„Toate greșelile gramaticale și/sau de tipar prezente pe acest blog cred că sunt intenționate. Vă rog, nu le stricați visul. Mulțumesc.”

Liceul nu se termină niciodată, doar schimbi clădirile

  ... sau cum am fost la dentist și-am primit câteva lecții de viață importante.

  „Să dea Dumnezeu să nu ne vedem să-mi dai dreptate” îmi zise dumneaei în timp ce-mi băga freza prin gură pentru a curăța și pregăti dintele pentru nefericita inserție cu guttapercha. Chestia amuzantă e că deși nu era neapărat un dialog ceea ce făceam noi acolo, având în vedere că eu eram cumva ocupat cu niște chestii pe-atunci, totul avea sens. Și, din când în când mai luam pauze de respiro, în care puteam să-mi exprim și eu părerea.

  În cele din urmă am ajuns la concluzia că nu termini niciodată liceul. Doar că oamenii mai cresc, îi mai schimbi, dar rahaturile de atunci persistă fără oprire. Vorbesc aici de fiecare stereotip pe care-l cunoști. Tipul cu bani din liceu? E și la facultate, doar că bagă banii în chestii mai scumpe. Tipa populară? Nu e una, sunt o mie. Și toate se bat pe teritoriu. Grupuri mici care se bârfesc între ele? Peste tot! Ce-i drept totuși, e frumos de observat comportamentul în situații de genul. Dar tendința e aceeași ca-n liceu. Tipul cu pile care cumva are tot ce vrea atunci când vrea? Da, și asta. Ai colegul ăla de grupă care cumva se are bine cu toți profii și tu nu poți înțelege de ce. Și-l urăști pentru asta, pentru că ce altceva să faci? Oricum nu o să ajungi la nivelul tău, oricât ai încerca.

  Dar totuși, nu e chiar așa de rău. Chiar dacă stereotipurile se dublează la facultate, cresc și numărul de persoane pe care chiar le agreezi. Oamenii ăia foarte de treabă din liceu care ascultau aceeași muzică pe care o ascultai și tu? În facultate găsești și mai mulți. Tipul ăla de oameni de care-ți plăcea în liceu? Mai ai din ăștia și de-acolo-nainte. Totul e să-i cauți, fiindcă de găsit se găsesc.

  Iar chestia asta nu e numai în facultate. În final, după discuțiile cu dentista, am ajuns la concluzia că astea vor continua și-n viața de după facultate. Crezi tu că prin muncă asiduă și meritele obținute vei ajunge foarte ușor unde vrei? Greșit... Tot o s-apară tipul ăla cu pile care o să-ți ia locul de muncă fiindcă unchiul lui e CEO. Ai colegi de muncă? Jumătate din ei nici nu vor vorbi cu tine, sau eventual vor schimba un salut, două. Un sfert nu vor fi din grupul tău, iar din grupul tău, unul sau doi te vor agrea destul cât să-ți fie potențiali prieteni. Dacă ai noroc, totul va merge exact așa cum vrei tu. Dar de obicei, viața nu e chiar așa roz și pufoasă precum crezi.

  Dar, „să dea Dumnezeu să nu ne vedem să-mi dai dreptate” tu cititorule...

  Voi ce ziceți, așa o fi? Chiar contează așa de puțin meritele în comparație cu rețeaua de cunoștințe, sau mai pe scurt PCR*-ul? Vă invit să vă lăsați părerile sau orice alte comentarii ați mai avea, în secțiunea de comentarii (d'oh) sau pe pagina de Facebook, https://www.facebook.com/BloguLuNox. Vă mulțumesc, noapte bună!

  PCR* = pile, cunoștințe și relații

2 comentarii:

  1. E trist sa ramai tot in liceu. Trist, trist...

    RăspundețiȘtergere
  2. Conteaza ce faci dupa, dupa ani si ani, amintirile vor fi precum umbrele, doar vei vorbi despre ele insa nu te vor mai afecta in nici un fel.
    Cel mai bine e sa fructici totul,regret, remuscari vor fi mereu, depinde de fiecare in parte.

    RăspundețiȘtergere