„Toate greșelile gramaticale și/sau de tipar prezente pe acest blog cred că sunt intenționate. Vă rog, nu le stricați visul. Mulțumesc.”

Wild Wasteland: Oldies but Goldies

  Pentru cei ce nu știu de dinainte situația mea, am să vă introduc puțintel în poveste înainte să vă descriu ce seară am avut eu cu ocazia celei mai lungi zi din an. Sunt Cosmin, un student în anul II la Facultatea de Informatică Iași, și stau într-un cămin studențesc din campusul Codrescu. De obicei nu se întâmplă chestii prea ieșite din comun pe-aici, sau poate se-ntâmplă și nu le văd eu. Adevărul e că nu petrec așa de mult timp cu așa de multe persoane încât să văd așa de multe evenimente ce încalcă puțintel definiția uzuală a normalității. Unii ar zice că trăiesc o viață plictisitoare, dar asta e o altă poveste. Totuși, seara de douăzeci și șase spre douăzeci și șapte Octombrie a fost mai diferită. Cum? Păi hai să vă zic.

  Stăteam și eu confortabil pe scaun în camera de cămin și mă uitam la un episod din Fringe, când deodată primesc un apel de la un coleg de cămin:

- Ce faci?
- Uite ce să fac, la laptop.
- Ești în cameră?
- Da.
- Ok, hai că vin încolo.

  Ok, nimic dubios aici. Intră cei doi protagoniști ai noștri în camera mea, personaje pe care de dragul poveștii și-a intimității lor le vom numi John și respectiv Jane. Fără prea multe introduceri, Jane îmi propune să ieșim puțin „La Balenă”. Cei din Copou sau chiar ieșenii în general știu la ce mă refer. Desigur, eu eram prins de episodul meu, și nu voiam neapărat să-mi mișc fundul de pe scaun. Chiar și-așa, „scopul comunicațional” al discuției dintre mine și Jane era simplu. Eu ieșeam afară, cu ei doi, fie că voiam sau nu, aparent. Așa că, deoarece povestea nu se poate încheia aici, am zis că episodul mai poate aștepta, și am ieșit „La Balenă”.

  La balenă, am dat peste John cu un prieten de-al lui, care cânta la chitară la momentul acela. Mi-am zis că e clar ce voi face în seara aia. Voi asculta recitaluri de chitară, și voi cânta probabil ce mai știu și eu din versurile melodiilor care vor apărea prin repertoriu. E de menționat că nu sunt cel mai mare cunoscător în domeniu, muzica folk românească fiind un concept care nu m-a atras cu desăvârșire. Și totuși, de ce seara asta era un moment demn de Wild Wasteland? Pentru că după ceva timp de cântat la chitară apare lângă noi un domn care părea a avea undeva în jur de 50 și ceva de ani, pe care eu personal nu-l mai văzusem niciodată. Un domn pe care restul îl cunoșteau, aparent. Eu eram tipul nou din grup. Cum ceilalți știau ce poate noul nostru protagonist, i-au înmânat chitara, să ne impresioneze puțintel cu cunoștințele sale în acest domeniu. Și ce mai melodii. Serenade, parodii, de toate pentru toți. A început să cânte cu o pasiune demnă de invidiat, melodiile sale lipind un zâmbet stupid pe fața mea. Bătrânelul acela știa ce face, îi plăcea, și era bun la asta. Știa să facă show. Și ce mai show. După puțin timp ni s-au alăturat fratele său cu încă un prieten de-al lor, toți trei fiind trecuți de mult de tinerețe. Desigur, cum seara nu se termină încă, am avut parte și de un mic recital de poezii incluzând poezia „Adam” a lui Marin Sorescu, sau  un fragment din „Jurnal de tresăriri” a lui Marius Iordăchioaia, fragment numit „după avort”. Niște poezii foarte frumoase, recitate de persoane de la care poate nu te-ai fi așteptat.

  În final, ceea ce a făcut seara aceea inedită, ceea ce a făcut-o cu adevărat o scenă dintr-un „Wild Wasteland” a fost faptul că pentru mine, aceea a fost prima oară când am fost martor la atâtea generații care să se adune și să... împartă creație. A fost ceva nou, pentru mine cel puțin. Și în final, pentru că majoritatea eram studenți, am făcut poștă două pet-uri de bere, am jucat „Eu, niciodată” și ne-am dus la somn la ora 4, după schimbarea de oră care venea în acea seară. Chestii de cămin...

 "Wild Wasteland unleashes the most bizarre and silly elements of post-apocalyptic America. Not for the faint of heart or the serious of temperament. " - Descriere din Fallout : New Vegas

Să stai sau să nu stai. Asta e întrebarea.

  Ajungeți acasă, împreună. Tu mergi la baie, să te răcorești puțin sau să faci orice fac oamenii normali la baie. În timpul ăsta, el devine un hacker de talie internațională. Într-un interval de timp uimitor de scurt, îți verifică mail-urile, mesajele de pe facebook, apelurile, like-urile, views-urile pe tumblr, followerii de pe twitter și cu cine ai dat check-in acum două luni pe Foursquare. Eventual te întorci de la baie și totul pare că nu s-a schimbat. Asta până individul sau individa, ca să nu fim misogini sau nesimțiți (și fiindcă și fetele fac asta, chiar prea des) o dă în bară. Lasă un cookie liber acolo pe care tu-l descoperi și care-ți pare dubios. Tu știi sigur că nu ți-ai verificat mesajele fiindcă ai stat cu persoana iubită. Și singure nu s-au verificat. Și cum unu plus unu fac trei, găsești răspunsul. Persoana ta „iubită” are încredere în tine cât avea încredere America în Rusia. Și începe tam-tam-ul. Că de ce ai fost cu aia/ăla în oraș?! Că mie de ce nu mi-ai spus?! Cum adică faci tu de-astea? Că toți/toate sunteți la fel!

  Și totuși, rămâi cu el/ea, fiindcă presupui că mai bine de-atât nu poți sau că nimeni altcineva nu s-ar mai uita la tine așa în vecii vecilor. Credeți-mă când vă spun, chestii de genul ăsta se întâmplă peste tot, de multă, multă vreme. Și stai așa, ca un animăluț în cușca sa, fără posibilitatea de a ieși fără a face un raport detaliat despre cine a fost, unde a fost, când, cum și de ce. Ei, ghici ce?! Se poate mai bine de-atât. Oricum ar fi e mai bine de-atât. Oricum vezi situația, mă îndoiesc că postura de animăluț de casă ți se potrivește. Doar că unii nu văd asta. Într-o relație, sunteți egali! Ar trebui să fiți egali! Ar trebui să aveți încredere unul în altul, cel puțin până la eventuala probă contrarie.

  Sau, ce știu eu, poate că unora le place să fie controlați. N-aș avea de unde să știu. Voi ce credeți. E mai bine să fii animăluțul de casă într-o relație, să fii stăpânul, sau să fiți pe aceeași lungime de undă? Puteți lăsa răspunsurile voastre și alte comentarii în secțiunea de comentarii (d'oh) sau pe pagina de Facebook, https://www.facebook.com/BloguLuNox. Vă mulțumesc, noapte bună!