„Toate greșelile gramaticale și/sau de tipar prezente pe acest blog cred că sunt intenționate. Vă rog, nu le stricați visul. Mulțumesc.”

Retrospectiva anului 2014


  Îmi plac iernile astea cu multă zăpadă de când eram copil. Cert e că vremea era și puțin mai fioroasă în trecut, dar asta nu ne împiedica să ieșim afară și să facem un om de zăpadă, copii fiind. Acum, mai rar prinzi o ocazie de genul ăsta. E trist. Poate că odată cu trecerea timpului prioritățile se schimbă. Nu, sunt sigur de asta. N-am mai scris de prea multă vreme, deși aș fi vrut. Am articole pregătite, numai bune de publicat dar pur și simplu parcă nu găsesc timpul potrivit să fac asta. Nu-i bai, ce-i scris e bun scris. Dar destul cu asta. În stilul clasic pe care l-am tot abordat de-a lungul anilor, e timpul pentru clasica retrospectivă a anului lu’ NoX. Pentru că e cea mai tare chestie să vorbești despre tine la persoana a treia. Not!


  Pot spune că anul acesta a fost destul de plin de evenimente, în mare parte datorită faptului că am început anul 2014 ca mândru student în anul II la Facultatea de Informatică Iași. Pentru mulți cuvintele astea nu înseamnă mare lucru, dar pentru cei care au trecut recent prin facultatea asta știu că e cel mai greu an din cei trei prin care trebuie să trecem. Sau poate că nu pe-atât de greu pe cât e de stresant. Literalmente nu ai timp de tine, iar chestia asta își spune cuvântul după o vreme. Sper doar ca anul III să nu fie chiar la fel de nasol, deși acum trebuie să pregătesc și lucrarea de licență. Cert este că ușor nu a fost până acum, poate din cauza unor profesori care nu prea puteau să transimtă studenților entuziasmul pe care îl aveau relativ la obiectul pe care îl predau sau pur și simplu din cauza obiectelor cărora eu personal nu le vedeam rostul. Nici acum nu le văd rostul și simt că le-am făcut absolut degeaba, dar încă nu pot spune asta cu siguranță. Nu știi niciodată când ai nevoie să știi exact cum funcționează un compilator și un parsor de cod. Nu? Nu?... Ok.

  Totuși, nu strică deloc să ai lângă tine o persoană care să empatizeze cu chestiile prin care treci, sau măcar să aibă habar despre ce te plângi tu acolo. Și, de ce nu, să te ajute să mai uiți de stresul cotidian. Eu am avut norocul să găsesc „persoana” acum aproape un an, și pot să spun că a fost una dintre cele mai grozave chestii care mi se puteau întâmpla. Spun că am găsit-o eu, dar cert e că ea m-a găsit pe mine. Eu doar stăteam în lume îmbrăcat în culori vii și cu căștile pe urechi iar ea a venit și mi-a schimbat percepția generală despre lume. Dracu’ nu-i așa negru precum pare. Am aflat și eu asta. Tot ce vreau să zic e că există o șansă chiar și pentru cea mai pierdută persoană să găsească lumina de la capătul tunelului. Adâncă treaba, nu? N-am mai băut cafea mai mult de o lună, nu mă judecați! Gândesc diferit acum.

  Am scris anul ăsta pe blog mai puțin decât am scris în primul meu an. Motivele pot fi multe, dar în principal mi-am pierdut interesul. E de menționat totuși că am încheiat cu succes povestea la care lucram de ceva vreme, moment care a însemnat foarte mult pentru mine. A fost sfârșitul unui capitol destul de important din viața mea. În afară de asta, un articol motivațional și descrierea unui all-nighter au fost cam cele mai răsărite articole de anul ăsta. Writer’s block de un an, zic. Nu-i rău.

  Cât despre planul pe care-l aveam eu pe anul ăsta, pot spune că nu s-a împlinit. Se pare că planurile făcute de revelion nu-s chiar așa de eficiente, mai ales când îți propui să înveți o limbă străină. Să fim serioși, cine are timp? Eu? La anul… La ID Fest n-am apucat să ajung, și nici să public jocuri n-am mai reușit, pentru că nu am mai avut nici un motiv să continui să fac jocuri, în momentul în care planul meu pentru licență s-a mutat de la jocuri la Arduino. Posibil să scriu despre asta în săptămânile ce urmează. N-am scris mai mult, nici mai bine, dar e ok. Suișuri și coborâșuri, după cum zice vorba din bătrâni. În schimb, am fost destul de fericit anul ăsta, și am terminat anul II de facultate fără restanțe și cu o medie foarte bună, acesta fiind de altfel un punct culminant al anului. Mai rar așa ceva la noi la facultate, mai ales pentru leneși ca mine. Nu pot să spun că mă plâng.


  Ei și-acum, a venit timpul să fac un plan nou pentru următorul an. În primul rând, cel mai important e să trec cu bine de anul III de facultate și să predau lucrarea de licență cu succes, lucru despre care am să scriu aici. După asta. N-ar fi rău să pun mâna și pe un job calumea. Și, în final, poate-apuc și eu să învăț limba aia străină. Rusa sună bine. Aș putea să încerc rusa. Acestea fiind spuse, vă urez un 2015 cât mai fain, și să aveți mai mult succes decât ați avut în 2014 sau în orice alt an. 

Totdeauna am fost, suntem și vom fi același popor

  Ca notă înainte de a trece la subiect, țin să menționez că nu voi discuta despre calitatea serviciilor CFR, pentru că subiectul a fost și va tot fi muls de toate agențiile de știri, mai ales acum cu venirea verii și sezonului estival. Iar auzim despre trenuri supra-aglomerate și orice altceva. Nu și acum.

  Am avut ieri ocazia de a veni cu trenul pe ruta Iași - Roman și din motive ce nu țineau neapărat de mine, a trebuit să stau în picioare ceva vreme. Nefiind neapărat ceva nou sau neplăcut pentru mine, mi-am acceptat situația, știind că trenul se va mai goli pe parcurs. Vorba aia, cu răbdarea treci și marea, sau cum mai era. Totuși, având în vedere că eu sunt unul din puținii oameni pe care nu-i omoară statul in picioare in tren ceva vreme, un cuplu care de asemenea a trebuit să stea în picioare cam o oră era de altă parere. Printre deja clasicele, „Dau bani să stau in picioare!?” sau „De ce nu suplimentează vagoanele?!” sau „Ce-i cu CFRu ăsta?!”, a apărut și zicala care m-a motivat să scriu acest articol „Totdeauna am fost, suntem și vom fi același popor...”.

  Răspunsul meu pe scurt ar fi: „Păi cu mentalitate de-asta, cred și eu...”. Aș putea găsi destule zicale care propun schimbarea mentalității prin acțiune și nu prin vorbe acide date cu un zambet șiret și o privire disprețuitoare, dar am impresia că ma refer la un caz deja pierdut. E puțin tragi-comic cum lumea se plânge și se plânge și se plânge fără să facă ceva în legătură cu asta. Toată lumea așteaptă să facă ceilalți ceva, pentru că „De ce sa fac eu?„ ,„Sistemul e praf!” sau ”Lasă că fac alții...”. Ei, ori inveți să lucrezi cu sistemul astfel incât să-ți meargă și ție bine, ori îl schimbi. A treia opțiune e de departe cea mai nefolositoare dar și cea implicită. Te plângi. Ăsta nu-i bun, aia nu-i bună, nimic nu-i cum trebuie.

  Aproape-mi pare rău. Aproape...

  Voi ce credeți? Care ar trebui să fie pașii urmați atunci când vrei să schimbi starea unui popor? Lăsați părerile și comentariile voastre aici, în secțiunea de comentarii, sau pe pagina blogului @ https://www.facebook.com/BloguLuNox. Mulțumesc pentru atenție, și vă mai aștept!

Iarba verde de acasă

  ... să mă rătăcesc prin lume nu mă lasă?

  Probabil că unii din voi încă mai recunosc melodia. Era tare în vogă acum câțiva ani, dar când era dată la televizor/radio nu prea înțelegeam care-i treaba cu ea. Adică, ce era așa de uimitor la iarba verde de acasă? De ce era așa ieșită din comun și ce legătură avea cu plecarea mea de acasă? Eram mic, n-aveam eu treabă cu chestiile astea. Dar am crescut. Am crescut, am plecat la facultate, am început să vin din ce în ce mai rar pe-acasă. Și într-un final, mi-am amintit de melodia asta. Desigur, în timp ce stăteam afară și admiram „iarba verde de acasă”. Am avut noroc, am ajuns acasă când era soare și frumos, că m-a pălit o ploaie la câteva ore după, de nu știam ce-i cu mine. Dar nu contează asta.

  Cu timpul am început să trec din ce în ce mai puțin pe-acasă. În ceea ce mă privea, eu stăteam cel mai mult la Iași, la facultate. Viața mea era acolo în mare parte. Sigur, țineam legătura cu părinții, cu fratele, dar cam atât. Pe-acasă treceam cam o zi, pe care oricum o dormeam, pentru că în final patul de acasă e cel mai confortabil. Sau cel puțin ceva mai confortabil decât patul din cămin. Nu m-am oprit niciodată să apreciez exact cât de frumos poate să fie acasă. Până când am ieșit puțin pe-afară să miros aerul de periferie. Să mă joc cu câinii mei. Să văd ce mai fac iepurii și restul animalelor de prin ogradă, ca să zic așa. (Ăsta e unul din avantajele pe care eu le am. Stau la casă. Lucky me!) A fost liniștitor. Pentru câteva minute nu m-am gândit la proiectele de la facultate, nu m-am gândit la toate temele pe care le am de făcut în vacanța asta, nu m-am gândit la toate chestiile care vor trebui rezolvate când mă întorc din vacanță. M-am gândit la faptul că florile de cireș arată tare frumos în perioada asta a anului. Că iarba asta n-a părut niciodată chiar atât de verde. Că ar mai trebui să beau un ceai în foișor, dar asta în vacanța de vară.

  Ce vreau să zic cu toate astea? Chiar dacă nu pare, cu timpul, înveți să apreciezi mai mult liniștea de-acasă. Știi că te-ntorci într-un locșor unde totul o să fie în regulă, măcar pentru puțin timp. Îți amintești de petrecerile date-acasă, de grătare, de tot felul de întâmplări. Și nu-i rău deloc. Cel puțin, pentru mine. Pentru voi cum e acasă? Cum ați vrea să fie acasă? Nici pe voi nu vă lasă iarba din fața blocului să rămâneți prea mult pe alte meleaguri? Lăsați părerile și comentariile voastre aici, în secțiunea de comentarii, sau pe pagina blogului @ https://www.facebook.com/BloguLuNox. Mulțumesc pentru atenție, și vă mai aștept!

Capitolul 50 - Sfârșit

  După atâta vreme, era timpul să închei toate treburile astea. Era timpul să rezolv prima și cea mai importantă problemă a mea. Gata cu jocurile, gata cu cursele, Takeshi și gașca lui trebuiau să rămână ținta mea principală. Doar că uitasem chestia asta. Cu ajutorul lui Buck, toate nodurile erau gata să fie legate. Aveam nevoie doar de puțin timp, și de ceva bani pentru avocatul cu care vorbisem cu câteva zile în urmă.

- Bună ziua, domnule Nox. Ken la telefon. Aveți un minut?
- Sigur că da. Ai ceva informații pentru mine?
- Da. Totuși, aș prefera să ne întâlnim față în față, dacă e posibil. Am înțeles că e un mic restaurant pe care îl preferați, la poalele muntelui. Ne putem întâlni acolo.
- Da, de unde știi asta?
- Sunt un om destul de influent. Cunosc oameni.
- Atât?
- Nu e nevoie de detalii în cazul ăsta. Astăzi, ora 16:00. E în regulă?
- Presupun că da...
- Perfect, ne vedem atunci. O zi bună să aveți, domnule.
- Mulțumesc, la fel...

  Omulețul ăsta era destul de dubios, dar aflasem asta prima oară când l-am întâlnit. Cert era că el avea informațiile, iar eu aveam nevoie de ele. Ce nu știam e de ce a venit tocmai din Japonia ca să vorbească direct cu mine. Mai rar vezi un consilier juridic al mafiei japoneze prin oraș. Nu-mi inspira el foarte multă încredere, dar era singura mea soluție. Așa că m-am văzut cu el. Nu aveam nimic de pierdut, în final. Ajungând la restaurant, am văzut două Mercedes-uri negre, clar modificate, clar Yakuza. Știam că ăsta era un fel de stereotip, dar nu credeam că e pe bune treaba. Măcar erau de generație nouă, deci arătau foarte bine și sunt sigur că mergeau și mai bine, în caz că era nevoie de o evadare rapidă. Nu știi niciodată. La intrare, două gorile japoneze. Restaurantul era gol, doar Bertha și un tânăr japonez la o masă. Clar asta era o întâlnire de rang înalt.

- Armele tale.
- Adică? Voi m-ați chemat aici, pot să plec oricând.
- Tu ne-ai adus aici. Armele.
- Bine.
...
- Bertha. 
- NoX, ce bine că ai venit. Tocmai vorbeam despre tine. Un tânăr atât de politicos, mai rar.
- Mă bucur. Tu trebuie să fii Ken. Mă bucur că ne-am putut vedea.
- De asemenea. Vă rog, luați loc. Bertha, te rog să ne aduci câte un ceai, dacă se poate.
- Desigur. Vine imediat.
- Îți mulțumesc. Deci, probabil vă întrebați de ce v-am adus aici. Pot să vă spun doar NoX?
- Sigur că da.
- Vă mulțumesc. Deci, NoX, motivul pentru care am ales să ne întâlnim aici este faptul că informațiile pe care m-ați pus să le obțin sunt destul de importante și nu puteam risca o expunere. Dumneavoastră ar trebui să înțelegeți foarte bine potențialul pe care îl au. Takeshi Kato, persoana pe care o căutați se află momentan într-o prefectură a Japoniei numită Nagano, împreună cu câteva divizii ale familiei Yakuza din care face parte tatăl său, pentru protecție cel mai probabil. Am în acest dosar toate informațiile de care aveți nevoie, inclusiv program zilnic, date despre familia apropiată, persoane de legătură și nu numai. Aveți banii?
- Desigur. Sunt aici.
- Mă bucur.
- Ceaiul vostru...
- Mulțumim, Bertha. După cum ziceam, aveți acolo toate detaliile existente despre Takeshi Kato. Dacă nu sunt prea băgăreți, pot întreba care este scopul final din spatele obținerii acestor date?
- Trebuie să vorbesc ceva cu el.
- O persoană în poziția mea nu poate risca descoperirea, mai ales aici. Mi-am asumat un risc major venind, și aștept să îmi fie oferit adevărul pentru asta. Din câte am putut afla, Takeshi Kato a încercat să vă omoare acum aproximativ cinci ani într-o cursă care a avut loc chiar pe acest munte dacă nu mă înșel. Cel mai probabil, această discuție va avea un final sângeros. Am dreptate?
- De unde știi toate astea?
- Trebuie să înțelegeți că obișnuiesc să cheltui destul de mulți bani atunci când mi se cere să caut o persoană. Din acest motiv, prefer să aflu tot ce este posibil despre ambele părți, în caz că înțelegerile nu sunt încheiate cum trebuie. Ca măsură de precauție, nimic mai mult. Desigur, atunci când un membru Yakuza este țintit, riscurile cresc, dar la fel și curiozitatea mea. Mi-am permis să sap puțin în trecutul dumneavoastră, pentru a afla exact cu cine fac afaceri. Am aflat. Având în vedere că cercetările mele vor duce la asasinarea unui membru Yakuza, aceste lucruri vor trebui aranjate la perfecție. Dacă doriți, aș putea să vă ajut cu asta. 
- Cum?
- E mai bine dacă nu știți. Tot ce e nevoie din partea dumneavoastră este o sumă de bani în plus, livrată în două șarje, una înainte, una după eveniment. Dacă vă interesează, desigur.
- Mă interesează, dar trebuie să întreb, de ce faceți asta?
- Până de curând, familia Kato a fost un membru important al Yakuza, dar în ultima vreme au devenit o variabilă mult prea riscantă pentru afacerile noastre. Pentru a asigura siguranța tuturor, aceasta era o problemă ce trebuia rezolvată.
- Lasă-mă să ghicesc, voi îi eliminați, dați vorba pe stradă că am fost eu. Astfel, scăpați basma-curată, afacerile continuă fără probleme, fără riscuri. Sunt pe drumul cel bun?
- În principiu, da, sunteți. 
- Și dacă spun nu?
- Nu veți spune. Trebuie să înțelegeți că aceasta este cea mai bună decizie. Desigur, în eventualitatea în care nu sunteți de acord, ne-am luat câteva măsuri de precauție. Știm totul despre dumneavoastră. E irelevant ce alegeți, în final. Putem foarte ușor să vă facem să dispăreți, împreună cu echipa de curse pe care o conduceți și restul prietenilor, iar planul nostru nu ar avea de suferit. Totuși, nu vrem să ne complicăm atât de mult. 
- Nu prea am de ales, nu?
- În principiu, nu, nu aveți.
- Am înțeles. Totuși puteți face ceva și pentru mine, dacă tot am ajuns în postura asta?
- Desigur. Vă putem ajuta cu tot ce e nevoie. Vă rog...

  Am mai discutat ceva vreme cu Ken, pentru a stabili toți termenii înțelegerii. Era destul de dubios să vezi un omuleț la douăzeci și ceva de ani într-o asemenea poziție de putere. Cel puțin, pentru mine. În final, afacerea asta părea cea mai bună idee pentru toată lumea. Chiar m-au ajutat. Și nu numai pe nimeni.

- Asta e tot?
- Da.
- Foarte bine atunci. Mi-a făcut plăcere să facem afaceri.
- Și mie.
- Oh, ca o ultimă precizare, nu era nevoie de arme și vestă anti-glonț. Dacă vă doream viața, aș fi putut s-o iau cu multă vreme în urmă. 

________________

De cinci ani mă chinui să-l prind pe Takeshi. De cinci ani mă joc de-a șoarecele și pisica cu o persoană care m-a vrut mort. Care poate încă mă vrea mort. Cu timpul am devenit din ce în ce mai imun la o mulțime de chestii. Am trecut prin accidente peste accidente și cu siguranță nu mai sunt același om care eram când au început toate chestiile astea. Dar poate toate chestiile astea sunt spre binele meu. Poate cine eram în trecut nu era persoana care trebuia să fiu. Nu pot să zic că am ajuns foarte bine, să fim serioși. Din punctul de vedere al legii sunt la un pas distanță de închisoare pe viață. Singura chestie care mă ajuta cu asta erau câțiva polițiști pe care-i mai ajutam să prindă un racer, doi, trei. Sau elemente importante ale mafiei din Rockport. Oricum ar fi, chestiile astea nu mai contează acum. Relațiile mele nu mă mai pot ajuta. Oameni au început să moară în jurul meu. Oameni apropiați mie, oameni care credeau că sunt protejați. Oameni pe care, în final, nu i-am putut proteja la timp. Se întâmplă. Nu ai garanții când trăiești viața pe care am trăit-o noi, dar aș fi vrut ca lucrurile să fie altfel. Aveam vise. Puteam să conduc o afacere legală. Puteam să fac toate chestiile astea cum trebuie dar în schimb am ales o viață puțin diferită. Nu-mi pare rău pentru asta. Îmi pare rău că alegerile mele au însemnat moartea a multor oameni, rănirea altora. Vorba aia, „The road to hell is paved with good intentions.”.

  În final, toate astea e posibil să nu însemne mare lucru. În final, toate chestiile astea vor ajunge într-o arhivă undeva, sub un teanc de alte cazuri nerezolvate, sau mai știu eu unde. Dar pentru mine, toate astea au fost viața mea la un moment dat. Nu a fost cea mai frumoasă, dar a fost de departe una plină de peripeții. Sper doar să mai poți să conduci împreună cu altcineva, mai bun, cândva...

- NoX

- Ce-i cu scrisoarea?
- A, nimic. O scrisoare de la un vechi prieten.
- Ceva important?
- A fost, cândva.
- Are legătură cu banii ăia care au apărut misterios la noi în cont acum două zile?
- Probabil, n-aș putea să-ți spun.
- Ei, eu nu mă plâng.
- Nici eu.

________________

- Cu câteva zile înainte de „marele eveniment”, cei ce au mai rămas în viață din fostul anturaj al lui NoX au primit o mulțime de bani în conturile personale, din partea unui donator care a decis să rămână anonim. Toți știau în schimb de la cine au venit, sau cel puțin din cauza cui. 
- Ce s-a întâmplat cu domnul, bunico?
- Nici unul din noi nu a mai auzit niciodată de el după asta. A dispărut, pur și simplu. Se spune că mai apărea din când în când prin unii munți din Japonia, făcând ceea ce-i place lui mai mult, dar nimeni n-a reușit să confirme chestia asta.
- Takeshi?
- A, toată familia lui a dispărut de asemenea. Știam ce se întâmplase cu ei, totuși. O familie întreagă nu dispare așa, cu una, cu două. Și nu familia Kato.
- Morți?
- Cel mai probabil. Trebuia să se întâmple, într-un final. 
- Interesantă poveste, bunico. 
- Mai am destule de unde a venit aia.
- Hai totuși să nu ne întindem prea mult.
- Nu faceți și voi pe plac unei bătrâne?!
- Mâine. Motocicleta aia din garaj mai merge?
- Vechitura aia? Nu știu. Nu m-am mai urcat pe ea de multă vreme.
- Te superi dacă o încerc?
- Clar, nu. Doar, ai grijă!
- Întotdeauna, bunicuțo...


~Sfărșit~

Cele 5 stagii ale unei nopți albe

  Intri la facultate. Îți spui că de acum vei avea un program calumea. Că nu vei  mai sta nopțile treaz aiurea, că vei merge la toate cursurile și că vei învăța atunci când trebuie. Îți promiți toate astea și cumva tot ajungi în punctul în care trebuie să treci printr-o noapte albă. Pur și simplu e inevitabil. Tu o știi, eu o știu, toată lumea o știe și cine spune că n-a făcut vreodată așa ceva pentru facultate, ori n-a trecut încă prin prima sesiune, ori minte de-i îngheață cafeaua-n termosul pe care l-a golit de două ori până la 4AM. Dar deviez. Cum și eu am trecut prin chestiile astea, am zis să fac o mică descriere a stadiilor prin care treci atunci când faci o noapte de-asta. Așa că fără alte completări, să fie cafea!



1. Powernap

  Pentru cei neinițiați, powernap-ul e somnicul ăla pe care-l tragi înainte de noaptea albă plănuită cu ceva vreme în urmă. De ce? Ca să mai tai puțin din nevoia de cantități mari de cafea, băuturi energizante sau ce altceva te mai ajută să stai treaz. Ciocolata și cola sunt alternativele preferate de unele persoane care nu se înțeleg așa de bine cu cafeaua. Dar, ciocolata îngrașă! Cafeaua nu!

2. Bargaining

 Desigur, un powernap făcut atunci când tu trebuia să dormi e o idee destul de proastă. Te trezești cu greu și începi să te gândești la ce opțiuni există care să-ți permită să nu trebuiască să faci noaptea asta albă. „Poate pot să prezint tema asta la alt laborator.”. „Și-așa nu-mi pune așa de multe puncte pe ea, recuperez eu.”. „Poate o iau mâine dimineață de la cineva.”. Din păcate, toate scenariile astea sunt niște scenarii ce nu ar fi avut succes, indiferent de ce alegeri ai fi făcut. Ai ajuns în situația asta tocmai din cauza faptului că n-ai muncit când a trebuit și ai lăsat totul pe noaptea asta. Trage aer în piept, acceptă-ți situația și mergi mai departe. Nu ai de ales.

3. Cantități imense de cafea.

  Știm cu toții că o noapte albă nu e o noapte albă ca la carte fără cantitățile mari de cafea sau băuturi energizante. Corpul uman nu este destul de „șmecher” să stea fără somn o noapte întreagă așa că noi trebuie să îl ajutăm pentru ca el să ne ajute pe noi. Așa că, pregătim un ibric plin de cafea și ne turnăm o cană din elixirul zeilor pentru a rezista câteva ore bune fără somn. În cel mai bun caz, rămâi fără energie pe la ora 5, dar atunci vei fi oricum prea obosit ca să-ți dai seama.

4. Energie din plin. De unde?!

  Ăsta e momentul ăla care are loc între orele 6 și 8 AM. E momentul ăla când tu de fapt te trezeai dintr-un somn bine meritat, somn care din păcate nu a avut loc în noaptea ce tocmai e pe terminate. Corpul tău crede că tocmai s-a trezit așa că dintr-odată ai mai multă energie decât ai avut toată noaptea, iar asta nu putea să vină într-un moment m
ai bun. Cafea nu mai ai, ai terminat tot RedBull-ul din campus iar dacă mai vezi o tabletă de ciocolată ai să mori. Ai rămas fără speranțe, dar pentru o oră, două, corpul tău decide să te-ajute puțin cu situația în care l-ai băgat. Nu-i place, dar se conformează cu ideea.

5. Prăbușirea

  Toate lucrurile bune trebuie să aibă un sfârșit, au spus unii în trecut. Ei, și noaptea albă trebuie să se încheie cândva. Nu mai ai 15 ani, ca să stai două zile întregi fără somn și să fii fresh constant. Vremurile alea au trecut, iar chestia asta o să te lovească mai rău decât un autobuz plin cu elefanți. Ultima fărâmă de energie pe care o mai avea corpul tău ai primit-o în primele ore ale dimineții. Acum, nici cafeaua livrată intravenos nu mai poate să te ajute. Acum corpul tău începe să renunțe. Ai abuzat de el, iar el îți răspunde. Începi să amețești, să halucinezi. Începi să ai idei pe care nu le-a mai avut nimeni vreodată. Cine s-a mai gândit până acum la buburuze android care vor stăpâni lumea? Nimeni.  Decizi să pui puțin capul pe prima suprafață plată pe care o consideri tu confortabilă. Doar două minute, doar puțin, să nu regreți așa de mult deciziile din ultimele 16 ore. Doar puțin, doar... doar.....

  Adormi, dormi toată ziua, noaptea următoare nu mai poți dormi cum trebuie și programul ăsta va ține cel puțin trei zile, până când corpul tău își revine din chin. Lucrați ziua, oameni buni! Noaptea se doarme. Sau se petrece. Dar asta e altă treabă...

    Căruță de gânduri motivaționale pentru tine

      Vine un moment în viața ta, când pentru a reuși cu orice planuri ți-ai fi făcut tu în viață, trebuie să faci niște schimbări la felul tău de a fi. Chestiile astea nu depind de tine, nu contează cine ești, ce-ai făcut, la un moment dat o să trebuiască să faci o schimbare destul de importantă pentru a păstra acele țeluri ale tale în vizor. Poate că facultatea s-a întâmplat să devină mai grea, poate nu știai în ce te bagi atunci când ai început, poate că ai trecut printr-un eveniment care oricum ți-a schimbat radical viața iar tu trebuie să te redresezi sau măcar să începi, ideea e că nu știi cum te duce apa, ca să zicem așa. Din cauza asta, se întâmplă să fii luat pe nepregătite și să te trezești în fața unei răscruci. Ori schimbi ceva la tine, ori îți schimbi end-game-ul. Și desigur că unii ar spune că o ambele sunt schimbări personale și deci cam aceeași chestie, însă eu sunt de părere că planurile mele de viitor sunt mai importante decât anumite chestiuțe pe care pot oricând să încep să le schimb. E un proces, recunosc, nu foarte ușor. Dar trebuie făcut dacă vreau să pun mâna pe cheile GT-R-ului ăluia, sau dacă vreau să mă dau cu parapanta într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat.

      Și totuși, la ce ar trebui să fim atenți? La destul de multe chestii. Desigur, e de menționat că eu nu sunt sub nici o formă un expert în cine știe ce știință s-o mai ocupa cu asta așa că aceasta trebuie considerată a fi doar părerea mea proprie și personală în legătură cu subiectul de față. Asta, așa, ca disclaimer. Ar trebui în primul rând să fim perseverenți cu schimbările pe care le vrem făcute. Fumătorii vă pot spune că nu e ușor să te lași. Doar că există foarte multe moduri în care poți să o faci. Unii decid la un revelion să nu mai pună gura pe țigară și se țin de asta, alții o iau treptat, cu mai puține țigări, cu țigări electronice, plasturi cu nicotină, sau alte chestiuțe. De aici putem deduce că există multe procese prin care poate avea loc o schimbare. Mi-ar fi imposibil mie acum să încep să arunc cu sfaturi despre dezvoltare personală în stânga și dreapta și să mă aștept să funcționeze la toată lumea. Nu merge așa, și știu asta. Dar ce mai știu e că cel mai important element ești tu. Tu, ăsta de-mi citești aberațiile. Am citit un citat ce tot mergea pe net într-o vreme, care suna cam în felul ăsta.

      „He who says who can, and he who says he can’t, are both usually right.”
      Nu știu exact al cui e citatul, dar ideea din spate e destul de bună. În principiu, o parte majoră din orice proces de schimbare este propria ta persoană și motivația din spate. Sunt de părere că atâta timp cât ai un scop final bine determinat, nu ar trebui să te oprească nimic din a îl atinge. Atâta timp cât crezi că poți să faci un lucru, n-ar trebui să te oprească nimic din a-l face. Există oameni acolo cu un singur picior care dau trick-uri pe BMX mai bine decât mine, cel ce le are pe amândouă funcționale. Desigur, contează foarte mult și motivația pe care o primești de la alte persoane, de la muzica bună, de la citatele sau video-urile motivaționale de pe net, sau mai știu eu ce chestie găsești tu a te motiva. Motivația poate fi găsită în orice. Trebuie doar căutată. Ceea ce e mai greu, recunosc asta. Chiar și eu mă simt extrem de confortabil pe scaun înainte să merg la cursuri, sau la un laborator, sau înainte să mă apuc de vreun proiect sau de vreo temă. Dar așa-s eu, mai leneș.

      În principiu, ce voiam eu să spun cu bucata asta masivă de text? Vreau să spun că la un moment dat va veni vremea să fii altcineva. O persoană mai bună. Va trebui să devii persoana care va atinge țelurile pe care ți le-ai pus în minte și că nu trebuie să-ți fie frică. Trebuie să ai încredere în tine. Așa că, tu, cititorule, ai încredere în tine?

    Dă sesiunea peste tine? Nu-i bai!

     Ei și s-a întâmplat să termin și a treia sesiune la care am avut norocul să particip. Și da, fac asta să sune ca un concurs, fiindcă până la urmă, asta și e. Ei și cum am trecut de ea, cu chiu, cu vai, am decis să fac și o postare în care să dau câteva sfaturi despre cum se trece cel mai ușor prin sesiune. Sau, cum cred eu că ar merge sesiunea ceva mai ușor.

    1. DORMI!

     Știu, pare clișeic, sau poate te gândești că „Cum adică să dorm când am atâtea examene și atâtea prostii de învățat?!”. Uite, să știi că un somn bun ajută foarte mult, mai ales în acea noapte dinaintea examenelor. Niciodată să nu mergi la un examen fără să fi dormit puțin înainte. Poate crezi că poți îngrășa porcul în ajun, dar înainte de tăiere, nu mai faci nimic. Ba chiar înrăutățești tot. Ceea ce mă aduce la al doilea element de pe listă.

    2. Învață din timp!

     Din nou, toată lumea spune chestia asta, și pe bună dreptate. Doar că niciodată nu pare a fi destul timp. Ba ieși cu lumea, ba stai pe Facebook și pierzi vremea, ba nu știi cum faci că nu se mai termină quest-ul ăla la care tot stai de câteva ore, ideea e că dacă înveți și în timpul anului la unele obiecte, sunt șanse să reușești să obții note cel puțin acceptabile la examenele pe care le ai.

    3. Nu-ți lăsa restanțe.

     Deși poate părea tentant să îți lași un examen, două pentru sesiunea de restanțe pentru a te concentra mai mult pe celelalte, în realitate chestia asta merge destul de rar. Adevărul e că unii profesori dau examene mai grele în restanță, materia poate fi mai grea, sau pur și simplu se poate întâmpla să nu fii pregătit cum trebuie, relativ la ce se poate da în examen. Poate tu crezi că te-ntreabă de mere și proful decide că descrierea unei mese e mai potrivită pentru subiect. Desigur, poate ai noroc. Dar chiar îți permiți să mergi pe noroc?

    4. Cafeaua ți-e prieten!

     Deja știi cât de mult îți place să stai cu prietenul tău cel mai bun, cafeaua. Te ajută, te ridică atunci când nu ai deloc entuziasm, te energizează atunci când nimic nu mere cum trebuie și te îmbrățișează cu căldură atunci când totul în jurul tău e rece și gri. Prinzi totul mai repede, și poți să faci nopțile alea albe în care înveți pe rupte, chiar dacă ți-am zis să nu.

    5. Cafeaua ți-e dușman!

     Cafeaua te energizează, te încălzește și te ajută cu concentrarea. Dar prea multă cafea va avea efecte de care chiar nu ai timp în sesiune. Cu prea multă cafea vei ajunge să-ți urăști viața timp de câteva zile. Plus că lipsa de somn n-o să ajute. Crede-mă pe cuvânt. Am încercat! Știu ce zic!

     Și desigur, alte sfaturi de genul mai sunt: Fii organizat, nu sta pe facebook, mănâncă cum trebuie, fii atent la ceea ce faci, nu te juca, ia o pauză din când în când și lista cred că poate continua. Voi ce ați adăuga la această listă? Cum treceți voi de sesiune? Vă invit să vă lăsați ideile, sfaturile sau orice alte comentarii ați mai avea în secțiunea de comentarii sau pe pagina de Facebook, https://www.facebook.com/BloguLuNox. Vă mulțumesc și baftă la facultate!

    FII Practic - Ediția a treia!

     Facultatea de Informatică Iași împreună cu Asociația Studenților Informaticieni Ieșeni vă invită să participați la cea de a treia ediție a FII Practic! Ce este FII Practic vă întrebați? FII Practic este un proiect ce are ca țintă dezvoltarea abilităților participanților în anumite arii de interes, acestea fiind: Graphic Design, Web Front-end/Back-end Development, Android Development, iOS Development, Game Development, Management Antreprenorial, Business Analysis și AngularJS. În principiu, dacă vrei să capeți cunoștințe noi în IT, sunt șanse să găsești ceva care să-ți placă!

     Proiectul se va desfășura pe parcursul a șapte săptămâni, între 1 martie 2014 și 13 aprilie 2014, training-urile în sine având loc în weekend, în incinta Facultății de Informatică Iași, ce se află în corpul C al Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. În cadrul acestor training-uri, participanții vor avea ocazia de a interacționa cu traineri pe diferite domenii de activitate și cu alți pasionați de IT, având ocazia să schimbe cunoștințe și să învețe lucruri noi despre pasiunile lor.

     La sfârșitul celor șapte weekend-uri de training, participanții vor avea ocazia de a demonstra că au acumulat suficiente cunoștințe prin prezentarea unui proiect final ce va varia de la arie la arie. Toți participanții vor primi o diplomă de participare semnată de decanul Facultății de Informatică Iași, participanții cu cele mai bune trei proiecte fiind răsplătiți și cu alte premii puse la dispoziție de sponsorii proiectului.

     Deci, vrei să înveți ceva nou în domeniul IT? Vrei să dai gata piața de gaming cu noul tău joc? Vrei să faci aplicația aia mobilă la care tot visai de atâta timp? Vrei să devii un maestru al web-ului sau un veritabil om de afaceri? Atunci ce mai aștepți? Hai la FII Practic! Pentru înscrieri puteți accesa www.fiipractic.asii.ro, iar pentru a fi la curent cu toate noutățile despre proiect, puteți să accesați pagina de facebook www.facebook.com/fiipractic. Vă aștept!

    Capitolul 49 - Disk two, track two

      Când oamenii încep să pice în jurul tău începi să realizezi că deși inițial ai început cu un plan bine definit care în mintea ta era imposibil să nu funcționeze, din când în când factorul uman e imposibil de prezis. Nu ai de unde să știi cum vor evolua lucrurile. Prietenii vor deveni necunoscuți, necunoscuții vor deveni prieteni. Și oricât de clișeic ar putea suna chestia asta, așa funcționează viața în general. Cum a zis o mamă cândva, viața e ca o cutie cu bomboane. Nu știi niciodată ce ai putea găsi. Cu toate astea, eu aveam o treabă de terminat. Cu Miya dispărută din peisaj, era timpul totuși să mă concentrez pe cel ce a început toate astea. Sektor și restul racer-ilor din oraș erau doar distrageri acum. Aveam un plan, și trebuia să îl pun în aplicare, dar pentru asta aveam nevoie de tot ajutorul pe care puteam pune mâna. Și chiar și cu tot ajutorul din lume, nu puteam să fac nimic până nu aflam unde se afla Takeshi și cum puteam eu ajunge destul de aproape de el pentru a îl confrunta. Nu mai puteam apela la John Rider acum, fiindcă după marea captură a lui Sektor fusese promovat și a trebuit să schimbe departamentele. În plus, apelasem de mult prea multe ori la el. În final, ajutorul a venit din partea unei persoane neașteptate. Ajutorul a venit din partea lui Buck.

    - NoX, ai un minut?
    - Desigur. Care-i treaba?
    - Uite omule. Știu că noi doi nu prea avem multe chestii de discutat, dar suntem în aceeași echipă iar eu nu-mi la oamenii la greu. Am un prieten cu relații destul de importante în Japonia care ar putea să te ajute să pui mâna o dată și pentru totdeauna pe tipul ăsta după care tot umbli. Nu e mult, nu garantez nimic, dar ar putea să te ajute. Ce zici?
    - Zic că n-ar fi o idee deloc rea. Dar de ce acum?
    - Vezi tu, mie-mi place să fac curse. Iar cu tine în echipă, deși am putut să mă întrec cu mulți, începem să cam preluăm controlul întregului oraș. Vreau să preiau singur o mică zonă a orașului pe care să o am eu sub control. Asta, în schimbul serviciului oferit.
    - Știi că puteai doar să ceri, nu?
    - Nu. Nu merge așa. Nu primesc pomană de la nimeni, iar asta te include și pe tine.
    - Dar nu era pomană.
    - Vrei să vorbești cu persoana asta de contact sau nu?
    - Sigur că da.
    - Atunci acceptă-mi oferta și taci din gură!

      Persoana în cauză era un avocat dintr-un mic orășel japonez, avocat care se întâmpla să dețină poziția de consilier juridic pentru o ramură Yakuza. Cum de Buck îl cunoștea pe omul ăsta mă depășește complet având în vedere faptul că mă îndoiam profund că un avocat japonez ar face liniuțe cu prototipul țărănoiului de Wisconsin care era Buck. Dar, toate ca toate, orice ajutor era binevenit. După o discuție lungă cu avocatul, am reușit în final să-l conving să îl caute pe Takeshi pentru mine și să mă contacteze imediat ce va primi răspunsul. Asta, dacă avea chef să mă mai contacteze oricum. Era discutabilă poziția mea în acel moment...

      Între timp, am primit un telefon de la John Rider. Rachel și Chris au fost ambii implicați într-un accident de mașină în timp ce veneau spre oraș în mașina lui Rachel. Aparent au fost să-l vadă și ei pe John pentru ceva informații despre Sektor și restul persoanelor care erau afiliate lui. Pe drumul înapoi cei doi fuseseră loviți în plin de o camionetă necunoscută. Nu era înscrisă nicăieri, nu avea plăcuțe, nici serii de identificare. În principiu, camioneta aceea nu exista. În final Rachel și Chris au ajuns în spitalul general din RockPort, ambii în comă. Totul pentru că au încercat să mă ajute...