„Toate greșelile gramaticale și/sau de tipar prezente pe acest blog cred că sunt intenționate. Vă rog, nu le stricați visul. Mulțumesc.”

Capitolul 49 - Disk two, track two

  Când oamenii încep să pice în jurul tău începi să realizezi că deși inițial ai început cu un plan bine definit care în mintea ta era imposibil să nu funcționeze, din când în când factorul uman e imposibil de prezis. Nu ai de unde să știi cum vor evolua lucrurile. Prietenii vor deveni necunoscuți, necunoscuții vor deveni prieteni. Și oricât de clișeic ar putea suna chestia asta, așa funcționează viața în general. Cum a zis o mamă cândva, viața e ca o cutie cu bomboane. Nu știi niciodată ce ai putea găsi. Cu toate astea, eu aveam o treabă de terminat. Cu Miya dispărută din peisaj, era timpul totuși să mă concentrez pe cel ce a început toate astea. Sektor și restul racer-ilor din oraș erau doar distrageri acum. Aveam un plan, și trebuia să îl pun în aplicare, dar pentru asta aveam nevoie de tot ajutorul pe care puteam pune mâna. Și chiar și cu tot ajutorul din lume, nu puteam să fac nimic până nu aflam unde se afla Takeshi și cum puteam eu ajunge destul de aproape de el pentru a îl confrunta. Nu mai puteam apela la John Rider acum, fiindcă după marea captură a lui Sektor fusese promovat și a trebuit să schimbe departamentele. În plus, apelasem de mult prea multe ori la el. În final, ajutorul a venit din partea unei persoane neașteptate. Ajutorul a venit din partea lui Buck.

- NoX, ai un minut?
- Desigur. Care-i treaba?
- Uite omule. Știu că noi doi nu prea avem multe chestii de discutat, dar suntem în aceeași echipă iar eu nu-mi la oamenii la greu. Am un prieten cu relații destul de importante în Japonia care ar putea să te ajute să pui mâna o dată și pentru totdeauna pe tipul ăsta după care tot umbli. Nu e mult, nu garantez nimic, dar ar putea să te ajute. Ce zici?
- Zic că n-ar fi o idee deloc rea. Dar de ce acum?
- Vezi tu, mie-mi place să fac curse. Iar cu tine în echipă, deși am putut să mă întrec cu mulți, începem să cam preluăm controlul întregului oraș. Vreau să preiau singur o mică zonă a orașului pe care să o am eu sub control. Asta, în schimbul serviciului oferit.
- Știi că puteai doar să ceri, nu?
- Nu. Nu merge așa. Nu primesc pomană de la nimeni, iar asta te include și pe tine.
- Dar nu era pomană.
- Vrei să vorbești cu persoana asta de contact sau nu?
- Sigur că da.
- Atunci acceptă-mi oferta și taci din gură!

  Persoana în cauză era un avocat dintr-un mic orășel japonez, avocat care se întâmpla să dețină poziția de consilier juridic pentru o ramură Yakuza. Cum de Buck îl cunoștea pe omul ăsta mă depășește complet având în vedere faptul că mă îndoiam profund că un avocat japonez ar face liniuțe cu prototipul țărănoiului de Wisconsin care era Buck. Dar, toate ca toate, orice ajutor era binevenit. După o discuție lungă cu avocatul, am reușit în final să-l conving să îl caute pe Takeshi pentru mine și să mă contacteze imediat ce va primi răspunsul. Asta, dacă avea chef să mă mai contacteze oricum. Era discutabilă poziția mea în acel moment...

  Între timp, am primit un telefon de la John Rider. Rachel și Chris au fost ambii implicați într-un accident de mașină în timp ce veneau spre oraș în mașina lui Rachel. Aparent au fost să-l vadă și ei pe John pentru ceva informații despre Sektor și restul persoanelor care erau afiliate lui. Pe drumul înapoi cei doi fuseseră loviți în plin de o camionetă necunoscută. Nu era înscrisă nicăieri, nu avea plăcuțe, nici serii de identificare. În principiu, camioneta aceea nu exista. În final Rachel și Chris au ajuns în spitalul general din RockPort, ambii în comă. Totul pentru că au încercat să mă ajute...

Un comentariu: