„Toate greșelile gramaticale și/sau de tipar prezente pe acest blog cred că sunt intenționate. Vă rog, nu le stricați visul. Mulțumesc.”

Ai bani, ești iubit?

  Surfam aseară internetul și am dat din întâmplare peste o poză a cărei descriere suna cam așa:

Ai bani, ești iubit. Ai mașină, ești iubit. Ai casă, ești iubit. N-ai nimic, ai suflet mare, ești tratat ca cel mai mare sclav. Nu mai există iubire adevărată. În asta v-ați transformat toate, sclavele banilor.

  Având în vedere că aveam chef de scris un articol de genul, am zis că ăsta e stimulul pe care-l căutam. Părerea mea despre citatul de mai sus e că vorbim aici de o exagerare destul de mare dar și de un adevăr destul de general. Dar să extind puțin.

  Dacă ești în situația în care să observi doar tipele care te lasă pentru șmecherași cu mașini scumpe și bani câcălău în portofel atunci îmi pare rău pentru tine. E posibil să fii la fel de materialist ca tipele la care visezi. Gândește-te puțin, ce vrei mai exact? Vrei o proastă care să se topească dacă i-ai zis câteva cuvinte mai sofisticate și i-ai arătat ultima chitanță babană de la bancomat? Dacă da, atunci dă-i drumul, de-astea ai cu carul. Sunt peste tot! Majoritatea sunt pițipoance, unele sunt chiar de treabă (poate) și câteodată mai prinzi una de genul care chiar știe ce caută și vrea pe cineva care să o întrețină. Dacă tu nu o poți întreține, atunci nu ești bun pentru ea. E chiar așa de simplu.

  Problema apare când băiețași de genul se dau păliți și dau replici de genul „toate-s la fel”. Asta, desigur, fără să realizeze faptul că ei nu caută iubire, ci o jucărioară de ținut la mână. Fiți serioși, de câte ori n-ați văzut bunăciunea aia-n club care s-ar fi potrivit parcă perfect pe lângă voi? Și te duci lângă ea, și-i dai o replică scoasă din repetoriul tău clasic, și ea te respinge, și-ți spui că „toate-s la fel” și că numa' bani caută astea. Adevărul e că poate chiar asta căuta. Între timp, dacă iubirea era chestia pe care o cauți, probabil nu ai căutat unde trebuie.

  Trebuie făcută o alegere la un moment dat. Bunăciunea din club de care oricum te desparți după două-trei săptămâni sau iubirea aia de care nu te plictisești nici după ani de stat cu persoana în cauză. Sau, cum a spus Chris Rock odată, „Commitment, or new pussy?” Voi ce ați alege? Lăsați răspunsurile voastre in secțiunea de comentarii sau pe pagina de facebook a blogului, https://www.facebook.com/BloguLuNox.

Ce faci când te rătăcești...

  Ceasul bătuse puțin peste ora douăzeci și două. Totul se întâmpla într-o noapte friguroasă de August, undeva la câțiva kilometri de Bicaz, pe un drum forestier uitat de lume și cu mai multe gropi și dâmburi decât Luna. Cei patru protagoniști ai întămplării, un nenea, o tanti, un copchil și-un copchil mai mare, adică tata, mama, eu și fratele meu, s-au rătăcit în creierii munților. Afară era beznă totală și nu se auzea nimic în afară de sunetul picăturilor de apă ce cădeau de prin copaci. În rest, nimic. Astfel, fiindcă totul s-a întâmplat într-o mică excursie, m-am ales cu o mică idee de postare și anume o comparație între modul cum au reacționat părinții mei la faptul că noi eram rătăciți la miezul nopții la mama dracu' via cucuieții-din-deal și modul cum ar fi reacționat prietenii mei, într-o situație similară. Așa că fără alte cuvinte, comparația:

  Scenariul de bază (tata ca șofer, restul familiei ca pasageri):

  Unde Dumnezeu suntem? Măi, eu nu-mi amintesc drumurile astea. Noi nu treceam niciodată peste-atătea podețe. Ce, am trecut noi peste pârâul ăsta vreodată? Știu sigur că aveam întotdeauna muntele pe stânga când mergeam acolo, niciodată pe-ambele părți. Ce-a zis Iuli? Gater? Ce gater zice? N-am văzut măi nici un gater. Au zis că vin după noi? Nu se-aude nimic, e beznă, nu văd nici un rahat. Ne-ntoarcem sau mergem înainte? Nu, clar ne-am rătăcit. Mergem de-o oră pe drumul ăsta și nici un semn, nimic. Mama lui. Nu. ne-ntoarcem. Trebuia s-o luăm la dreapta undeva. Sigur, aveam muntele pe stânga întotdeauna. Eu nu-s atent la drum, sunt atent la gropi în pana mea.

  Scenariul alternativ (eu ca șofer, prietenii mei ca pasageri):

  -Bwahahahaha fraiereee, te-ai rătăcit! Noi ce ți-am zis că trebuia să faci stânga, tu nimic, betmen.
  -Gura că nu ne-am rătăcit. Sigur e pe-aici pe undeva. Mai mergem.
  -Crezi tu! Ne-am rătăcit, suntem în creierii munților, fără semnal la telefon. Ce-a fost asta?! Ce s-a auzit?! Un urs?! O să MURIM!
  -Gura mă că nu murim, ce urs visezi?! Vă zic eu, sigur mergem cum trebuie. Cred. Bag picioru', nu știu. Merem înapoi. Poate trebuia la stânga pe-acolo.
  -Era dreapta!
  -E stânga acu', copil copac!
  -Cum zici tu, fraiere! Tot rătăcit ești.
  -Gura! Conduc!

  Scenariul alternativ e doar o mică parte din tot ce s-ar fi întâmplat dacă mergeam într-o plecare de-asta cu prietenii și mă rătăceam. Probabil rămâneam rătăcit. Campam în mijlocul drumului forestier. Și-așa nu era nimeni. Voi ce ziceți, aveți simțul orientării pe timp de noapte mai bun? Ați trecut prin întâmplări de genul? Lăsați răspunsurile voastre in secțiunea de comentarii sau pe pagina de facebook a blogului,https://www.facebook.com/BloguLuNox.

LudumDare #27

 
  Pentru vacanța asta de vară am propuse niște planuri foarte mărețe, planuri care includ și crearea a două jocuri pe PC/Android. Unul din jocuri îl am deja făcut, deși într-o formă cât se poate de simplă, al doilea fiind început de mine acum câteva luni. Îi lipsește doar o idee generală. E mai mult un set de mecanici de bază. Un proof-of-concept, cum se spune. Totuși, vacanța încă nu s-a terminat iar acum am aflat de o competiție ce s-ar putea să mă scoată din starea asta de letargie datorată verii.




  Competiția se numește „Ludum Dare” și din câte am înțeles are loc de câteva ori pe an. Concursul constă în crearea unui joc video bazat în jurul unei teme alese dinainte, cu ajutorul celor ce vizitează site-ul LudumDare.com, alegerea temei finale fiind făcută prin vot (din câte știu). Desigur, poate vă gândiți că această competiție nu e chiar cine știe ce. Odată avută tema, un developer poate să stea mult și bine să dezvolte o capodoperă a gaming-ului actual, nu? Nu! Ceea ce separă Ludum Dare de alte competiții de acest gen este intervalul de timp de doar 3 zile de la aflarea temei până la prezentarea aplicației terminate. 

  3 zile poate părea un interval de timp extrem de mic dar țin să vă spun că asta nu e o problemă pentru participanți. Am ajuns la concluzia asta după ce am jucat câteva jocuri create cu ocazia unor ediții trecute și țin să vă spun că sunt acolo câteva titluri care, deși nu sunt cele mai complexe creații existente pe piață, te pot captiva extrem de mult, fiecare având ceva diferit. Fie că vorbim aici de mecanici de joc care mai de care mai interesante, povești care nu te lasă să te ridici de la birou până n-ai terminat jocul, sau chiar elemente de design grafic ieșite din comun, fiecare aplicație din concurs e una ce merită jucată cel puțin o dată.

  Ce vreau să fac eu la Ludum Dare #27 ?

  Nu vreau să câștig. Vreau să particip. Am văzut cu cine mă bat și țin să vă spun că sunt niște genii care așteaptă să fie descoperite acolo. Nu, eu vreau doar să particip și să am numele meu pe o aplicație de-acolo. Toate lucurile mari au început cu chestii de genul, nu?

  Întrebarea mea pentru voi este: Dacă ați face un joc, indiferent de tip, joc video, joc pentru copii, joc de masă, etc. despre ce ar fi? Ați face unul? Lăsați răspunsurile voastre in secțiunea de comentarii sau pe pagina de facebook a blogului, https://www.facebook.com/BloguLuNox.

Unguri, Ask.fm și CAPSLOCK

  În această amiază, în timp ce-mi beam ceaiul de dimineață, am dat peste un articol destul de interesant pe ghimpele.ro unde se prezenta povestea unui profesor de istorie sârb care își spunea părerea asupra tensiunilor ce există între români și maghiari pe fundalul cererii de autonomie teritorială, modificarea Constituției și ce alte probleme mai sunt între români și maghiari. Eu personal n-am probleme cu maghiarii, acesta nefiind motivul pentru care am adus articolul în discuție. Totuși e un articol interesant de citit, bine argumentat și la obiect, așa că dacă vreți să aruncați un ochi peste el, îl găsiți aici:

http://www.ghimpele.ro/2013/04/in-lipsa-unei-reactii-ferme-romanesti-un-istoric-sarb-ii-pune-la-punct-pe-extremistii-maghiari/

  Am menționat articolul din cauza a ceea ce am văzut în comentarii. Mai exact, oricine voia să-și spună părerea folosind cel puțin odată una din expresiile: trădător de neam și țară, rușine, imbecili, mafie țigănească sau mai știu eu ce alte chestii, se simțea obligat să folosească CAPSLOCK. Problema asta e văzută peste tot pe internet, ceea ce îmi aduce aminte de o zicală auzită undeva la un moment dat care suna cam așa: „Odată ce-ai ridicat vocea, ai pierdut cearta.”. Astfel, folosirea capslock-ului nu te ajută cu nimic pentru a-ți spune părerea și-așa prost argumentată, prost elaborată și foarte prost scrisă. Știm cu toții că majoritatea celor care folosesc capslock vor de fapt să pară că țipă, deci se poate face o analogie între zicala de mai sus și situație. Mi-a plăcut mult cum multe din opiniile scrise frumos erau și bine argumentate și aveau și sens, ceea ce mai rar vezi pe net. Morala: Nu folosi capslock, GÂNDEȘTE!



  În altă ordine de idei, toată lumea are cont pe ask.fm. Ask.fm e un website unde-ți faci cont și apoi rogi lumea să vină să-ți pună întrebări. Întrebarea mea e, de ce era nevoie de o platformă pentru așa ceva? De ce nu se putea pur și simplu pune o întrebare față-n față. Sau pe mess? Sau pe facebook? De ce ai nevoie de o platformă dedicată pentru a lăsa oamenii să-ți pună întrebări sau pentru a pune întrebări oamenilor?

  Răspunsul: De plictiseală. / Toată lumea o face.

  Cam asta e tot ceea ce m-a interesat pe mine în dimineața asta, așa că vă las cu o întrebare: Folosiți ask.fm? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce? Lăsați răspunsurile voastre in secțiunea de comentarii sau pe pagina de facebook a blogului, https://www.facebook.com/BloguLuNox.