„Toate greșelile gramaticale și/sau de tipar prezente pe acest blog cred că sunt intenționate. Vă rog, nu le stricați visul. Mulțumesc.”

>multicolor : Nessuno mi può giudicare


 În această seară organizatorii Festivalului Multicolor ne-au pregătit o comedie italiană, sub numele de „Nessuno mi può giudicare”. A fost puțintel frig pe-afară dar chiar dacă eram în tricou, nu pot să spun că mi-a tăiat cumva din plăcerea de a viziona filmul din seara asta. Înainte de începerea filmului am avut parte de un discurs din partea unui lector universitar al cărei nume nu l-am înteles prea bine, persoană ce a ajutat la obținerea drepturilor de difuzare a acestui film, chestie care mie mi s-a părut interesantă. Ce știu sigur e că a vorbit în italiană, având nevoie de un translator și că printre altele a mentionat faptul că este a doua oară când participă la festival. De asemenea a menționat că mai întâi au imigrat italienii la noi în țară, deci n-am mers noi primii la ei acasă. O fi adevărat, n-o fi adevărat, sincer nu îmi pasă. Eu eram acolo pentru film.

 „Nessuno mi può giudicare” este o comedie italiană din 2011 bazată în jurul aventurilor unei doamne care încearcă să se descurce după moartea soțului ei, moarte care a lăsat-o în datorii imense. Pentru a căștiga destui bani cât să plătească cei 150.000 de euro la timp, aceasta este nevoită să se angajeze într-un domeniu pe care nu îl aprecia câtuși de puțin după ce a realizat că job-ul de femeie de servici nu o va ajuta. Mai exact, începe o carieră de escortă. De aici încep o serie de momente care mai de care mai amuzante, nimic prea exagerat, doar scene cu adevărat simpatice care puse laolaltă fac un film drăguț și care merită vizionat. Am râs, am apreciat un film drăguț și per total ne-am simțit bine.

 Acestea fiind zise vă urez noapte bună și vă aștept și mâine la filmul „Du darfst ruhig Jude sagen”, un documentar de origine din Austria.

 Mai multe informatii despre >multicolor găsiți la pagina : http://festivalulmulticolor.ro/
 Ieri am văzut : „La Sagrada Familia”

Lansarea oficială Xbox One

 Aseară am vizionat lansarea oficială a noului Xbox cunoscut până acum sub numele de cod Durango. Numele oficial : Xbox One.

 Am aflat o mulțime de chestii foarte impresionante despre noua generație de console a celor de la Microsoft. Totul începe simplu, printr-o comandă vocala. „Xbox, on!” Consola pornește și amintindu-și ce ai făcut ultima oară pe consolă, iți arată într-o interfață asemănătoare celei de pe Windows 8 tot ce te-ar putea interesa. Ultimul joc jucat, ultimul film sau program TV vizionat, ultima melodie ascultată și orice altă aplicație ai mai folosit. Apoi, vei vrea să îți cauți jocul preferat și să te pui pe jucat. Nimic mai simplu cu ajutorul noului Kinect, acesta dispunând de o cameră video HD 1080p ce filmează la 30 de cadre pe secundă, sistemul aparent fiind mult mai fiabil decât fostul Kinect, care nu a fost tocmai preferatul gamerilor înrăiți. Cu ajutorul acestui sistem, cuplat cu comenzile vocale, vei putea face aproximativ aceleași lucruri pe care le faci pe o tabletă, doar că la o scară mai mare. Cu un Xbox și un ecran Full HD imens, viața nu poate fi mai frumoasă

 Continuând cu prezentarea, ajungem și la specificațiile tehnice. Xbox One prezintă o arhitectură pe 64 de biți complet nouă, începând de la procesorul cu 8 core-uri, 8 GB de RAM, porturi USB 3.0 drive-uri optice BluRay și conectivitate Wi-Fi Direct, toate puse laolaltă într-o carcasă care mie personal îmi place și care ar putea fi o adiție foarte frumoasă în orice sufragerie. Nu au fost prezentate foarte multe date despre noul controller. Totuși ce știm sigur este că are un design similar cu controller-ul vechi, doar că mai ergonomic, mai confortabil, un D-pad nou și ceea ce băieții de la Microsoft au numit „Impulse triggers”. Nu știu exact cum funcționează dar din ce am înțeles se poate modifica modul de feedback pentru fiecare trigger, depinzând de fiecare developer în parte. Om' juca și om vide'.

 Desigur, prezentarea nu a fost exclusiv pentru Xbox One, cei de la EA Sports prezentând noi jocuri din francizele Fifa, Madden NFL, NBA sau UFC, Microsoft Studios cu un nou joc Forza Motorsport, Remedy cu un nou joc numit Quantum Break și Infinity Ward cu Call of Duty : Ghosts, toate fiind jocuri exclusive Xbox One. Acestea nu sunt singurele jocuri ce vor fi lansate exclusiv pe noua consolă, cei de la Microsoft spunând că vor să aibă 15 jocuri exclusive, dintre care 8 vor fi francize noi nouțe. Să sperăm că vor avea destul loc pe nor unde să le pună, deși după spusele lor nu ar trebui să fie o problemă, aceștia plănuind ca Xbox Live să fie susținut de 300.000 de servere. Da, trei sute de mii de servere, toate susținând noul Xbox.

 În final a fost o lansare destul de informativă, eu sincer sperând că se vor ridica la cele spuse. Desigur, sistemul de recunoaștere vocală s-ar putea să aiba ceva probleme cu accentele mai aparte, Kinectul poate n-o să fie perfect (n-ar fi o surpriză) și poate că o să mă distrez copios în sălile de jocuri ce vor avea noile Xbox-uri, strigând „Xbox Off” cât pot eu de tare. Dar cu toate astea, cei de la Microsoft par să aibă foarte mare încredere în nou lor produs, așa că o să aștept niste review-uri hands-on până să-mi fac o părere mai serioasă. Dar la prima vedere pare fain.

 Voi ați văzut prezentarea ? Ce părere aveți de noul Xbox ? Lăsați părerile voastre in secțiunea de comentarii sau pe pagina de facebook a blogului, https://www.facebook.com/BloguLuNox .

 P.S.: Să nu uit, 343 industries va lansa o nouă serie Halo împreună cu Steven Spielberg. Presimt că o să fie un serial genial, mai ales după ce am văzut Halo : Forward Unto Dawn. Look it up !


>multicolor : La Sagrada Familia


 Nu mai încep cu textul clasic, a fost ploaie, n-a fost ploaie, vreme, muzică, etc. Nu. A plouat, toată lumea s-a refugiat în Casa de Cultură, toate bune si frumoase. Am intrat în timp ce era prezentat un filmuleț cu un dans care presupun că provenea din Chile, m-am așezat în scaun și am așteptat cu nerăbdare filmul ce urma. Nu știam nimic despre el, fiindcă nu voiam să îmi stric experiența. Și ce experiență am avut... Totul a început atunci când cea care ne-a prezentat filmul a menționat că persoanele sub 16 ani ar cam avea nevoie de acord parental pentru a viziona filmul pe motiv că este, citez : „un film destul de fierbinte”. Ce mi-a trecut prin cap atunci ? Well, Chile, dansuri frumoase, femei frumoase, clar se mai strecoară ceva „fierbințeli” pe-acolo. Nimic nu mă putea pregăti pentru ce avea să urmeze.

 „La Sagrada Familia” este un film originar din Chile care încearcă, din ce am înteles eu, să...  Un film care... Sincer să fiu, nu am înțeles ce a vrut să spună acest film, așa că am să vă descriu cum l-am văzut eu. Începe filmul, toate bune și frumoase, doi părinți își așteaptă fiul care avea să vină cu prietena sa acasă. Urmează ocazionalele glume de părinți în legătură cu fiul lor și prietena sa, care clar aveau să se joace de-a mama și tata cât timp erau singuri în dormitor, fiul se întâlnește cu o prietenă mai veche de-a sa și cu un alt amic care și-a adus și prietenul, student la Drepturi Civile, cu el. Și da, erau gay. Am zis ok, nici o problemă, nimic nou, filmul continuă. Din acel moment înainte lucrurile au luat o întorsătură dubioasă. Intră în scenă prietena lui Marco, personajul principal, prietenă mai bătrână decât el și cu o poșetă plină de droguri. Vorbim aici despre iarbă, Ecstasy, capsule cu echivalentul a 5 pastile Valium fiecare și cine știe ce alte minuni pe-acolo. Chestii de dealeri. După scenele „fumate” în care erau prezentați protagoniștii noștri ca fiind „drogați”, scenele fiind exagerate cu un tupeu greu de imaginat (sau cine știe, poate s-au spart prea tare ca să mai aibă sens și n-am mai înțeles eu cum merge treaba) ajungem la scena la care câteva persoane au decis că e prea mult pentru ei. Și anume scena de dragoste a cuplului gay. Scenă de dragoste e mult spus, fiind mai mult o descriere foarte vizuală și auditivă a unei lupte greco-romane între doi tauri, urmând ca după toată tărășenia, studentul la Drepturi Civile să reflecteze asupra acțiunilor sale cu o față care descria perfect proasta alegere pe care a facut-o. Ce-i drept, scena asta a făcut să râdă o parte din cei care au rămas, inclusiv pe mine, gândul care-mi trecuse prin cap fiind : „Da fraiere, ai luat-o-n cur. La propriu !”. După asta vorbim de scene de dramă demne de dive Hollywoodiene sau ale telenovelelor siropoase, jucate desigur de un cuplu gay, crize epileptice ale studentului la drept și ultimul dar nu cel din urmă clișeu, fata care și-o trăgea cu tatăl iubitului său. Da.

 Nu am să vă stric finalul, fiindcă vreau să-l vedeți și voi, ca exemplu de „așa nu” al cinematografiei. Cel puțin din punctul meu de vedere. Cred că am înteles în linii mari ideea care se voia a fi reprezentată în film, dar a fost foarte prost implementată, clișeele fiind duse la extrem. Chiar și stilul „Blair Witch” de filmare nu a ajutat câtuși de puțin filmul, fiind încă o idee bună implementată prost. Sunt conștient că poate n-am prins eu cum trebuie ideile, dar din punctul meu de vedere a fost un film complet aleatoriu. Ideile au fost puse într-un bol, culese una câte una și-a ieșit nimic...

 Voi ce ziceți. Ați văzut filmul ? Dacă da, ce ați crezut despre el. Dacă nu, ce film care v-a făcut să regândiți întreaga existență a oamenilor pe Pământ știți ? Lăsați părerile voastre in secțiunea de comentarii sau pe pagina de facebook a blogului,https://www.facebook.com/BloguLuNox . Vă mulțumesc și vă aștept mâine seară, la filmul „Nessuno mi puo giudicare”. E comedie !

 Mai multe informatii despre >multicolor găsiți la pagina : http://festivalulmulticolor.ro/
 Ieri am văzut : „Exit through the gift shop”

 P.S.: Pentru persoana care a considerat că filmul ăsta e „cam la fel” cu „Exit through the gift shop” am doar două cuvinte. NU E !

>multicolor : Exit through the gift shop


 Un cuvânt care să descrie această seară ? „Artă”. Am ajuns în spatele Casei de Cultură „Mihai Ursachi” pregătit de încă o seară frumoasă de film însă nimic nu m-ar fi putut pregăti pentru ceea ce avea să urmeze.  Am fost întâmpinat de muzică bună ale cărei versuri puteam să le înțeleg în totalitate, melodii pe care le cunoșteam și care îmi plăceau de multă vreme. The Beatles, Queen, Coldplay, Adele și cine știe ce a mai fost înainte să ajung acolo au fost doar câteva nume care au încântat urechile celor ce au decis să ia o pauză de la rutina lor și să vină la film în Parcul Copou. Cerul puțin înnorat dădea semne că ar fi vrut să aducă o ploaie peste noi însă nu a fost cazul, vremea fiind de părere că ar trebui să ne petrecem seara afară. În aerul liber al orașului. Un oraș care de bine de rău este împânzit de graffiti și de alte forme de artă urbană. Ceea ce ne aduce și la filmul vizionat astăzi.

 „Exit through the gift shop”, un film regizat de Banksy, un artist ale cărui lucrări au făcut furori prin toată lumea. Un artist ce a dus conceptul de artă urbană la un cu totul alt nivel, împreună cu alți oameni ce au decis că expozițiile nu sunt un mediu în care ar putea să-și prezinte arta cu succes, pereții orașului fiind pânza lor. „Exit through the gift shop” este un film documentar ce prezintă aventurile lui Mister BrainWash, un artist de care sincer nu mai auzisem până în acest moment. Un om cu o pasiune pentru a filma orice, oricând, oriunde ce a început să facă un film despre artiști urbani pentru ca în final să ajungă personajul principal ala cestuia. Un artist care în final a fost acaparat de arta urbană. O aventură presărată de întâlniri cu artiști urbani de pretutindeni, toți având aceeași idee în cap. Transmiterea unui mesaj prin ce stiau ei să facă mai bine.

 Pentru mine cel puțin a fost o seară genială, având în vedere faptul că nu mai văzusem filmul înainte. Simplul fapt că fusese regizat de Banksy mi se părea o chestie ieșită din comun, dată reputația acestuia. Pot să spun că au fost 87 de minute pe care nu le voi uita prea curând. Vă recomand cu căldură acest film, cu mențiunea că nu e un documentar tipic. Și ca să-l citez pe unul dintre cei care a vizionat filmul împreună cu mine : „După un film de genul începi să observi chestii”. Arta urbană e peste tot în jurul nostru.

 Ce părere aveți despre acest fenomen ? Despre arta de pe pereti ? Despre arta din autobuze ? Despre arta urbană ? Lăsați părerile voastre in secțiunea de comentarii sau pe pagina de facebook a blogului, https://www.facebook.com/BloguLuNox . Vă mulțumesc și vă aștept și mâine seară, la filmul „La Sagrada Familia”.

Mai multe informatii despre >multicolor găsiți la pagina : http://festivalulmulticolor.ro/
Ieri am văzut : „Coco avant Chanel”

>multicolor : Coco avant Chanel


 A doua zi a festivalului de muzică și film >multicolor a fost dedicată Franței, un tărâm al croissantelor, baghetelor și mimilor. Dar și al filmului bun, așa cum mi-a fost demonstrat seara trecută cu ajutorul filmului Coco avant Chanel, o biografie transpusă pe marele ecran a faimoasei creatoare de modă Coco Chanel. Ce-i drept nu sunt cel mai mare fan al modei dar așa cum a spus reprezentanta Institutului Francez, măcar o mai cunoaște lumea din cauza parfumului Chanel No. 5. De data asta ploaia n-a mai vrut să vizioneze filmul împreună cu noi așa că proiecția a avut loc afară, esplanada Casei de Cultură „Mihai Ursachi” fiind plină vârf. Ca și notă personală, data viitoare nu mai stau în spatele cuiva înalt.

 Cât despre film, trebuie să spun că am fost plăcut impresionat. Nu sunt un mare fan al genului Dramă, majoritatea filmelor în limba franceză pe care le-am vizionat fiind cele ce-l aveau într-un rol principal pe Louis de Funès, comediile fiind mai pe gustul meu. Asta sau seria Taxi. Băiat, îmi plac mașinile, întelegeți voi. Coco avant Chanel este un film biografic despre viața creatoarei de modă Coco Chanel. Filmul prezintă ascensiunea ei de la croitoreasa care cânta în unele seri împreună cu sora sa la faimoasa creatoare de pălării, acesta fiind un dar al ei. O ascensiune plină de dramă intr-o Franță de după Primul Război Mondial, o Frantă unde standardul era silueta corsetată. O Frantă în care Gabrielle "Coco" Bonheur Chanel decide că un look mai sportiv, mai șic, mai relaxat, nu ar putea strica. Filmul o are în rol principal pe Audrey Tautou, cunoscută pentru rolurile sale în „Le Fabuleux Destin d'Amélie Poulain” sau „The DaVinci Code”.

 Personal am apreciat filmul, fiind diferit față de ce vizionez în mod normal, având totodată ocazia să învăt ceva despre istoria Franței și a unei persoane importante ale acelei națiuni. Pe lângă asta, am aflat că aparent Franța este o țară în care te poti căsători cu o persoană moartă. 

 Așa s-a terminat și seara mea de ieri, ceea ce mă aduce la întrebarea de astăzi. Voi cu ce persoană moartă v-ați căsători. Dacă vă vine greu să acceptați conceptul, imaginați-vă că persoana în cauză trăiește. Lăsați părerile voastre in secțiunea de comentarii sau pe pagina de facebook a blogului, https://www.facebook.com/BloguLuNox . Vă mulțumesc și vă aștept și în seara asta, la filmul „Exit through the gift shop”.

 Mai multe informatii despre >multicolor găsiți la pagina : http://festivalulmulticolor.ro/
 Ieri am văzut : „Das Leben der Anderen”

>multicolor : Das Leben der Anderen

 „Das Leben der Anderen”, sau „Viețile altora” este filmul pe care l-am văzut astăzi în cadrul festivalului de muzică și film >multicolor. Nouă zile de film și muzică din nouă culturi ale lumii, toate puse laolaltă și prezentate aici la Iași între 17 și 25 Mai. Un festival care mi-a atras atenția și în cadrul căruia pot să vizionez filme din toată lumea în aer liber. Problema a fost că astăzi a picurat puțintel așa că ne-am luat chestiuțele și ne-am mutat în sala de proiecție a Casei de Cultură „Mihai Ursachi”. Dar n-a fost o problemă prea mare.

 Astăzi am vizionat filmul „Das Leben der Anderen”, sau „Viețile altora”, un film a cărui acțiune se petrece în Berlinul de Est, undeva pe la 1984. Georg Dreyman, un dramaturg faimos și partenera sa, Christa-Maria Sieland, o actriță, foste staruri intelectuale ale Germaniei de Est, sunt puși sub supraveghere de Ministrul Culturii după ce acesta dezvoltă o oarecare atracție față de frumoasa Christa. Astfel, un agent STASI pe nume Wiesler primește sarcina de a supraveghea casa lui Dreyman cu scopul de a descoperi probe împotriva dramaturgului. De aici lucrurile încep să se complice, atunci când Weisler începe să fie fascinat de viața celor doi.

 Sincer nu am avut mari așteptări în legătură cu acest film având în vedere faptul că era primul film în limba germană pe care l-am văzut vreodată. Totuși am rămas plăcut surpins, bariera de limbă nefiind neapărat o problemă grație subtitrărilor. Acțiunea a fost în regulă, ocazionalele glume și momente amuzante au făcut toată sala să râdă iar cât despre audiență, toate cele bune Ba chiar s-au materializat și niște aplauze la sfărșitul filmului, în semn de apreciere pentru film dar și pentru organizatori. La sfârșit a avut loc o tombolă cu premii ca CD-uri cu muzica țării prezentate în acea seară și vouchere.

 În final a fost o experiență foarte frumoasă și am să vă țin la curent cu festivalul de-alungul săptămânii ce urmează. Pentru mai multe informații puteți accesa site-ul oficial : http://festivalulmulticolor.ro/ .

 Voi ce părere aveți despre >multicolor ? Ați participa la un astfel de festival ? Lăsați părerile voastre in secțiunea de comentarii sau pe pagina de facebook a blogului, https://www.facebook.com/BloguLuNox

Remember me, un nou joc marca CAPCOM

„In 2013 it is safe to say that memories are the last private and intimate pieces of ourselves that haven't been uploaded to social media for others to see. Everyday, everything we see, hear, touch and smell is stored in real time in our brains. Our memories define who we are.”

 A trecut multă vreme de când n-am mai văzut un Alternate Reality Game decent. De fapt, a trecut multă vreme de când am mai vazut un Alternate Reality Game, punct. Și totuși am fost plăcut surprins astăzi descoperind un jurnal fictiv al unui cercetător care a lucrat la un proiect de „citire” a creierului. Un proiect ce țintea să preia informații direct de la creier, să le analizeze și să ia decizii bazate pe informațiile colectate. Gândiți-vă la aplicațiile pe care le aveți pe smartphone, toate puse laolaltă intr-un sistem ce îti citește mintea. Un sistem in continuă evoluare ce învață totul despre tine și despre restul persoanelor din jurul tău. Un proiect care în final ajunge la un grad de complexitate așa de mare incât permite modificarea directă a memoriilor utilizatorului, stocarea lor, mutarea lor de la o persoană la alta. Comercializarea acestui sistem informațional permite apariția „erroriștilor”(errorists), cei ce au reușit să spargă protocoalele de securitate ale sistemului și să intre direct în memoria cuiva. Un om este găsit mort, amintirile lui sugerând o sinucidere. O cercetare mai amănunțită arată că amintirile lui au fost alterate și că de fapt a fost omorât. Prin Sensen, interfața despre care vorbim, Memorize deține toate amintirile utilizatorilor săi care deși știu că nu e în regulă, aleg să treacă cu vederea acest fapt pentru satisfacția adusă de împarțirea, alterarea și ștergerea amintirilor. Erroriștii decid să lupte împotriva sistemului. Deși sunt văzuți ca o problemă, ei sunt defapt soluția la o problema etică ce va fi ridicată și în realitate în deceniile ce vor urma.

 Aceasta este doar o mică parte din jurnalul fictiv al lui Antoine Cartier-Wells, cercetătorul care a lucrat la proiectul Sensen. Din punctul meu de vedere ideea de bază a jocului e genială. Din câte știu conceptu nu a mai fost abordat și deși nu știu dacă am să joc jocul sau nu, trebuie să recunosc că povestea din spatele lui e cât se poate de captivantă.

 Jurnalul se află aici : http://journal.remembermegame.com/en/
 Trailer-ul jocului : http://www.youtube.com/watch?v=utQNNlN0dTg

 Voi ce ziceți. Dacă vi s-ar oferi posibilitatea de a vă modifica amintirile, ați face-o ? Dacă da, de ce ? Dacă nu, de ce nu ? Lăsați părerile voastre in secțiunea de comentarii sau pe pagina de facebook a blogului, https://www.facebook.com/BloguLuNox

Creative Writing și de ce nu e în trend încă

Am vorbit acum câteva zile la laboratorul de engleză despre „Creative writing” si cursurile de genul ăsta, cursuri la care nu participă chiar așa de multe persoane. Astfel, incep cu o întrebare. Câtor persoane le place să scrie ? Câte persoane scriu doar de dragul de a scrie, câte persoane cunoașteți care să scrie pentru a transmite un mesaj sau doar pentru a se face auziți ? Răspunsul la întrebare zic eu că e destul de cunoscut. Nu foarte multe...

Și totusi, de ce ? Adevărul e că suntem învățați să nu iubim scrisul. Teme peste teme, eseuri peste eseuri, compuneri, studii de caz, profesori proști de limba și literatura română, toate acestea se adună peste noi ca un nor negru pe care scrie „muncă scrisă”. Din acest motiv oamenii când văd că e vorba despre scris renuntă direct la idee atunci când este mult mai mult decât atât. Nu e o temă, nu îți pune nimeni note și nu-ți taie nimeni capul dacă nu scrii ceva care să se compare cu un tipar actualizat acum o mie de ani. Nu. Ești pus în fața unei picturi, ești pus în fața unui șoarece sau de ce nu, în fața unui perete gol și ți se cere să scrii ce îti zice acea pictură, Jerry sau peretele gol. Apoi, ți se oferă feedback. Ți se spune la ce te pricepi sau la ce ai mai putea lucra. Ești ajutat să scrii mai bine, mai frumos, depinzând de cum scrii tu. Toate acestea sunt făcute sa vina in ajutorul tău, asta dacă și vrei să fii ajutat.

Până acum nu am participat la un curs de genul fiindcă nu știam dacă se fac și în drăguțul oraș în care stau. Aparent se fac și am să încerc să particip la unul cu prima ocazie. Voi ați lua parte la un curs de genul ? Scrie vre-unul din voi din plăcere ? Lăsați părerile voastre in secțiunea de comentarii sau pe pagina de facebook a blogului, https://www.facebook.com/BloguLuNox

Strugurelul e prea complicat ca să-l ințelegi tu !

 De acum încolo voi scrie în fiecare vineri câte un articol bazat pe una sau mai multe idei preluate din ce îmi oferiți voi, având în vedere faptul ca din când în când vreau să scriu dar nu știu despre ce. Așa ca fără prea multe adăugiri vă aduc provocarea de vineri : Strugurelul e prea complicat ca să-l ințelegi tu.

 Pe lângă flame-war-ul care a izbucnit la mine pe wall și pe care nu am reușit sa îl citesc în totalitate, am primit și o idee de articol. În esență mi s-a propus să scriu despre punkiști. Dar cum am considerat că nu ar fi corect față de unii și cum cunosc punkiști de treabă am decis sa fac un articol având la bază ideea generală de “sunt prea complicat ca să mă ințelegi tu sau oricine”. Și cum nu sunt am destule cunoștințe la ora actuală cât să fac glume relativ reușite pe tema asta, am sa fiu puțin mai serios. So here I go.

 Nu, nu ești o persoană complicată, ești doar un om. Există oameni de știință care iși petrec toată viața studiind oamenii. Există psihologi și mentaliști care te citesc ca pe o carte deschisă doar din câteva priviri. Așa ca fie că vrei să accepți sau nu, nu esti deloc o persoană așa de complicată pe cât credeai. Și totuși, să zicem că poate nu te gândești la asta și o ții pe-a ta, că esti altfel când de fapt nu ești ci doar ceri puțină atenție, crede-mă ca nimănui nu-i pasă. Problema apare atunci cand renegi toată lumea și te închizi in sfera ta protectivă fiindcă te crezi prea complicată sa stai cu “normalii” și mai scoți capul afară din când în când ca să strigi sus și tare că ești altfel. Până atunci, nu păsa nimanui. Nici acum nu-i pasă nimănui ca ești tu altfel, dar sunt enervați de faptul ca nu-i lași sa doarmă. Ești diferită ? Demonstrează ! Nu da din gură. “Be the change you want to see in the world” spunea odată un om mare, și avea dreptate. Ia aminte.

 În alte știri senzaționale, lipiciul de hârtie nu are ce căuta lângă strugurel. De ce ar fi asta o problemă ? Fiindcă nu te uiti ce iei în mână și te trezești cu buzele lipite între ele cam ca în scena din Matrix atunci când Neo, protagonistul, a fost redus la tăcere de Smith. Cei ce au văzut filmul probabil știu despre ce vorbesc. Cei ce nu l-au văzut, too bad, e o trilogie bună. Așa că ideea de bază e : lipiciul de hârtie nu are ce căuta lângă strugurel. Cine pune lipici lângă strugurel ?! Serios ?!

 Asta a fost și prima ediție a “Provocării de Vineri”. Probabil nu m-am descurcat așa de bine cum cred ca am făcut-o așa ca vă invit să discutați despre subiectele de mai sus și să dați like paginii de pe Facebook, unde am să pun update-uri cât mai frecvente.

 Pagina de Facebook : https://www.facebook.com/BloguLuNox

 Ce m-a impresionat azi : http://www.youtube.com/watch?v=98_cmS-M9dQ

Lipsa de motivatie ? Nu-i bai !

 La cererea unui cititor, va aduc un nou articol din seria “Nu-i bai !”. De aceasta data am sa incerc sa dau cateva sfaturi cu privire la ce ati putea face atunci cand nu sunteti motivati sa faceti o anumita chestie. Din nou, pot spune ca vorbesc din proprie experienta, avand in vedere ca sunt un lenes incurabil, fapt care poate fi observat si prin blogul meu. Nu e ca si cum nu ar exisa subiecte despre care sa scriu, dar uneori chiar nu am chef sa scriu despre absolut nimic. Si asta se poate extinde ca o idee generala. N-ai chef. Ei si-atunci ?

  1. Pofta vine mancand

 E o zicala, si in afara cazului cand ai nevoie de motivatie ca sa mananci, ma indoiesc ca luata literalemente te va ajuta cu ceva. Insa te poti apuca de chestia aia la care trebuie sa lucrezi dar pentru care n-ai chef nici cat sa ridici o spranceana si sa vezi despre ce-i vorba. Nu spune nimeni ca trebuie sa termini tot in doua ore, dar cine stie, poate-ti vine o idee odata ce te-ai apucat de-un lucru. Vorba aia : “Roma n-a fost ridicata intr-o zi.”

  2. Pauzele lungi si dese, cheia marilor succesuri


 In cazul in care ai tot facut chestii toata ziua/saptamana/luna si pur si simplu nu ai destula energie sa incepi altceva, cea mai buna chestie pe care o poti face e sa iei o pauza. Scoate capu’ pe geam, asculta cum canta pasarile sau pune-ti castile pe urechi in caz ca vecinu’ de la 2 are niste gusturi sa zicem diferite fata de ale tale in ceea ce priveste muzica. Respira aerul pseudo-curat al orasului in care te afli si admira frumusetea izolatiilor prost facute de pe blocul din fata ta. Nu-ti spune nimeni ca trebuie sa gasesti leacul pentru cancer, sa asamblezi un super-computer si sa faci noua baza de pe Marte, toate astea intr-o luna. Si chiar daca ai vrea, esti si tu om. Totusi, pauzele astea sa nu fie prea lungi.

  3. Perfectionismul nu ajuta intotdeauna

 De multe ori ma gaseam in postura in care desi as fi avut motivatia sa incep sa scriu sau sa fac ceva, nu as fi inceput deorece consideram ca nu as fi avut sanse sa fac ceva care sa atinga standardele pe care mi le impuneam. Standardele despre care vorbesc erau de obicei foarte inalte fiindca eu sunt un perfectionist incurabil cand vine vorba de anumite chestii. Si mi s-a mai spus ca asta nu-i de bine. Incurabil !

  4. Nu gandi, actioneaza

 Asta-i invatata de pe vremea cand ma dadeam pe BMX in mod frecvent. Eram in varful rampei si imi treceau fel de fel de scenarii prin cap, chiar daca fizic vorbind nu se puteau intampla multe lucruri. Dar daca printr-o coincidenta stranie copilul ala din parc stranuta, sperie un caine care o ia la fuga prin skatepark, impiedica un skater caruia ii fuge placa de sub picioare si o trimite pe rampa direct in moaca mea ? Pe scurt, mai bine incepi ceva si-o dai in bara, decat sa nu fi inceput. Iar asta vine la pachet cu sfatul cu numarul 1.

  5. Timpul o sa te ajunga din urma

 Chiar daca stai si spui ca n-ai chef si tot amani, adevarul este ca timpul merge intr-o singura directie pentru tine. Si fie ca iti convine sau nu, tema aia n-o sa se faca singura, programul ala n-o sa-si scrie cod de capul lui iar proiectul ala care trebuie predat saptamana viitoare tot trebuie predat saptamana viitoare, fie ca iei a cincea pauza acum sau dupa pauza dintre pauze. E confortabil sa fii lenes si sa procrastinezi, numai sa ai grija sa nu te muste de fund in cele din urma.

 In cele din urma tine mai mult de personalitate toata treaba asta cu motivatia. Poate ai o depresie de care nu scapi de ceva vreme si de-asta nici n-ai chef de nimic, poate esti bolnav si

 Si ca tot am adus vorba, voi cum treceti peste lipsa de motivatie ? Cum va “auto-motivati” ?

n-ai energie nici sa te ridici din pat sau poate pur si simplu nu vrei din motive cunoscute doar de tine. Ce-i sigur e ca mai sus am scris niste chestii care pentru mine functioneaza. Sper doar sa va ajute si pe voi.

Iubirea, o povara ?

 Aveam in minte cateva subiecte pentru ceva articole care in cele din urma vor ajunge si aici pe blog insa in seara asta mi-a captat atentia un articol pe care l-am citit pe un blog peste care mai arunc o privire din cand in cand. Multi ar zice ca e un subiect peste care au trecut multi si peste care vor mai trece si altii dar din punctul meu de vedere, atata timp cat ai o vaga idee asupra celor ce le vei spune sau scrie sau gandi, atunci esti liber sa o faci. Parerea ta conteaza. Incheind paranteza de altfel destul de mare, revenim la subiectul care se invartea in jurul ideii de “Ce faci dupa ce ai iubit pe cineva”. Nu a fost scris chiar asa, dar am modificat eu putin ideea ca sa am si eu ce scrie. In plus, era in Engleza.

 Ce faci ? Ce faci dupa ce acel cineva nu mai e ? Indiferent de motiv. El/ea te-a parasit, a fugit, a renuntat la tine, a disparut, a fost mancat de niste monstri din ‘mnezeu stie ce dimensiune, etc. Te aduni de pe jos. Si dupa ?! Ei, asta e subiect de polemici lungi. Fiecare face ce a invatat sa faca de-a lungul vietii. Unii beau, altii ignora. Unii trec peste doar batand din palme, altii nu uita niciodata. Unii sunt optimisti si isi spun ca n-a fost sa fie, altii se inchid in ei. Unii merg iar la vanatoare, altii aleg sa renunte la omenire si sa-si vada de treaba lor. Sincer sa fiu nu cred ca as putea sa arat cu degetul si sa spun “Uite, asta e cu siguranta chestia pe care o fac toti atunci cand persoana iubita nu mai e langa ei” fiindca nu exista din punctul meu de vedere un adevar general valabil. De ce ? Fiindca oamenii nu-s facuti dupa acelasi tipar.

 Dar sa o luam astfel. Persoana pe care ai iubit-o nu mai e. Indiferent de motiv. Gandeste-te ca indiferent ce ai face, sunt lucruri pe care nu le poti schimba. Daca e sa folosesc o analogie veche care se referea la incredere, gandeste-te ca odata mototolita, o foaie nu mai poate fi adusa la starea initiala, indiferent ce i-ai face. Desigur, o poti duce la o fabrica de hartie unde ti-o transforma inapoi in celuloza, si dupa multe procese pe care nu le cunosc in intregime iti scot o foaie de hartie mai buna decat a fost ea vreodata, dar vorbeam despre metafora care e ascunsa acolo. Cel mai bun lucru pe care poti sa il faci, e sa incerci sa treci peste. Ai iubit, asta nu se uita. Cine a spus vreodata ca a uitat o persoana pe care a iubit-o cu adevarat, minte. Nu-ti spune nimeni sa uiti. Dar, trebuie sa continui sa iti traiesti viata asa cum crezi tu de cuviinta. Pentru ca in final, poti sa ajungi intr-un moment in care iti dai seama ca viata a trecut pe langa tine, doar fiindca ai stat si-ai plans dupa cineva.

Voi cum ati trece peste ?