„Toate greșelile gramaticale și/sau de tipar prezente pe acest blog cred că sunt intenționate. Vă rog, nu le stricați visul. Mulțumesc.”

Paparazzi, si despre cum le dispretuiesc eu meseria.

Acum ceva vreme probabil ati vazut cu toii sau cel putin ati aflat despre scanndalul dintre Andreea Marin si cativa paparazzi putintel cam insistenti. Avand in vedere faptuul ca lista mea de subiecte e cam subtirica in ultima vreme, am decis sa scriu cateva randuri despre paparazzi in sine si despre meseria lor.

Problema mea cu paparazzi in sine e ca isi iau meseria putin cam prea in serios. Nu m-ar deranja daca ar trage cateva cadre compromitatoare cu mai stiu eu ce vedeta dusa prin Insulele Maldive cu un amant care era defapt varul de mult pierdut din partea unui unchi pierdut si gasit intr-o mina de carbune. Sunt total ok cu asta, ba chiar ar fi un subiect frumos pentru stiri. Totusi, e urat atunci cand acestia sunt incredibil de insistenti. Unii ar face orice pentru o poza. Indiferent de repercursiuni. Probabil cativa din voi ati vazut la televizor multe momente in care acesti oameni sareau in fata masinilor, blocau anumite persoane, doar doar obtineau si ei un cadru bun. Acelasi lucru se intampla si in cazul unor reporteri. Ar fi in stare sa te incalece numai pentru a obtine o "marturisire".

Iar acum parerea mea. Nu am nimic cu oamenii care stau in spatele acestei meserii. Le dispretuiesc meseria in sine. Inteleg ca trebuie sa faca si ei un ban si sunt de acord cu asta insa nu le accept metodele. Daca ar fi dupa mine, as merge pe ideea unui simplu avertisment. Considerand situatia in care au fost Stefan Banica si sotia sa, in locul lor as fi dat un simplu avertisment. Daca dupa asta nu se dadeau din fata masinii, as fi pornit. Din punctul meu de vedere acestia nu au dreptul sa se puna in fata vehiculului meu. In cazul acela, ar fi fost destul un avertisment. Dupa asta probabil cativa dintre ei ajungeau ornamente de capota. Si sincer sa fiu, unii chiar o merita. Sa nu uitam cazul mortii printesei Diana, una din teorii stipuland faptul ca accidentul a fost cauzat de paparazzi care urmareau masina printesei, soferul fiind fortat sa faca manevre ce au dus la accident.

Voi sunteti de acord cu paparazzi ? Le apreciati meseria ? Nu ? De ce ?

Capitolul 46 - Baza

 Dupa toate cele intamplate in ultima vreme, aveam nevoie sa ies putin la o plimbare. Aveam nevoie sa ma relaxez, si sincer sa fiu nu stiam nici un loc mai bun de relaxare decat micul restaurant unde mergeam din cand in cand cu ceva vreme in urma. Unde fusesem cu Miya la prima noastra cafea. Ce-i drept, locul ala imi aducea multe amintiri, care mai de care mai interesante, dar acum nu toate erau chiar placute. De ce ar fi facut Miya asa ceva ? De ce s-ar fi urcat in masina ? De ce ar fi intrat in mine ? De ce m-ar dori mort ? Astea sunt intrebari la care eu sincer nu aveam raspuns. Dar fiindca nu aveam nimic mai bun in cap, am urcat pe munte, am facut traseul cap-coada doar ca sa vad daca inca mai am ce-mi trebuie pentru a fi un racer cat de cat in regula. Adevarul e ca accidentul ma facuse putin cam prea precaut.

 Restaurantul ala era unul din locurile mele preferate in care sa merg. Era fix la baza unui munte extrem de frumos, cu niste drumuri senzationale, numai bune de drifting. Acolo se organizau in trecut cele mai bune competitii de drifting. Acolo au invatat unii dintre cei mai buni drifteri multe din tehnicile lor tocmai fiindca muntele era necrutator. Ori iti iesea figura cum trebuie, ori te trezeai cu rotile in sus. Era chiar asa de simplu. Si de-a lungul drumului existau nenumarate urme ale unor foste accidente sau ale unor drifturi putintel mai esuate. Dumnezeu stie cate masini au fost pierdute gratie muntelui. Unii mai spuneau in gluma ca astea erau ofrandele lor pentru munte, ca sa le meraga bine tura urmatoare. Nu mi-a placut niciodata ideea de a oferi ca sacrificiu o masina de cateva zeci de mii, doar ca sa sper ca o sa imi mearga bine tura urmatoare. Prefer sa am incredere in propriile simturi. Un aeroport parasit, in varful unui munte cu un drum minunat care se incheia pentru unii in parcarea unui mic restaurant detinut de o mica familie din oras. Mancarea era buna, cafeaua era si mai buna, iar Bertha era acolo sa-mi puna un zambet pe fata din cand in cand.

- Tinerel, ce te-aduce pe aici ?
- Buna Bertha. Uite am zis sa mai trec si pe-aici. N-am mai fost de multa vreme, imi era dor.
- Ma bucur. Ce pot sa iti aduc ?
- Ca de obicei ?
- Cafea mare, putin lapte, zahar ?
- Nu uita cartofii.
- Cum sa uit.
- Mersi mult.
- Nici o problema.

 Daca e sa spun adevarul, veneam intotdeauna aici cand aveam nevoie sa putin spatiu. Cand voiam sa imi gandesc urmatoarea miscare. Si cand voiam sa vad care mai e actiunea prin oras. Putin din amandoua, sincer sa fiu. Iar in momentul de fata chiar aveam nevoie sa ma gandesc serios la ce era de facut. Nu se lega nimic, aveam nevoie de raspunsuri la o groaza de intrebari, raspunsuri care poate nu mi-ar fi placut. Dar preferam sa stiu una si buna, nu sa primesc pareri contradictorii din toate directiile. Nu era de bine ceea ce se intampla iar ceva mirosea putred.

- Cafeaua ta. Si cartofii.
- Te-ai miscat repede.
- Da, ne-am modernizat si noi putin. Ai sa vezi ca totul are exact acelasi gust ca inainte. Doar ca, rezolvam totul mai repede. E o era noua, trebuie sa ne adaptam. Doar ca eu sunt batrana. Imi prind urechile prin dracoveniile astea din cand in cand. Noroc de nepoata mea, mai vine si ma mai ajuta din cand in cand.
- Lasa Bertha. Te descurci tu.
- Ma descurc, ma descurc. Iar tu, tinerel, vezi ca te bat de nu te vezi. In ultima vreme n-ai dat deloc pe-aici. Ce se-nseamna asta ?
- Bertha, imi pare rau. Chiar nu am putut. A fost in spital o vreme.
- Am auzit. Ai si tu grija de tine !
- Incerc, incerc.
- Bine. Te las, am si alti clienti. Pofta buna.
- Multumesc.

 Bertha a fost dintotdeauna o femeie de nota zece. Si-n plus, ii placea sa aiba grija de mine. Veneam la restaurantul asta de multa vreme. Chiar de cand am inceput sa ma invart prin toata scena de drifting. Era un locsor bun unde sa parchez masina in caz ca-mi murea motorul. Se mai intamplau si de-astea la inceput. Eram nou, n-aveam bani, tot ce stiam sa fac era sa conduc masini. Ok, poate nu era chiar tot ce stiam sa fac, dar era cea mai buna modalitate prin care puteam sa fac bani rapid. Bani multi. Si a meritat. Chiar daca in final am pierdut multe. Si cu timpul, locul asta a devenit locul meu preferat. Mancare buna, ieftina, cafea tare, servicii de minune si Bertha.

- NoX, trebuie sa vorbim !
- Stai, Rachel ? Ce cauti aici ?
- Ma gandeam eu ca te gasesc aici. Ai dat de belea. Rau de tot !

...

Anon: Sfarsit

La momentul de fata chiar nu mai am prezentari pentru poeziile lui "Anon". Chiar nu mai am ce sa zic despre ele. Asa ca pe bune acum, fara prea multe introduceri va prezint "Sfarsit". Scrisa de un tip anonim.



Sfarsit

E sfarsitul. Lumea-ntreaga se dizolva in apus, 
Soarele-si arunca falnic ultima raza de sus. 
Bezna se coboara-ncet catre inima statuta, 
Soaptele din intuneric la un semn incep sa curga, 
Vuiete ingrozitoare se rasfrang prin colt de strada, 
Picuri mici si ca de gheata din vazduh incep sa cada, 
Brazii falnici se-nconvoaie facand plecaciuni silite, 
Licurici in taina noptii zboara lin printre morminte. 
Cainii latra-nebuniti muscand lantul ce-i desparte 
De sapte carari intoarse si de dulcea libertate. 
Cucuveaua-si canta vraja asteptand ca o naluca 
Primul semn de disperare. Primul semn ca sa se duca… 
Sus, in deal, un om paseste peste fanul cel uscat, 
Cautand speranta vietii, evitand sa dea-n pacat. 
Pasi usori, marunti dar falnici il indreapta spre copac, 
Un stejar batran si singur. Un stejar de mult uitat. 
Trecand mana peste scoarta, printre crapaturi adanci, 
Scormonind in mintea-i plina vechile amintiri dulci. 

………………………………………………………………………………………………… 

A trebuit sa pierd tot si sa las tot sa piara 
Adancit in durere si dulceata amara. 
In cele din urma doar moartea respira 
Privind cu ochii reci amintirea senina. 
Zambind cu dintii ei albi si mereu ascutiti 
Ti-asteapta destinul si ai tai ani impliniti. 
Ti-asteapta durearea si-ti neaga impacarea, 
Soptind vorbe grele ca sa creasca ardoarea. 
Traieste cum poti cat poti si fii mereu fericit. 
Amintirea-i frumoasa cand pluteste-n asfintit. 
Iar pe mine te rog sa ma ierti c-am gresit. 
O noapte-ti mai cer cu-n cer aurit, 
Sa ma duci acolo unde noaptea este alba, 
Unde soarele-i luna si zapada este calda, 
Unde stejarul ma asteapta cu creste adanci, 
Si tu m-astepti pe iarba cum m-asteptai pe-atunci.

2013 ASII LanParty - The rundown

Weekendul trecut am avut ocazia sa particip la prima mea competitie de gaming. A fost organizata de cei de la Asociatia Studentilor Informaticieni Ieseni. Ce s-a intamplat ?

Am participat la trei jocuri. Need for Speed: Most Wanted, editia din 2004, jocul considerat de multi ultimul NFS bun din toata franciza. Sincer sa fiu ma asteptam la o competitie destul de serioasa si asa a si fost avand in vedere faptul ca inima mai avea putin si-mi iesea din piept in anumite ocazii. M-am intrecut cu raceri care mai de care mai talentati si in final a fost un eveniment foarte bun. Toata lumea a fost fair-play si ne-am inteles intre noi cand au aparut anumite probleme, tehnice in cazul meu fiindca setarile pentru tastatura erau facute aiurea, ceea ce m-a costat o cursa. Finala in sine a fost foarte stransa, totul rezumandu-se la ultima cursa din campionat. O ultima cursa care a fost pe cat de stransa pe atat de frumoasa. Am luat locul intai la final.

Al doilea joc la care am participat a fost Mortal Kombat 9 (Komplete edition). Acesta a fost mai mult pentru public decat orice avand in vedere ca au participat doar doua persoane, eu si inca un baiat cu care m-am intrecut la competitia de Need for Speed. Aceasta a mers mai lejer, si jucam mai mult pentru placerea publicului avand in vedere faptul ca majoritatea voiau sa vada miscarile speciale pe care le avea fiecare caracter. Si au fost multe caractere, si multe miscari speciale, si multa frustrare cand nu voia sa iasa o miscare sau cand facea unul din noi spam cu o singura miscare. Nu suntem cine stie ce jucatori de liga asa ca jucam si noi cum puteam, sau cum stiam. Ce-i drept e ca am avut noroc cu faptul ca mai jucasem inainte Mortal Kombat, in principal Mortal Kombat Trilogy, joc care are in mare aceleasi combo-uri la caractere ca "editia kompleta". Din cauza asta am luat si premiul intai la joculetul asta.

In final am participat la Bomberman. Inainte de campionatul in sine am reusit sa joc multe jocuri de "incalzire" cu oameni care aveau un nivel de joc mult peste al meu. Sincer sa fiu, mi-am luat o bataie in campionatul propriu-zis, de ziceam ca nu am aer. Adversara mea zicea ca e o chestiune de noroc mai mult, dar sincer sa fiu eu nu aveam idee cu ce se mananca Bomberman pana ziua de inainte. Si a fost in regula. Bomberman e un joc foarte distractiv si amuzant. Merge la o competitie amicala si amical sau nu, stiu cand nu am nici o sansa. Cu toate acestea, a fost incredibil de amuzant, am ras, am glumit, ne-am distrat.

Pe langa cele trei jocuri la care am participat eu, au mai fost si campionate de Counter Strike 1.6, DotA 2, League of Legends si FIFA 13. Nu am participat la acelea din cauza faptului ca ar fi trebuit sa ma pun fata in fata cu jucatori care trec prin jocurile alea de multa vreme si le cunosc mult mai bine decat as putea eu vreodata. Felicitari campionilor oricum ar fi, si cine stie, poate la anul particip la mai multe. DotA 2 poate ? O sa vedem....

Concluzia ? A fost un eveniment la care a meritat sa merg ? Clar. Toata ambianta, fiind inconjurat de gameri si gamerite, si oameni care aveau aceleasi pasiuni ca mine e o senzatie aparte pe care nu am mai simtit-o chiar asa pana acum. Organziarea a fost exemplara si din punctul meu de vedere nu au aparut probleme foarte serioase. Multi au fost intelegatori si eventualele probleme care au aparut s-au rezolvat fara mari dificultati. O sa mai particip ? Ce-i drept daca mai aflu de competitii de genul clar mai particip, mai ales daca e implicat un joc de Need for Speed sau Mortal Kombat, sau alt joc la care sa am macar o sansa. Sau nu. Play for fun, nu ?

Pozele de la evenimnet vor aparea in decursul urmatoarelor zile. Stay tuned !

Inovatii, inovatii, inovatii

Ca parte din lupta mea in BLOGWARS, mi s-a cerut sa scriu un articol despre o noua inovatie in randul notebook-urilor, aceasta fiind touchscreen-ul. Notebook-urile VivoBook ale celor de la ASUS au aceste "dotari", si nu numai. Dar ideea e urmatoarea. Este interfata tactila ceva ce ar trebui sa cautam la un notebook ?

Parerea mea e ca depinde de utilizator. E drept ca in timp se va elimina utilizarea tastaturii in multe dispozitive high-end dar din punctul meu de vedere o interfata tactila la un notebook poate fi redundanta din cand in cand. Puteti sa-mi spuneti ca am idei invechite dar tot consider ca un mouse si o tastatura bat in multe domenii o interfata touchscreen, dar ideea e ca parerea mea este destul de subiectiva. Eu sunt gamer. Joc destul de multe jocuri si sincer sa fiu nu m-as vedea jucand un shooter sau facand o cursa cu ajutorul unui touchscreen. Daca nu simt clicul tastelor sub degete, parca lipseste ceva. Ganditi-va la faptul ca multe tastaturi de gaming au taste mecanice tocmai pentru a imbunatati raspunsul tastaturii la actiunile utilizatorului. In mare, tre' sa simti ce faci. Iar cu un touchscreen e ceva mai greu. Iar ideea asta poate fi extinsa si la scrisul de zi cu zi utilizand tastele. E alta senzatie.

Totusi trebuie sa gandesc asta si din alta perspectiva. Cea a utilizatorilor de aplicatii ce implica mult lucrul cu mouse-ul, dar in mare parte atat. Spre exemplu, Adobe Photoshop, Corel Draw chiar si MSpaint sunt aplicatii carora le trebuie in mare parte input doar din partea mouse-ului. Si e in regula. In cazul acela sa zicem ca se justifica utilizarea unui touchscreen. Totusi din punctul meu de vedere e mult mai ieftin sa iti iei o tableta grafica pe care sa o folosesti tocmai in acel scop. Tehnologia exista de multa vreme, e testata iar si iar si e cunoscuta si folosita de atatia oameni incat ar trebui sa fii ignorant sa nu o iei in considerarea.

Inteleg faptul ca acum se impinge catre o unificare a dispozitivelor insa din punctul meu de vedere touchscreen-ul pe un notebook mi se pare cumva o idee destul de proasta. Prefer o tableta creata special pentru o interfata touchscreen si un notebook care sa nu aiba touchscreen dar care sa aiba capacitati de procesare ridcate, decat un copil nelegitim al celor doua dispozitive.

Voi ce ziceti. V-ati cumpara un notebook cu touchscreen ? Daca da, de ce ? Daca nu, de ce ?


P.S.: Acest articol a fost scris în cadrul concursului www.blogwars.ro. Wish me luck.

Ruby feat Pacha Man - Baiat de bani gata

 Nu, nu va dau " free download " la melodie. Aveti restul internetului pentru asta ! In schimb am sa discut putin despre ea si despre cum m-a surprins intr-un mod placut. Dar o urasc in mare parte.

O lectie de viata pentru baieti

Nota : fetelor, si voi puteti citi asta ca nu muriti. Ba chiar ajuta la clarificarea problemei. Daca exista vre-una.

 De data asta nu mai pot spune ca navighez pe gheata subtire. De data asta navigez pe ape destul de line. Pline de pirati si rechini, dar apele-s destul de line. Terminand pentru moment seria metaforelor a venit timpul sa imi tin promisiunea facuta acum cateva zile intr-o postare in care incercam cumva sa le explic fetelor din "lumea-ntreaga" cateva chestiute pe care ele probabil le stiau deja. Si de care profitau din cand in cand. Dar acum a venit timpul sa scriu cateva randuri dedicate baietilor afectati (sau nu) de acea chestie numita "the friendzone". Sau beciul, asa cum l-am numit in articolul trecut. Asa ca hai sa incepem. Si-o vide' cum merji, nu-i ase' ? No bun.

Domnilor, la posturi !



Dupa ce am vazut un articol postat de un prieten de-al meu care se intampla sa fie si el blogger, m-am înrolat în BLOGWARS!. De ce capslock ? Fiindca arata bine !

Pentru nestiutori, BLOGWARS e o competitie care are loc in fiecare an intre bloggeri, care se intrec in articole care mai de care mai bune sau mai rasarite despre articole tehnologice. Pana acum nu am mai participat la nici o competitie de genul, si sincer sa fiu pare destul de interesant. Pentru mai multe informatii, sau daca vreti sa va inscrieti si voi, exista pagina www.blogwars.ro.

Ne vedem pe campul de lupta !

Anon: Inger

Am primit o noua poezie din partea lui Anon, iar aceasta are o poveste ceva mai adanca in spatele ei din cate am observat. Pe langa asta, e si ceva mai "consistenta" decat lucrarile primite pana acum. Impreuna cu feedback-ul primit de la voi si cu putina auto-critica eu zic ca baiatul asta incepe sa scrie din ce in ce mai bine. Dar, fara ale adaugari va prezint poezia "Inger". Enjoy. Si nu uitati, feedback, oameni buni ! Omul vrea sa stie ce credeti, ca sa stie daca se poate mai bine.


Inger

Anonimitatea pe internet

 Internetul, un loc minunat pavat cu vise indeplinite si tencuit cu idei geniale si oameni cumsecade. Defapt, nu. Ziua in care o sa tencuiasca cineva ceva cu oameni si idei o sa fie o zi trista. Si totusi, cum se face ca atata lume apreciaza internetul atat de mult. Nu o sa iau in discutie cantitatea informatiilor, numarul imens de utilizatori, baza de date imensa pe care o reprezinta, posibilitatea de a conecta oameni din zone opuse ale globului, yadda yadda. Nu. Voi vorbi despre ceea ce eu am crezut ca e ceva mai interesant decat toate astea. Anonimitatea.

 Vedeti voi, discutam cu o persoana seara trecuta despre faptul ca pe blogul meu au comentat multe persoane la un articol fara sa-si puna un nume, astfel fiind afisati ca "Anonim". Argumentul ei era ca daca tot iti spui o opinie trebuie sa fii si "barbat" si sa ti-o asumi, nu sa postezi sub un alias, sau ca anonim. Si desi argumentul era cat se poate de valid, si in lumea reala chiar are sens si e chiar apreciata am tinut sa precizez ca din punctul meu de vedere lucrurile stau altfel pe internet. Iata ce cred eu :

 Internetul e un loc unde anonimitatea e la ordinea zilei. Lumea vine pe internet sa-si spuna parerea fara sa fie judecati. Isi spun parerea fara ca oamenii sa trebuiasca sa cunoasca omul din spatele gandurilor. In lumea reala de prea multe ori conteaza omul care spune ceva, decat cuvintele in sine. Internetul sufera de aceeasi chestie, din cand in cand, dar atunci cand un anonim isi spune o parere iar alt anonim ii raspunde, cei doi sunt considerati a fi egali, fara ca statutul social, varsta, masinile din garaj sau gaurile de la curea sa conteze. Sunt doi egali cu doua pareri la fel de importante. Astfel, internetul a devenit un mijloc de comunicare pentru milioane de oameni intr-o perioada in care comunicarea poate nu era punctul lor forte. Totul din cauza faptului ca sunt anonimi.

Argumentul meu final era cel ca, daca stai putin sa te gandesti, vecinul tau de la 2 poate fi un magnat anonim al internetului iar tu sa nu stii nimic despre asta. Tanarul ala de la parter care nu prea iese din casa poate fi coordonatorul unor proiecte imense, totul sub un alias.

 Desigur, unii ar putea spune ca internetul, desi a adus multa lume impreuna, cumva dauneaza vietii sociale a oamenilor, fiindu-le mai usor sa vorbeasca pe internet comparativ cu vorbitul face-to-face. Dar asta e un subiect pentru o discutie mai indepartata.

Anon: Cuvant catre zei

Poezia asta imi sta de ceva vreme prin foldere. Nu stiu de ce nu am pus-o pana acum, dar mai tarziu e mai bine decat niciodata. Va prezint inca o poezie de-a lui Anon. De data asta, are un "Cuvant catre zei".

Cuvant catre zei

Atunci cand crezi ca viata-i dura
Si norii negri astupa gura,
Pe unde raza vietii odata
Trecea usor. Era voioasa.
Gandeste-te ca nu esti singur
Si ca mai sunt altii ca tine
Dar ce rost are cand e sumbru
Viitorul ce-n fata-ti intinde.
O bucurie, mica, mare,
O raza alba-ntamplatoare,
Pe-a negrului fundal amar
Eu stau ascuns de un stejar,
Incerc sa-nvat sa ma-ntaresc,
Cu toate ca nu reusesc.
O ghinda cade! Un puiet
Naste-se-va-n acest pamflet
Ce oamenii mai cred ca-i viata.
Pufnesc. Suspin. Este doar gheata
Intregul cerc ce se repeat.
Creat de zei. Trasat cu creta.
O, zei batrani neofiliti.
Ce ati creat acest Pamant,
Ganditi-va la ce-ati supus,
Cand inima unui om distrus
In veci nu va gasi alinare
Si sufletul pe el il doare!
Ajung sa va blestem degeaba
Sunt manios! Pot s-arunc pleava,
Dar ce rost are cand inapoi
Intoarce-se-va-n copacii goi
Si ii va umple de suspine,
Trairi acute si dureri line!
Sunt muritor, nu am putere
Sa-nchei destine, sa dau avere,
Sa-mi hotarasc propria soarta,
Sa fiu mai mult decat o soapta.
Pe veci eu va damnez pe toti,
Nu sunteti decat niste hoti,
Furati suspine si amagiti,
Voi, zeilor nenorociti!

Dude has some skills, that's for fucking sure...

Social engineering, si cum e asta o problema

 Nu, nu exista termen in Romana pentru conceptul pe care am de gand sa il prezint mai jos, asa ca o sa trebuiasca sa ma suportati asa, cu termeni in Engleza. Vorba aia, "deal with it". Social engineering e o forma de manipulare sociala. Si cum nu am un termen mai bun pentru asta, asa am de gand sa ii zic de acum incolo, asa ca fiti pe faza.

O lectie de viata pentru fete

 Ok, articolul asta nu stiu exact cum o sa iasa, fiindca merg pe gheata subtire din punctul meu de vedere. In ceea ce ma priveste, n-am mai navigat niciodata pe apele astea cu o barca asa de fragila dar cred ca merita. Deci, despre ce vom vorbi astazi ?

 Despre o lectie de viata pentru voi, fetele. Si inainte ca cele cu prea multi morcovi in fund sa se trezeasca si sa arunce cu morcovii in cauza spre mine, baiatul, vreau sa va spun ca fac asta doar ca sa va arat cum unele dintre voi se comporta si unde sunt greselile in acele moduri. Si da, ma voi referi la viata amoroasa. Asa ca va invit sa-mi cititi randurile de mai jos, si apoi sa-mi judecati modul de gandire. Daca vreti, puteti sa-mi lasati un comentariu dupa, sau hate-mail, sau ce mai vreti voi. Doar sa stiu ce ganditi despre randurile mele. Si subiectul in aceasta noapte minunata de iarna este : unul neclar.

Cum compari doi bloggeri intre ei ?

Asta e intrebarea care mi-a venit in minte in timp ce discutam cu o prietena despre anumite stiluri de a scrie. Ea vazuse un articol scris foarte frumos pe un blog si mi-a zis ca nu ar publica niciodata un articol fiindca nu scrie asa de frumos. Totusi, e de mentionat ca persoana in cauza a mai scris articole, unul din ele fiind si pe blogul meu. Articol care de altfel a primit review-uri destul de bune. Deci, intrebarea e :


  • Cum compari doi bloggeri intre ei ?


Raspunsul poate fi unul destul de complicat. E clar ca nu prea poti sa ii compari numai dupa stilul personal de a scrie, tocmai din cauza faptului ca e un stil personal. Sigur, exista similaritati, asta e clar, insa nu cred ca acesta poate fi un criteriu de departajare daca spre exemplu ar trebui sa alegi un blogger in defavoarea altuia. Deci din punctul meu de vedere, doar stilurile nu pot intra singure in discutie. Insa ce mai e de comparat ? Vizualizari ? Link-uri ? Timp de activitate ? Domeniu ? Putere de influenta ? Admiratori ? Spam ? Hate-mail ? Sigur, toate astea or fi criterii valide in alegerea unui blogger, doar ca e bine de facut alegerea asta intre bloggeri care macar scriu pe aceeasi nisa, sau care au macar anumite lucruri in comun, in afara de faptul ca scriu pe internet. Mie cel putin mi-ar fi greu sa compar un blogger care scrie exclusiv literatura cu unul care se ocupa in mare parte cu IT&C. Adica sigur, poti sa-i compari, nu-i nici o problema, dar nu vad ce rezultate ai putea avea cand compari poezie cu un review la o placa video. Un blogger ce scrie review-uri in versuri la elemente de IT&C ar fi foarte tare din punctul meu de vedere, insa nu am dat peste niciunul inca. Daca stiti vre-unul, as vrea sa-i citesc operele.

In schimb comparatii se fac, fara sa vrem. Sunt sigur ca majoritatea celor care citesc bloguri si chiar scriu articole pe propriile lor site-uri au citit la un moment dat cateva articole si s-au gandit : "Frate, ce n-as da sa scriu si eu asa...". Pai, doamnelor si domnilor, asta e o comparatie. Atunci cand tu scrii ca si hobby, si citesti opera altcuiva care face asta tot ca si hobby (sau nu, exista si bloggeri platiti pentru asta) nu poti sa te abtii din a te gandi cum ar fi daca ai scrie altfel, nu poti sa nu te compari, asa putin. E in natura umana. Poate un alt stil, poate o alta nisa. "Ce-ar fi daca n-as mai scrie povesti si as face video-blogging ?". Schimbarile uneori sunt inevitabile.

Deci, copii, cum comparam doi bloggeri ? Cum vrem, atata timp cat iese ce trebuie de acolo. E o chestie de "the right tool for the job" presupun. Voi cum va comparati blogerii ?

Anon: Apogeu

Seria continua cu inca o poezia din partea lui Anon. De aceasta data avem poezia "Apogeu". Enjoy:

Apogeu


Zile multe au trecut de la ultima vedere
Noptile mi le petrec  amintindu-mi in tacere
Clipele frumoase-n soare, clipe de neregretat,
Cea din urma sarutare si-al meu gest necugetat.
Dau sa inchid din nou ochii, dau sa-ncerc a adormi,
Dar cand ma gandesc la tine, nu ma mai pot linisti.
Si in miez de noapte clara cu lumina lunii-n fata,
Stau si-ncerc sa leg cuvinte, prelingandu-le pe ata,
Vorbe dulci, de dor, de jale, vorbe calde-ntamplatoare,
Vorbe ce odata spuse sunt povesti nemuritoare,
Vorbe care uita, iarta, vobe de neregretat,
Vorbe care la ureche ti-am soptit. Tu n-ai uitat
Ce odata intre noi a pornit ca rosul foc
Si pala de foc zglobie atatandu-l intr-un joc.
Iar acum stau si astept sa te-ntorci din nou la mine,
Sa te strang in brate iara, si pe loc sa ma faci bine.
Mana sa mi-o plimb din nou printre parul tau roscat,
Sa-ti zdrobesc buzele calde. Ce conteaza un pacat,
Cand esti langa mine iara, simt ca totul e un vis,
Si-ti asezi capul in pieptu-mi. Mai sa strig ca vreau un bis.
De cate ori iubito sa-ti spun ca te iubesc,
De-atatea ori la tine mereu eu ma gandesc.
Caci noaptea a sosit si chinul o urmeaza,
Pierduta printre stele, doar luna mai vegheaza.
Iar gerul se asterne si pajistea e alba,
Carunti sunt iar copacii, oglinzi in loc de apa.
Rotocoale fumurii se arunca in vazduh,
Focul vesel arde-n soba, vorbele pline de duh
Se aud soptite-ncet, strecurate pe sub geam.
Adormiti sunt cei din casa, doar eu singur imi doream
Sa te am din nou in brate, sa te strang la peptul gol.
Sa-ti soptesc in taina noptii te iubesc si-mi este dor
De-ai tai ochi limpezi ca marea, de-a ta soapta tremuranda,
De-a ta calda rasuflare si-a ta inima plapanda.
Inspre zori de ziua calda lacrimile se preling,
Amintiri din ziua veche, amintiri ce nu se sting.
Stiu ca nu am fost langa tine inspre zorii diminetii,
Si ca drumurile noastre s-au mutat din calea vietii.
Stiu ca ce-am facut mai doare, si regret nespus de mult,
Caci acuma stiu ce vreau, ce-am avut si ce-am pierdut.
Vreau sa-ti spun in seara asta cat de mult eu te iubesc,
Vreau sa-mi stai din nou in brate si parfumul tau ceresc
Sa-l inspir ca nesatulul, sa-ti fur sarutarea calda,
Sa-ti sarut buzele rosii, si-apoi inima sa-mi arda.
Vreau sa fiu mereu al tau, si sa-mi spui ca va fi bine,
Vreau sa-ti vad chipul de inger, sa fiu mereu langa tine.
Vreau sa-mi dai din nou o sansa si-ti voi demonstra, promit,
Ca ce-a fost intre noi doi n-a fost vis. Eu te-am iubit! 

Nota personala : Poezia asta m-a impresionat si pe mine, ce-i drept. Sper doar ca persoana carei ii sunt adresate versurile astea sa fi inteles exact ce e in spatele lor.