„Toate greșelile gramaticale și/sau de tipar prezente pe acest blog cred că sunt intenționate. Vă rog, nu le stricați visul. Mulțumesc.”

Urs, Luna și copilu'

  În seara asta am zis că n-ar fi rău să-i spun o poveste de adormit copiii unei prietene care nu putea să doarmă. Și cum sunt un scriitor de primă clasă, rezultatul obținut a fost prea bun ca să nu-l pun pe blog. Așa că fără alte introduceri:






Urs, Luna și copilu'
de mine

  A fost odată ca niciodată un copil, care era singur acasă din circumstanțe care nu țin de mine. Și el, fiindcă era singur acasă, ce era să facă, a început să se joace cu ce-a găsit. Și ghici ce-a găsit el în sertarul de sus din dulapul din stânga al bucătăriei? Un cuțit? Nu, cuțitele sunt prea mainstream. A găsit vechea păpușă a mamei lui. Păpușa cu care maică-sa s-a jucat când era mică. Da, în bucătărie. Bare with me, here! Desigur, ce era să facă el cu o păpușă? Lui îi plăceau jocurile pe televizor și mașinile. Așa că a decis să improvizeze. Avea o mașină mare în care păpușa aceea încăpea perfect. Dar mai întâi, trebuia să găsească mașina aia. Avea atâââââtea jucării, că le mai pierdea câteodată. Așa că a deschis ușile camerei lui, s-a aruncat în marea de jucării, și a început căutarea. Și dintr-odată, păpușa prinse viață. Imediat ce intrase în camera lui, printre toate acele jucării, păpușa aceea parcă se simțea la ea acasă. Copilul, desigur, se sperie. Adică, zău, eu m-aș panica maxim dacă păpușa mamei mele pe care am găsit-o într-un dulap din bucătărie, ar prinde viață. Dar, fiindcă era un copil, nu fugi. A zis, hey, am un prieten nou. Așa-s copiii, nu se sperie de nimic. Nici măcar de Chucky. Desigur, păpușa noastră nu se chema Chucky. O chema Luna. Ca pe astru, nici o legătură.

  Și Luna îl întrebă: „Cum m-ai găsit?”.

  La care puștiul: „Erai în, în, în dulapul din bucătărie. De ce erai în dulapul din bucătărie?

  Păpușa spuse: „Sincer, nici eu nu mai știu. Nu-mi mai amintesc multe. Pe vremuri, lucrurile erau mai colorate pe-aici. Ce s-a întâmplat?

  Copilul zise că nu știa, și că totul era așa de când se știa el. Ceea ce nu era multă vreme. Copii, ce să le și faci. Sunt mici. Totuși, dacă tot erau în acea poziție destul de ciudată, și cu nimic de spus între cei doi, au zis că mai degrabă se apucă de joacă. Era până la urmă relația dintre o păpușă și un copil. Copilul îi spuse păpușei de ideea cu mașina, iar păpușei, fiindcă-i plăceau mașinile (nu mă întreba de ce, nu am nici cea mai vagă idee) a zis că le trebuie ceva mai puternic.

  „Mai puternic decât mașina mea?” întrebă copilul. „Dar nimic nu e mai puternic! Am cea mai rapidă mașină din univeeeeers!”

  Păpușa spuse că: „Sunt sigură de asta, dragul meu. Dar o putem îmbunătăți, nu crezi?

  „Dar cum?” Întrebă copilul

  „Vezi tu, eu am un prieten. Dacă îmi amintesc bine, e în atelierul tatălui tău.

  „Dar eu nu, nu am voie acolo. Bau-bau!

  „Nu-ți fă griji, te voi proteja eu!” Spuse păpușa.

  Și, fiindcă cei doi nu aveau nimic de pierdut, iar puștiul avea, gen, 6 ani maxim, au dat iama în atelierul lu' tasu'. Printre scule de mare putere, bormașini, polizoare, chei de 14 și inbusuri de 5, cei doi au găsit ceea ce căutau. Un ursuleț de pluș. Dar, acesta nu era orice ursuleț de pluș. Nu nu. Era un urs magic. Cică. Era cam la fel ca păpușa. Ursulețul când i-a văzut pe cei doi, s-a panicat și s-a ascuns după o trusă de scule. Era de înțeles, rar dau peste tine o păpușă vorbitoare și-un puști de 6 ani.

  „Nu te speria, Urs!” (Da, numele ursului era Urs), spuse păpușa. „Suntem aici fiindcă avem nevoie de ajutorul tău.”

  „Cum aș putea eu să vă ajut? Nici măcar nu pot pleca de aici. Sunt nefolositor. Lăsat aici...

  „Dar nu e adevărat, ur, ursule. Eu am nevoie de tine. Sau, așa spune păpușa.” spuse copilul care deja începea să se deschidă celor două jucării vorbitoare care nu erau deloc ciudate.

  „Da, Urs! Umblă vorba prin regat că tu ai fi un mecanic destul de priceput.

  „Desigur că sunt! Mi-am petrecut toată viața aici! Știu tot ce e de știut despre mașini!

  „Ei atunci, crezi că ai putea să, să ne ajuți cu mașinuța mea?” întrebă copilul.

  „Pot încerca. Ia să văd, ce aveți aici...

  Ursul se uită la mașinuță, o luă pe sus, o învârti, se urcă în ea, o conduse prin atelier, și-și dădu seama că e tocmai perfectă pentru ce voia el să facă în tinerețe.

  „Vă pot ajuta. Ce vreți să fac cu ea?

  „Vreau să, să meargă mai repede! Mai repede decât orice altă chestie din Univers. Luna mi-a spus că nu e cea mai rapidă, dar eu asta vreau!

  Copilul era tare entuziasmat când a auzit că ursul i-ar putea ajuta cu mașinuța lui. E clar. Când îți umblă vreodată un urs la mașină fără să încerce să-ți fure legumele de pe banchetă? Eu nu știu.

  „Sigur că pot. Sunt cel mai mare mecanic din lume!

  „Ești mai mic de, decât bancul de scule...

  „Puștiu', lucrăm sau ne dăm mari în înălțime? Sunt cel mai bun, ok? Și lucrez la mașina ta, dar cu o condiție!

  „Ce?

  „După ce terminăm, vreau și eu o tură!

  „Sigur că da!” Spuse copilul, fericit că acum va avea pe bune cea mai rapidă chestie din Univers. Ursul începu munca la mașină. Și lucră, și lucră, și aproape că trecuseră chiar 20 de minute când în final, după multă trudă, ursul termină.

  „Puștiule, acum ai cea mai rapidă chestie din Univers!

  „Dar poate să și zboare?” Întrebă copilul, crezând că poate-poate reușește să facă ceva și mai tare.

  „Dacă e să o luăm așa, da.

  „Dar cum. Nu are aripi!

  „Nu are nevoie de aripi, dragul meu” spuse Luna, cu încredere. „Judecând după viteza pe care o atinge această mașinuță, coeficientul aerodinamic și rezistența aerului, ar trebui să zboare fără probleme.

  „Ce face?

  „Zboară, puiule, zboară!

  „Perfect! Să mergem! Unde vreți să mergem mai întâi?” întrebă copilul în timp ce-și punea în cap o cratiță din bucătărie.

  „Pe Lună!” spuse Urs. „Vreau să o duc pe păpușă acasă.

  „Dar asta e casa mea, Urs. Nu am legătură cu astrul. E doar o coincidență.

  „A, scuze atunci. Mergem în mall, la jocurile pentru copii? Am auzit că au o nouă piscină cu bile.

  „Piscină cu BILEEEE!” zise copilul, mai mai să explodeze de fericire, lucru practic imposibil, desigur. Ăsta nu e film de groază. S-au urcat toți în mașinuța recent modificată, au prins viteză, s-au ridicat, au zburat, și-au aterizat direct cu nasul în piscina cu bile. Toți trei. Urs, Luna și copilu'.

Ză end!

  Povestioara asta a fost scrisă complet „off the dome” și sunt chiar foarte mândru de ea. Vouă vă spuneau părinții povești înainte de culcare? Dacă da, ce povești? Dacă nu, ați fi vrut? Dacă nu ați adormit până aici, vă invit să lăsați părerile voastre în secțiunea de comentarii sau pe pagina blogului, https://www.facebook.com/BloguLuNox. Mulțumesc pentru atenție, noapte bună!

  Sleeping moon via: http://extremelyshane.deviantart.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu