„Toate greșelile gramaticale și/sau de tipar prezente pe acest blog cred că sunt intenționate. Vă rog, nu le stricați visul. Mulțumesc.”

Capitolul 50 - Sfârșit

  După atâta vreme, era timpul să închei toate treburile astea. Era timpul să rezolv prima și cea mai importantă problemă a mea. Gata cu jocurile, gata cu cursele, Takeshi și gașca lui trebuiau să rămână ținta mea principală. Doar că uitasem chestia asta. Cu ajutorul lui Buck, toate nodurile erau gata să fie legate. Aveam nevoie doar de puțin timp, și de ceva bani pentru avocatul cu care vorbisem cu câteva zile în urmă.

- Bună ziua, domnule Nox. Ken la telefon. Aveți un minut?
- Sigur că da. Ai ceva informații pentru mine?
- Da. Totuși, aș prefera să ne întâlnim față în față, dacă e posibil. Am înțeles că e un mic restaurant pe care îl preferați, la poalele muntelui. Ne putem întâlni acolo.
- Da, de unde știi asta?
- Sunt un om destul de influent. Cunosc oameni.
- Atât?
- Nu e nevoie de detalii în cazul ăsta. Astăzi, ora 16:00. E în regulă?
- Presupun că da...
- Perfect, ne vedem atunci. O zi bună să aveți, domnule.
- Mulțumesc, la fel...

  Omulețul ăsta era destul de dubios, dar aflasem asta prima oară când l-am întâlnit. Cert era că el avea informațiile, iar eu aveam nevoie de ele. Ce nu știam e de ce a venit tocmai din Japonia ca să vorbească direct cu mine. Mai rar vezi un consilier juridic al mafiei japoneze prin oraș. Nu-mi inspira el foarte multă încredere, dar era singura mea soluție. Așa că m-am văzut cu el. Nu aveam nimic de pierdut, în final. Ajungând la restaurant, am văzut două Mercedes-uri negre, clar modificate, clar Yakuza. Știam că ăsta era un fel de stereotip, dar nu credeam că e pe bune treaba. Măcar erau de generație nouă, deci arătau foarte bine și sunt sigur că mergeau și mai bine, în caz că era nevoie de o evadare rapidă. Nu știi niciodată. La intrare, două gorile japoneze. Restaurantul era gol, doar Bertha și un tânăr japonez la o masă. Clar asta era o întâlnire de rang înalt.

- Armele tale.
- Adică? Voi m-ați chemat aici, pot să plec oricând.
- Tu ne-ai adus aici. Armele.
- Bine.
...
- Bertha. 
- NoX, ce bine că ai venit. Tocmai vorbeam despre tine. Un tânăr atât de politicos, mai rar.
- Mă bucur. Tu trebuie să fii Ken. Mă bucur că ne-am putut vedea.
- De asemenea. Vă rog, luați loc. Bertha, te rog să ne aduci câte un ceai, dacă se poate.
- Desigur. Vine imediat.
- Îți mulțumesc. Deci, probabil vă întrebați de ce v-am adus aici. Pot să vă spun doar NoX?
- Sigur că da.
- Vă mulțumesc. Deci, NoX, motivul pentru care am ales să ne întâlnim aici este faptul că informațiile pe care m-ați pus să le obțin sunt destul de importante și nu puteam risca o expunere. Dumneavoastră ar trebui să înțelegeți foarte bine potențialul pe care îl au. Takeshi Kato, persoana pe care o căutați se află momentan într-o prefectură a Japoniei numită Nagano, împreună cu câteva divizii ale familiei Yakuza din care face parte tatăl său, pentru protecție cel mai probabil. Am în acest dosar toate informațiile de care aveți nevoie, inclusiv program zilnic, date despre familia apropiată, persoane de legătură și nu numai. Aveți banii?
- Desigur. Sunt aici.
- Mă bucur.
- Ceaiul vostru...
- Mulțumim, Bertha. După cum ziceam, aveți acolo toate detaliile existente despre Takeshi Kato. Dacă nu sunt prea băgăreți, pot întreba care este scopul final din spatele obținerii acestor date?
- Trebuie să vorbesc ceva cu el.
- O persoană în poziția mea nu poate risca descoperirea, mai ales aici. Mi-am asumat un risc major venind, și aștept să îmi fie oferit adevărul pentru asta. Din câte am putut afla, Takeshi Kato a încercat să vă omoare acum aproximativ cinci ani într-o cursă care a avut loc chiar pe acest munte dacă nu mă înșel. Cel mai probabil, această discuție va avea un final sângeros. Am dreptate?
- De unde știi toate astea?
- Trebuie să înțelegeți că obișnuiesc să cheltui destul de mulți bani atunci când mi se cere să caut o persoană. Din acest motiv, prefer să aflu tot ce este posibil despre ambele părți, în caz că înțelegerile nu sunt încheiate cum trebuie. Ca măsură de precauție, nimic mai mult. Desigur, atunci când un membru Yakuza este țintit, riscurile cresc, dar la fel și curiozitatea mea. Mi-am permis să sap puțin în trecutul dumneavoastră, pentru a afla exact cu cine fac afaceri. Am aflat. Având în vedere că cercetările mele vor duce la asasinarea unui membru Yakuza, aceste lucruri vor trebui aranjate la perfecție. Dacă doriți, aș putea să vă ajut cu asta. 
- Cum?
- E mai bine dacă nu știți. Tot ce e nevoie din partea dumneavoastră este o sumă de bani în plus, livrată în două șarje, una înainte, una după eveniment. Dacă vă interesează, desigur.
- Mă interesează, dar trebuie să întreb, de ce faceți asta?
- Până de curând, familia Kato a fost un membru important al Yakuza, dar în ultima vreme au devenit o variabilă mult prea riscantă pentru afacerile noastre. Pentru a asigura siguranța tuturor, aceasta era o problemă ce trebuia rezolvată.
- Lasă-mă să ghicesc, voi îi eliminați, dați vorba pe stradă că am fost eu. Astfel, scăpați basma-curată, afacerile continuă fără probleme, fără riscuri. Sunt pe drumul cel bun?
- În principiu, da, sunteți. 
- Și dacă spun nu?
- Nu veți spune. Trebuie să înțelegeți că aceasta este cea mai bună decizie. Desigur, în eventualitatea în care nu sunteți de acord, ne-am luat câteva măsuri de precauție. Știm totul despre dumneavoastră. E irelevant ce alegeți, în final. Putem foarte ușor să vă facem să dispăreți, împreună cu echipa de curse pe care o conduceți și restul prietenilor, iar planul nostru nu ar avea de suferit. Totuși, nu vrem să ne complicăm atât de mult. 
- Nu prea am de ales, nu?
- În principiu, nu, nu aveți.
- Am înțeles. Totuși puteți face ceva și pentru mine, dacă tot am ajuns în postura asta?
- Desigur. Vă putem ajuta cu tot ce e nevoie. Vă rog...

  Am mai discutat ceva vreme cu Ken, pentru a stabili toți termenii înțelegerii. Era destul de dubios să vezi un omuleț la douăzeci și ceva de ani într-o asemenea poziție de putere. Cel puțin, pentru mine. În final, afacerea asta părea cea mai bună idee pentru toată lumea. Chiar m-au ajutat. Și nu numai pe nimeni.

- Asta e tot?
- Da.
- Foarte bine atunci. Mi-a făcut plăcere să facem afaceri.
- Și mie.
- Oh, ca o ultimă precizare, nu era nevoie de arme și vestă anti-glonț. Dacă vă doream viața, aș fi putut s-o iau cu multă vreme în urmă. 

________________

De cinci ani mă chinui să-l prind pe Takeshi. De cinci ani mă joc de-a șoarecele și pisica cu o persoană care m-a vrut mort. Care poate încă mă vrea mort. Cu timpul am devenit din ce în ce mai imun la o mulțime de chestii. Am trecut prin accidente peste accidente și cu siguranță nu mai sunt același om care eram când au început toate chestiile astea. Dar poate toate chestiile astea sunt spre binele meu. Poate cine eram în trecut nu era persoana care trebuia să fiu. Nu pot să zic că am ajuns foarte bine, să fim serioși. Din punctul de vedere al legii sunt la un pas distanță de închisoare pe viață. Singura chestie care mă ajuta cu asta erau câțiva polițiști pe care-i mai ajutam să prindă un racer, doi, trei. Sau elemente importante ale mafiei din Rockport. Oricum ar fi, chestiile astea nu mai contează acum. Relațiile mele nu mă mai pot ajuta. Oameni au început să moară în jurul meu. Oameni apropiați mie, oameni care credeau că sunt protejați. Oameni pe care, în final, nu i-am putut proteja la timp. Se întâmplă. Nu ai garanții când trăiești viața pe care am trăit-o noi, dar aș fi vrut ca lucrurile să fie altfel. Aveam vise. Puteam să conduc o afacere legală. Puteam să fac toate chestiile astea cum trebuie dar în schimb am ales o viață puțin diferită. Nu-mi pare rău pentru asta. Îmi pare rău că alegerile mele au însemnat moartea a multor oameni, rănirea altora. Vorba aia, „The road to hell is paved with good intentions.”.

  În final, toate astea e posibil să nu însemne mare lucru. În final, toate chestiile astea vor ajunge într-o arhivă undeva, sub un teanc de alte cazuri nerezolvate, sau mai știu eu unde. Dar pentru mine, toate astea au fost viața mea la un moment dat. Nu a fost cea mai frumoasă, dar a fost de departe una plină de peripeții. Sper doar să mai poți să conduci împreună cu altcineva, mai bun, cândva...

- NoX

- Ce-i cu scrisoarea?
- A, nimic. O scrisoare de la un vechi prieten.
- Ceva important?
- A fost, cândva.
- Are legătură cu banii ăia care au apărut misterios la noi în cont acum două zile?
- Probabil, n-aș putea să-ți spun.
- Ei, eu nu mă plâng.
- Nici eu.

________________

- Cu câteva zile înainte de „marele eveniment”, cei ce au mai rămas în viață din fostul anturaj al lui NoX au primit o mulțime de bani în conturile personale, din partea unui donator care a decis să rămână anonim. Toți știau în schimb de la cine au venit, sau cel puțin din cauza cui. 
- Ce s-a întâmplat cu domnul, bunico?
- Nici unul din noi nu a mai auzit niciodată de el după asta. A dispărut, pur și simplu. Se spune că mai apărea din când în când prin unii munți din Japonia, făcând ceea ce-i place lui mai mult, dar nimeni n-a reușit să confirme chestia asta.
- Takeshi?
- A, toată familia lui a dispărut de asemenea. Știam ce se întâmplase cu ei, totuși. O familie întreagă nu dispare așa, cu una, cu două. Și nu familia Kato.
- Morți?
- Cel mai probabil. Trebuia să se întâmple, într-un final. 
- Interesantă poveste, bunico. 
- Mai am destule de unde a venit aia.
- Hai totuși să nu ne întindem prea mult.
- Nu faceți și voi pe plac unei bătrâne?!
- Mâine. Motocicleta aia din garaj mai merge?
- Vechitura aia? Nu știu. Nu m-am mai urcat pe ea de multă vreme.
- Te superi dacă o încerc?
- Clar, nu. Doar, ai grijă!
- Întotdeauna, bunicuțo...


~Sfărșit~

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu