„Toate greșelile gramaticale și/sau de tipar prezente pe acest blog cred că sunt intenționate. Vă rog, nu le stricați visul. Mulțumesc.”

Iarba verde de acasă

  ... să mă rătăcesc prin lume nu mă lasă?

  Probabil că unii din voi încă mai recunosc melodia. Era tare în vogă acum câțiva ani, dar când era dată la televizor/radio nu prea înțelegeam care-i treaba cu ea. Adică, ce era așa de uimitor la iarba verde de acasă? De ce era așa ieșită din comun și ce legătură avea cu plecarea mea de acasă? Eram mic, n-aveam eu treabă cu chestiile astea. Dar am crescut. Am crescut, am plecat la facultate, am început să vin din ce în ce mai rar pe-acasă. Și într-un final, mi-am amintit de melodia asta. Desigur, în timp ce stăteam afară și admiram „iarba verde de acasă”. Am avut noroc, am ajuns acasă când era soare și frumos, că m-a pălit o ploaie la câteva ore după, de nu știam ce-i cu mine. Dar nu contează asta.

  Cu timpul am început să trec din ce în ce mai puțin pe-acasă. În ceea ce mă privea, eu stăteam cel mai mult la Iași, la facultate. Viața mea era acolo în mare parte. Sigur, țineam legătura cu părinții, cu fratele, dar cam atât. Pe-acasă treceam cam o zi, pe care oricum o dormeam, pentru că în final patul de acasă e cel mai confortabil. Sau cel puțin ceva mai confortabil decât patul din cămin. Nu m-am oprit niciodată să apreciez exact cât de frumos poate să fie acasă. Până când am ieșit puțin pe-afară să miros aerul de periferie. Să mă joc cu câinii mei. Să văd ce mai fac iepurii și restul animalelor de prin ogradă, ca să zic așa. (Ăsta e unul din avantajele pe care eu le am. Stau la casă. Lucky me!) A fost liniștitor. Pentru câteva minute nu m-am gândit la proiectele de la facultate, nu m-am gândit la toate temele pe care le am de făcut în vacanța asta, nu m-am gândit la toate chestiile care vor trebui rezolvate când mă întorc din vacanță. M-am gândit la faptul că florile de cireș arată tare frumos în perioada asta a anului. Că iarba asta n-a părut niciodată chiar atât de verde. Că ar mai trebui să beau un ceai în foișor, dar asta în vacanța de vară.

  Ce vreau să zic cu toate astea? Chiar dacă nu pare, cu timpul, înveți să apreciezi mai mult liniștea de-acasă. Știi că te-ntorci într-un locșor unde totul o să fie în regulă, măcar pentru puțin timp. Îți amintești de petrecerile date-acasă, de grătare, de tot felul de întâmplări. Și nu-i rău deloc. Cel puțin, pentru mine. Pentru voi cum e acasă? Cum ați vrea să fie acasă? Nici pe voi nu vă lasă iarba din fața blocului să rămâneți prea mult pe alte meleaguri? Lăsați părerile și comentariile voastre aici, în secțiunea de comentarii, sau pe pagina blogului @ https://www.facebook.com/BloguLuNox. Mulțumesc pentru atenție, și vă mai aștept!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu