nu ma preocupe ce vorbea lumea-n jurul meu. E destul de caldut afara. Nu bate vantul inca, dar vin niste nori foarte urati dinspre Iasi. Ma gandesc ca o sa vin-o ploaie de-aia serioasa in seara asta. Cei care se ocupau de muzeul de arta se pregateau sa inchida. Aparent fac niste schimbari in expozitie, cel putin asta scria pe foaia A4 care indeplinea rolul de afis. Hey, muzeul e inchis, asta e, nu e ca si cum lumea se calca-n picioare sa vada muzeul. Ceea ce e trist, intr-un fel, dar ce poti sa faci. Expozitia e aceeasi de ceva vreme. Era si timpul sa faca ceva schimbari. Dar oricum, deviez.

Din stanga mea vine o doamna. Pare a avea in jur de 60 si ceva de ani, daca nu si mai mult. Nu ma pricep la aproximat varste. Micuta, putin aplecata de spate, ca si cum toate greutatile vietii o apasau pe umeri. O cred, in atatia ani sigur a trecut prin multe. Incerc sa nu-i dau prea multa importanta insa eu sunt curios din fire, asa ca dau muzica ceva mai incet si incep sa o urmaresc cu coada ochiului. Se opreste pentru un moment, se apleaca, si ia o frunza cazuta jos. Arata destul de bine, cumva separata 50/50 intre galben si verde. Trece prin fata mea, si se duce la usa muzeului acum inchis. Citeste afisele de acolo pentru o vreme, apoi sta si se gandeste la ceva. Nu stiu la ce, dar sincer nu cred ca are asa de mare importanta in cazul de fata. Coboara scarile, se mai uita putin in stanga, in dreapta, mai merge putin si se opreste in fata mea. Imi arata frunza :

- Stii care-i povestea frunzei asteia ? A, scuze, ai castile in urechi...
- Nu, nu, ca n-ascultam nimic interesant. Imi tin de cald.
- Foarte bine atunci. O raza si-aduna aripile si se lasa tremurand pe-o frunza: dar e prea grea povara si frunza cade.
- Ok, spun eu cu un zambet scos mai mult din politete.

Apoi pleaca, merge cativa pasi, ridica un deget in aer, cu spatele la mine si zice :

- Lucian Blaga !!!

Si pleaca pe drumul ei. Cu frunza in mana, ca si cum viata e toata asa cum trebuie. Ca si cum totul e ok in lume si tot ceea ce conta era acea frunza si muzeul de arta. N-am stiut atunci pe moment ce sa cred. Nu e ca si cum vine lumea la mine in fiecare zi si-mi spune citate din poeti cunoscuti fara vre-un motiv oarecare. Ce pot sa spun cu siguranta, e ca acea batranica m-a impresionat. Nu stiu ce a vrut sa-mi zica prin acel citat, dar m-a impresionat, oricum ar fi.

Postare din seria : Wild Wasteland

"Wild Wasteland unleashes the most bizarre and silly elements of post-apocalyptic America. Not for the faint of heart or the serious of temperament. " - Descriere din Fallout : New Vegas

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu