„Toate greșelile gramaticale și/sau de tipar prezente pe acest blog cred că sunt intenționate. Vă rog, nu le stricați visul. Mulțumesc.”

Ce faci când te rătăcești...

  Ceasul bătuse puțin peste ora douăzeci și două. Totul se întâmpla într-o noapte friguroasă de August, undeva la câțiva kilometri de Bicaz, pe un drum forestier uitat de lume și cu mai multe gropi și dâmburi decât Luna. Cei patru protagoniști ai întămplării, un nenea, o tanti, un copchil și-un copchil mai mare, adică tata, mama, eu și fratele meu, s-au rătăcit în creierii munților. Afară era beznă totală și nu se auzea nimic în afară de sunetul picăturilor de apă ce cădeau de prin copaci. În rest, nimic. Astfel, fiindcă totul s-a întâmplat într-o mică excursie, m-am ales cu o mică idee de postare și anume o comparație între modul cum au reacționat părinții mei la faptul că noi eram rătăciți la miezul nopții la mama dracu' via cucuieții-din-deal și modul cum ar fi reacționat prietenii mei, într-o situație similară. Așa că fără alte cuvinte, comparația:

  Scenariul de bază (tata ca șofer, restul familiei ca pasageri):

  Unde Dumnezeu suntem? Măi, eu nu-mi amintesc drumurile astea. Noi nu treceam niciodată peste-atătea podețe. Ce, am trecut noi peste pârâul ăsta vreodată? Știu sigur că aveam întotdeauna muntele pe stânga când mergeam acolo, niciodată pe-ambele părți. Ce-a zis Iuli? Gater? Ce gater zice? N-am văzut măi nici un gater. Au zis că vin după noi? Nu se-aude nimic, e beznă, nu văd nici un rahat. Ne-ntoarcem sau mergem înainte? Nu, clar ne-am rătăcit. Mergem de-o oră pe drumul ăsta și nici un semn, nimic. Mama lui. Nu. ne-ntoarcem. Trebuia s-o luăm la dreapta undeva. Sigur, aveam muntele pe stânga întotdeauna. Eu nu-s atent la drum, sunt atent la gropi în pana mea.

  Scenariul alternativ (eu ca șofer, prietenii mei ca pasageri):

  -Bwahahahaha fraiereee, te-ai rătăcit! Noi ce ți-am zis că trebuia să faci stânga, tu nimic, betmen.
  -Gura că nu ne-am rătăcit. Sigur e pe-aici pe undeva. Mai mergem.
  -Crezi tu! Ne-am rătăcit, suntem în creierii munților, fără semnal la telefon. Ce-a fost asta?! Ce s-a auzit?! Un urs?! O să MURIM!
  -Gura mă că nu murim, ce urs visezi?! Vă zic eu, sigur mergem cum trebuie. Cred. Bag picioru', nu știu. Merem înapoi. Poate trebuia la stânga pe-acolo.
  -Era dreapta!
  -E stânga acu', copil copac!
  -Cum zici tu, fraiere! Tot rătăcit ești.
  -Gura! Conduc!

  Scenariul alternativ e doar o mică parte din tot ce s-ar fi întâmplat dacă mergeam într-o plecare de-asta cu prietenii și mă rătăceam. Probabil rămâneam rătăcit. Campam în mijlocul drumului forestier. Și-așa nu era nimeni. Voi ce ziceți, aveți simțul orientării pe timp de noapte mai bun? Ați trecut prin întâmplări de genul? Lăsați răspunsurile voastre in secțiunea de comentarii sau pe pagina de facebook a blogului,https://www.facebook.com/BloguLuNox.

2 comentarii:

  1. eu ma ratacesc si pe timp de zi in mijlocul orasului (mai ales daca e nou) si eu, in locul tau as opta pentru campare in masina ca sa nu vina ursu din padure sa ma manance :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-aveam probleme cu urșii pe-acolo. Dar pădurea e un loc înfricoșător noaptea.

      Ștergere