„Toate greșelile gramaticale și/sau de tipar prezente pe acest blog cred că sunt intenționate. Vă rog, nu le stricați visul. Mulțumesc.”

Capitolul 48 - Disk two, track one.

 Mi se spune NoX. Acum ceva timp am fost băgat în spital de o persoană în care aveam completă încredere. O persoană despre care aveam numai lucruri bune de spus. O persoană care în final m-a lăsat în spital. Era timpul în cele din urmă să dau ochii cu cea care m-a trădat și să rezolv această problemă odată pentru totdeauna.

- Rachel, o să am nevoie de ajutorul tău pentru ceva. M-am săturat să stau și să aștept să fiu prins de polițai sau de unul din băieții lui Sektor.
- Omule, ce mama dracului vrei să mai faci acum? Unde mai vrei să fugi? 
- Nu mai fug. A venit timpul să rezolv tot. Vreau să vorbești cu John.
- Polițaiul? Ce te face să crezi că nu te va turna în secunda doi?
- Nimic. Sper să n-o facă. 
- Ești țicnit?! Am mai discutat despre asta omule!
- Poți să vorbesc și eu?
- Bine...

  Am discutat toate detaliile cu Rachel. Clar nu era încântată de planul meu, dar era cea mai bună idee a mea la acel moment. Așa că, ce dracu. Și-așa nu aveam nimic de pierdut. Cu ajutorul câtorva persoane am reușit să dau de cea pe care o căutam. Miya. Sursele mele spuneau că era plecată undeva într-o provincie spaniolă. Era o mișcare destul de deșteaptă. Nu știam pe nimeni acolo, așa că nu aveam gând să o urmăresc. Nu aveam de gând să merg după ea, chiar dacă asta ar fi trebuit să fac din momentul în care aflasem de acea casetă.

- John, am nevoie de ajutorul tău.
- De ce te-aș ajuta pe tine? Ți-ai pus toată poliția din oraș în cârcă, toată lumea te caută și cât despre restul racerilor, îți spun sigur că niciunul nu te place. Exceptând prietenii tăi. Sau na, cei ce-au rămas.
- Despre asta voiam să vorbim. O știi pe fata aia de pe caseta de la Sektor?
- Da, am văzut caseta. Ce-i cu ea?
- Știu unde e. Voiam să merg personal să o prind, dar nu pot. Și m-am gândit că ar fi o oportunitate bună pentru tine. Sunt sigur că o captură de genul ăsta ar arăta foarte bine la tine în CV. Ce zici?
- Bine. Dar mă îndoiesc că o chestie de genul ăsta e așa, pro bono. Ce vrei? Să știi că nu te pot scoate din belele. Nu și de data asta.
- Nici nu am nevoie. Vreau doar o oră cu ea, să clarific ce e de clarificat.
- Am să văd ce pot face. Acum, unde e?

  Se pare că John avea destul de multe conexiuni prin Europa așa că n-a fost foarte greu să o prindă pe Miya. Mă așteptam la asta, iar în două săptămâni ea era bine-mersi într-o celulă de închisoare, gata să-și aștepte sentința. Aparent, Sektor o înfundase rău de tot, având o mulțime de dovezi împotriva ei, toate fiind disponibile dacă el putea să scape de pârnaie. Omul nu era prost. Dar venise timpul să discut și eu cu ea. John aranjase ca eu să fiu furișat într-o cameră de interogatoriu undeva pe la ora 12 noaptea, când nu era așa de multă larmă prin secție. Nu trebuia să fiu văzut. Miya stătea pe scaun, legată cu cătușe, în uniforma clasică portocalie a închisorii din care fusese scoasă. N-o văzusem niciodată așa. Nici nu aș fi vrut neapărat.

- Salut.
- Salut.
- Deci, uite-ne aici.
- Da.
- Am să încerc să fac asta cât mai repede cu putință, să nu te rețin. De ce?
- De ce, ce?
- De ce, tot! De ce m-ai lăsat așa, de ce ai încercat să treci cu mașina peste mine, de ce ai fugit? De ce ai stat lângă mine în spital după toate alea?
- Nu știu.
- Cum adică, nu știi? Cum faci așa ceva fără să știi?
- Pur și simplu, nu știu. Nu știu ce să-ți răspund acum. Știu că am greșit.
- Ai greșit? Ai greșit serios! Acum ai să-nfunzi închisoarea pentru Dumnezeu știe cât timp. Chiar crezi că asta a fost o idee bună?
- Înțelege-mă că nu știu ce era în mintea mea. Poate că atunci părea în regulă, cu Sektor și toate alea.
- În regulă?!
- NU ȘTIU, PROSTULE!
- Bine. Nu știi. De ce mă vizitai în spital? De ce ai plâns?
- Erai, erai prietenul meu. Sau, cel puțin, așa îmi ziceam. Îmi părea rău. Și nu suportam să te văd așa.
- Tu mă adusesei în starea aia, Miya, tu nu înțelegi?
- Ba da. Ți-am zis, știu că am greșit. Dar acum, ce să fac. Nu e ca și cum pot să mai fac ceva în privința asta.
- Așa e, nu poți. Ai să rămâi mult și bine în închisoare pentru ceea ce ai făcut. Distracție plăcută.

  Nu suportam să plec așa. Nu era genul meu, dar trebuia să fiu tare. Trebuia să nu las nici o urmă de emoție să iasă. În final, nu mai era aceeași. Niciodată nu va mai fi. Două zile mai târziu, autobuzul care o ducea pe Miya la închisoarea statală explodase ca urmare a unei bombe puse probabil de unul din oamenii lui Sektor. Nu fusese recuperat nici un cadavru. Mi se spune NoX, iar prietenii mei începeau să moară.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu